Connect with us

Coruptie

EXCLUSIV/Lui Pahontu nu-i place pe Wikipedia. Atunci ii va placea pe ziar!/CE ASCUNDE SEFUL SPP? – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

EXCLUSIV/Lui Pahontu nu-i place pe Wikipedia. Atunci ii va placea pe ziar!/CE ASCUNDE SEFUL SPP? – Comisarul de Prahova

In anul 2016, Lucian Pahontu insusi, asa cum se observa in imaginea alaturata, si-a exprimat dorinta ca niste informatii despre el sa fie sterse de pe Wikipedia. Ce avea de ascuns (in afara faptului ca e implicat intr-o crima prin imprudenta la o vanatoare)?

Romania este, in acest moment, din ce in ce mai lipsita de siguranta nationala. In SPP, SRI, BSIJ, DGIPI, STS, SIE s-au instalat, pe fondul unui sistem operativ ineficient si scapat si de sub orice control: coruptia institutionalizata, hotia si tradarea constanta a tarii, urmate, in multe cazuri (vezi SPP) de nepotisme care au aruncat credibilitatea Romaniei in aer, in fata NATO si ONU, despre care nimeni n-a suflat o vorbulita!

Unul dintre secretele generalului Pahontu este o intamplare de mare rusine pentru Romania, si anume momentul in care nepotul lui, angajat de Pahontu in SPP direct la comanda Serviciului de Interventii Contrateroriste (S.I.C.), fara nicio pregatire in domeniu, a declansat un incident de securitate fara precedent, pe aeroportul din Khartoum, in Sudan! Mai precis, Claudiu Zgandar – caci despre el este vorba – a socat oficialii ONU din Sudan (unde ajunsese in misiune de aparare a acestora) cand i-a anuntat, senin, ca “si-a uitat mitraliera in avion, si nu mai poate lupta cu teroristii”! Oficialii ONU incheind, in acel moment, orice colaborare cu romanii, si trimitand Presedintelui Romaniei de la acea vreme (Traian Basescu) motivarea deciziei lor! Scrisoarea ONU n-a ajuns insa decat peste 6 luni in mainile Sefului Statului, pentru ca “uitase” seful Directiei de Protectie Interna a SPP, generalul Burian, sa i-o inmaneze! Netulburat, Pahontu si-a continuat giumbuslucurile prin SPP, si a comis una si mai si: l-a numit ca sef la SIAT (luptatorii din SPP care mergeau in actiuni NATO in Afganistan), pe nimeni altul decat pe sepepistul care, cand facea parte din Corpul 3 SPP, a pierdut coloana prezidentiala cu tot cu Presedinte, punand in pericol viata sefului Statului! Si, in loc sa fie demis, Pahontu l-a uns comandant la SIAT! Nu stim daca a pierdut si talibani cum l-a pierdut pe presedintele Romaniei, cert este insa faptul ca n-am auzit nici de vreo fapta de vitejie savarsit de catre acesta printre Al Qaeda.

