Interviul halucinant al premierului României Viorica Dăncilă de la RTV a provocat populația nemulțumită

0
2329

Premierul României Dăncilă a declarat că raportul lui Toader este „detaliat, argumentat, cu multe puncte”. Întrebată dacă președintele Iohannis ar trebui să accepte propunerea de revocare a șefei DNA, Dăncilă a evitat răspunsul spunând că Iohannis „trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă”.

Afișând o lejeritate debordantă, premierul României, doamna Viorica Dăncilă  a spus că nu îşi permite să îi dea sfaturi preşedintelui Klaus Iohannis, dar că acesta va trebui „să citească cu foarte mare atenţie” raportul lui Tudorel Toader şi „să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea este sfântă în România şi că se aplică pentru toată lumea”.

„Eu am ascultat raportul întocmit de domnul ministru Tudorel Toader, am şi citit, nu sunt jurist, dar am văzut că este foarte argumentat. Ştiu că acum va merge spre CSM pentru un aviz consultativ şi pe urmă se va duce către domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu cred că aici, dincolo de persoană, trebuie să fie luată măsura care să se încadreze din punct de vedere juridic şi să respecte Constituţia. Dincolo de percepţii, dincolo de a ne poziţiona de o parte sau de alta, eu cred că trebuie să ne poziţionăm de partea justiţiei”, a susţinut premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a mai spus că nu crede că este normal „să identificăm o persoană cu o instituţie”, pentru că „o persoană nu reprezintă o instituţie, indiferent de persoana respectivă”.

În ceea ce privește raportul prezentat de către domnul Tudorel Toader, cel care a iscat un val imens de revoltă, doamna Viorica Dăncilă a declarat că ăreședintele României „trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă”.

„Cred că domnul preşedinte Klaus Iohannis trebuie să citească cu foarte multă atenţie acest raport, toate privirile, acum, sunt îndreptate către domnia sa, şi că în urma citirii acestui raport trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă şi trebuie respectată de toată lumea (…) Eu consider că atunci când vorbim de lege nu contează că te adresezi unui om de rând, că te adresezi unui om important în stat. Ea trebuie să aibă egală măsură de aplicare pentru toţi”, a declarat premierul.

Doamna Viorica Dăncilă a mai spus că nu crede că este normal „să identificăm o persoană cu o instituţie”, pentru că „o persoană nu reprezintă o instituţie, indiferent de persoana respectivă”. Şi cred că acum, ce este important, nu este numai ce spune o persoană sau alta, cu o funcţie mai mare sau mai mică în stat, important este să nu zdruncinăm încrederea în justiţie”, a adăugat premierul.

Tot în cadrul acestui interviu acordat postului România TV, Dăncilă a mai amintit că domnul Liviu Dragnea ar trebui să fie candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2019.

Protestele continuă indiferent de condițiile meteorologice 

Manifestanții pentru susținerea activității DNA și a doamnei Laurei Codruta Kovesi nu au stat degeaba. Sub sloganul „Tudorele, pleacă tu, cu hoții tăi”, au fost anunțate din timp pe rețeaua de socializare Facebook. Drept urmare, duminică,25 februarie în Piata Victoriei din Capitală, precum și în alte orașe precum Cluj, Sibiu, Arad, Ploiesti, Baia Mare, Craiova si Galați. populația a ieșit în stradă.De asemenea, românii din diasporă s-au se vor solidarizat cu cei din țară, iar în Dublin, Milano, Viena și Toronto au existat manifestații pașnice.

„Da, știm, DNA-ul este foarte deranjant pentru cei care toacă banii românilor și vor să trăiască liniștit cu asta. Apropos, în 2016, DNA, doar în dosarele de mare corupție, a urmărit recuperarea sumei totale de 667 de milioane de euro. Adică bani furați de la români de catre corupți. (…) NU RENUNȚĂM, nu acceptam un abuz făcut de o gașcă de infractori”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului din București.

De aceea,ca o reacție imediată, duminică seară, câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală faţă de propunerea ministrului Justiţiei de revocare a şefei DNA. Pe o vreme potrivnică, pe o temperatură sub zero grade caracterizată și de ninsoare, în Piața Victoriei din București,protestatarii s-au adunat și au cerut autorităților să împiedice prezumtiva măsură a propunerii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Totodată și-au manifestat susținerea pentru activitatea Direcției Naționale Anticorupție. Protestatarii au cerut în schimb demisia ministrului Justiției, domnul Tudorel Toader demisia prin scandări de genul : „Tudorele, fă ceva! Haide, dă-ți demisia!”. „Hoții! Hoții!”, „Nu scăpați!”, „PSD – ciuma roșie!” și „Nu vrem să fim o nație de hoți!”

Ca un alt amănunt de culoare, protestatarii au adus în piață manechine reprezentându-i pe oamenii politici Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, îmbrăcați în zeghe și fiind cu ștreangul la gât, cărora le-au citit un „rechizitoriu” inspirat din discursul ministrului Toader. 

Totodată,într-o parte a pieței a existat un grup cu pancarte cu mesaje ecologiste, iar în partea dinspre Guvern  au fost prezenți și un grup de tineri dintr-o galerie care au bătut tobele și au scandat împotriva guvernului.

Manifestaţii de susţinere a DNA au avut loc şi în alte oraşe din ţară, între care Timişoara, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Galaţi și Ploieşti.

Sursa foto Evz

Sursa video : Victor Cozmei

Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei emdia Criteriul Național

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here