SPP este alceva decat ar trebui sa fie. Şi pentru ca este aşa, avem cu adevarat o problema de securitate nationala. Pentru ca Servicul de Protectie şi Paza a fost transformat rapid într-un serviciu de “spalat” un infractor de drept comun, iar acesta este insusi seful SPP, Lucian Pahontu. SPP a devenit instrument periculos în mainile lui Lucian PAHONTU, prin care acesta exercita influenta în beneficiul propriu si, mai ales, se ascunde in spatele functiilor si al gradelor pentru a musamaliza un dosar penal pe cat de grav, pe atat de rusinos! Informatia pe care o prezentam acum, public, este imposibil sa nu fi fost stiuta de catre colonelul SPP Costin NEDELEA, transferat de la SRI la SPP, la cererea adjunctului SRI Florian COLDEA, colonelul Nedelea ocupandu-se, in directa subordine a generalului BURIAN (adjunctul lui Pahontu pe linie de informatii), exact de unitatea informativa din SPP. Daca a stiut de ea si a ascuns acest lucru, inseamna ca este tradator, iar daca n-a stiut, inseamna ca este incompetent. Si spunem asta deoarece el era obligat sa il informeze pe Traian Basescu, cand acesta l-a numit in functia de director al Serviciului de Protectie si Paza pe Lucian Pahontu, ca individul este certat cu legea si ca este complice, conform procurorilor de la PICCJ, de furt din patrimonial statului, distrugere si favorizarea infractorului. Dosarul penal este si acum in faza de cercetare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si il indica pe seful SPP ca fiind un HOT. Hot de tablouri din Muzeul National de Istorie al Romaniei! Cand Pahontu era angajat la Jandarmerie, subofiterul Diblus l-a denuntat la Parchet, pe primul, ca “i-a ordonat sa repicteze mai multe tablouri, cu o valoare foarte mare (3000 dolari fiecare)”. Mergand pe firul denuntului, procurorii au descoperit ca tablourile carora PAHONTU voia sa le faca “duplicate” – adica sa le falsifice – proveneau din… Muzeul National de Istorie al Romaniei, de unde, impreuna cu alte bunuri de patrimoniu si opere de arta, Lucian Pahontu le subtilizase, in complicitate cu directorul de atunci al Muzeului, MUSETEANU, care chiar a fost si condamnat pentru fapta. Pahontu inca nu, fiindca este sef SPP. De aceasta poveste au aflat, la momentul potrivit, mai multi ofiteri care acum, ca un cadou din partea hotului, si-au gasit locuri caldute in SPP, dusi cu arme si bagaje in aceasta institutie, de catre actualul sef al ei, adica acelasi PAHONTU. Fiind vorba despre praduirea unei colectii foarte mari si valoroase din patrimoniul Muzeului National, nici acum procurorii nu au terminat cercetarea… sau poate asteapta sa nu mai fie sef Pahontu la un Serviciu pe care l-a transformat intr-un deserviciu. Adus Romaniei! (Raisa Ekaterina Ivatenko).

 

Comentarii Facebook

Coruptie

Primarul din Poboru refuză atât greva, cât și concedierile: „La sat, nu poți trimite băbuța acasă când o doare azi”

Publicat

pe

Primarul din Poboru refuză atât greva, cât și concedierile: „La sat, nu poți trimite băbuța acasă când o doare azi”

Funcționarii din primăriile care, pe calculele guvernului, au prea mulți angajați stau cu sufletul la gură așteptând să vadă cum se termină episodul reducerilor de posturi din administrația publică. Primarii insistă că tăierile nu pot fi făcute de-a valma.

De la Primăria Balș ar trebui să plece cei mai mulți oameni acasă FOTO: Alina Mitran

În
foarte multe primării tensiunea este în creștere, după ce pe
site-ul guvernului au apărut cifrele în funcție de care se va
decide câți angajați din administrația locală și județeană
trebuie să plece. La reducerea cu 40% a numărului de posturi din
schema fiecărei instituții situația este grea, la 45% se complică
și mai mult.

Primari aflați – pe simulările prezentate – în
situația de a concedia dintre angajați insistă că este nevoie de
fiecare om în parte, pentru că de-a lungul anilor s-au delegat
către primării noi și noi sarcini. Alții spun că se impun
analize detaliate, pentru că nu toate primăriile sunt în aceeași
situație, chiar dacă numărul de locuitori și schema de personal
pot fi asemănătoare.

Peste
toate, în scenariul negru în care se ajunge la concedieri, cu toții
se întreabă care vor fi criteriile folosite, cu atât mai mult
acolo unde sunt posturi unice.

„În
județul Olt, 50% dintre primării vor trebui să mai dea afară câte
unu-doi”

Pe
simulările realizate la guvern, în județul Olt, din totalul de
4.476 posturi pe hârtie, sunt ocupate 2.709. După reducere ar urma
să rămână în schemă 3.019 posturi (din 4.476), iar din
posturile ocupate să se desființeze 188, 56 de unități
administrativ-teritoriale (UAT) fiind afectate, ceea ce reprezintă
50% din totalul localităților.

Cel
mai important lucru este ca datele pe care ni le-a transmis premierul
să corespundă cu datele pe care le au primăriile. Adică posturile
ocupate, cele din machetă, să corespundă cu cele din teren.
Asta e cel mai important lucru. După aceea vom vedea. Nu știm,
deocamdată sunt doar discuții. Nu se știe dacă se vor tăia 40%
din posturi, 45%, sunt discuții.  Mai
este o ordonanță 63, care aduce un lucru foarte important în ceea
ce privește posturile pe fonduri europene. Mai sunt șoferii, care
au fost prinși în organizarea primăriei și ei conduc microbuzele
școlilor. Deci sunt mai multe aspecte”,
a declarat
vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu.

Deși
din 56 de primării ar trebui să mai plece oameni, deocamdată
lucrurile sunt tratate cu calm. „Să știți că nu se va întâmpla
nimic deosebit. Eu cred că, în județul Olt, 50% dintre primării
vor trebui să mai dea afară câte unu-doi, iar 50% se încadrează
în schema propusă de către guvern”,
a adăugat Delureanu.

„Sunt
sume de bani pe care guvernul trebuie să ni le dea înapoi. Nu sunt
pomană, ni se cuvin”

Conform
simulărilor, cele mai multe concedieri ar trebui făcute, în județul Olt, la Primăria
Orașului Balș. De aici ar trebui să plece 25 de oameni în
scenariul reducerii cu 40% a numărului de posturi, respectiv 31 la
scenariul cu 45% reducere. De la Consiliul Județean Olt nu pleacă
nimeni, chiar și după reducerea cu 45% rămânând aproape 200
posturi care ar mai putea fi ocupate. Nu ar trebui să existe
îngrijorări nici la Primăria Slatina, de asemenea „pe plus” cu
72 posturi în scenariul cu 45% reducere. În schimb, la Slatina ar fi
prea mulți polițiști locali dacă intră în vigoare norma de
1/1.200 locuitori.

Primarul
orașului Balș, Cătălin Rotea, spune că simularea făcută de
guvern este greșită și că cei 31 de angajați „în plus”
sunt de fapt salariați care în alte localități sunt încadrați
fie la societăți private care prestează servicii către primărie,
fie la societăți ale primăriei.

Vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu FOTO: Alina Mitran

Din
punctul meu de vedere, este o simulare greșită, pentru că sunt
două chestiuni care trebuie luate în calcul: 1- cele zece posturi
pentru fonduri europene care sunt luate în calcul atunci când se
raportează acest procent la Primăria Balș sunt vacante, niciodată
n-am angajat pe cineva extra-primărie pe fonduri europene; 2-
trebuie făcută o distincție foarte clară între primăriile care
au externalizat serviciile de salubritate, spații verzi și
ecarisaj. La mine salubritatea este externalizată de mult timp,
dinainte să fiu primar, iar spațiile verzi și ecarisajul sunt
angajați în cadrul primăriei, și vorbim de 31 de persoane.
Trebuie făcută o distincție foarte clară, pentru că sunt
foarte-foarte multe primării în țară care au spațiile verzi
externalizate fie pe o firmă a primăriei, fie pe o firmă privată
care a câștigat licitația, la fel și ecarisajul”,
a declarat
primarul Cătălin Rotea, pentru „Adevărul”. Pe o „raportare
corectă”
, a mai adăugat Rotea, Primăria Balș ar mai avea loc
de cinci, șase angajați.

Primarul
sancționează de asemenea graba cu care se operează aceste măsuri.
În plus, reamintește că primăriile așteaptă la rândul lor, de
la guvern, banii cu care au contribuit deja pentru plata
indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a salariilor
asistenților personali, majoritatea aflându-se în situația în
care au achitat din fonduri locale mai mult de 10% din aceste
cheltuieli, cât prevede legea.

Cred
că toate primăriile din țara asta așteaptă nu doar tăierea
personalului, așteaptă și o rectificare de buget. Care sigur nu va
fi pozitivă, că e clar că pe ce înseamnă păstrarea deficitului
actual nu va fi o rectificare de buget pozitivă, dar măcar pe parte
de asistenți personali, pe parte de persoane cu indemnizații de
handicap, cred că sunt sume de bani pe care guvernul trebuie să ni
le dea înapoi. Pentru că le-am ținut de la noi și nu sunt pomană,
ni se cuvin”,
mai spus Rotea. 

Primăria Balș și-ar putea susține cheltuielile de funcționare din fonduri proprii la schema actuală de angajați, însă când vine vorba de investiții este clar că nu sunt bani și că este nevoie de susținere de la centru, amai precizat primarul.

„Când
e să luăm și noi un spor de vacanță suntem demnitari, acum ne
bagă cu funcționarii”

Primăria
Poboru, tot din județul Olt, se află și aceasta în situația de a
concedia dintre angajați, dacă se merge cu măsurile până la capăt.
Conform simulărilor, șase angajați din cei 16 ar trebui să
plece. Primarul, supărat, spune că nu înțelege de ce dintr-odată
lucrurile stau așa. Toți sunt angajați pe funcții unice, în
plus, primăriilor le-au tot fost delegate sarcini de-a lungul
anilor.

Eu am 15
(n.
red. – în documentul de pe site-ul guvernului figurează în schimb
cu 16),
dar
eu nu știu de ce ne bagă pe noi, pe primar și pe viceprimar, în
beleaua asta, că la noi, când e să luăm și noi un sport de
vacanță sau de un ceva,
suntem demnitari. Acum ne bagă cu funcționarii publici. Noi
mereu am fost în aer, noi n-avem drept la sport de vechime, că
suntem demnitari, n-avem drept la bonuri de vacanță, n-avem drept
la nimic, că suntem demnitari”,
a spus primarul Iulian Bărăscu.

Situația posturilor din primăriile din Olt FOTO: document gov.ro

Nici
nu se gândește că lucrurile ar putea rămâne așa, pentru că
efectiv nu știe cine ar putea să plece. Și, oricum, s-a decis să
nu fie el cel care face concedierile. La cel de la starea
civilă nu poate renunța, la agentul agricol – nu, la inspectorul de
la cadastru – nu, la asistenta socială – nu, la cel de la ISU
(care se ocupă și de partea de urbanism) – nu, la responsabilul
cu achizițiile publice – nu, la cotabil – nu, la casier – nu,
paznicul, „băiatul de la apă” și biblioteca au și aceștia sarcini
clare…

Am
scos postul de contabil la concurs, a venit
o fată
de la
Slatina, face naveta. Nu mai găsim, nu mai găsim nici personal,
dacă-mi pleacă unul… Și așa au
cumul de funcții, să zic, pentru

de la ministere și la tot felul de agenții coboară în spinarea
noastră totul,
la primării. Și
le pui în cârcă, să mai facă și altceva, și altceva, dar tot
pe salariul ăla. Au salariile
în jurul la 3.000 de lei. Noi
nu știm cum să-i mai ținem, că vor să plece. Atunci să
plece și să punem lacătul”,
a adăugat primarul.

Iulian Bărăscu spune că nu doar angajații, dar și oamenii din sat sunt din ce în
ce mai supărați că pe de o parte s-au trezit cu mai puțini bani
în ziua de pensie, cei care au pensii peste 3.000 lei, pe de altă
parte se gândesc îngroziți că vor plăti taxe și mai mari din
2026. „De acolo, de sus, de la etajele superioare, lucrurile se văd
cumva. Să coboare aici, să dea ochii cu oamenii. Iar acest Bolojan
îmi dă mie exemplu Oradea. Păi, ce a făcut el la Oradea a făcut
în 15 ani, nu dai cu barda tu dintr-odată, acum. Păi, tu tai și
din salarii, din pensii, acum și tot acum să mărim și taxele și
impozitele și toate cele. Încep omenii să-și pună ștreangul de
gât”,
a continuat primarul Iulian Bărăscu.

Primarul
spune că au întors problema pe toate fețele, au luat fiecare post
la analizat, tot căutând postul „neimportant”. Să taie postul
de bibliotecar, pentru că de-abia dacă trece când și când
câte-un copil pe acolo, și atunci mai mult să se joace la calculator?
„După ce că învățământul, educația, sunt la pământ, să
închei și cu biblioteca, deși ar trebui să fie printre utimele?”
,
se întreabă primarul. Să fie „omul de la apă”? Dar cine mai
are grijă atunci să fie totul în regulă cu alimentarea cu apă în
toată comuna. Să fie cel de la Stare Civilă și să-i preia secretarul primăriei atribuțiile?

Deși
sunt într-un pericol real de a-și pierde locul de muncă, angajații
de la Primăria Poboru n-au făcut grevă, mai spune primarul, pentru
„nu e ca la oraș, să nu te știe lumea, nu poți să o
trimiți pe băbuță că ești în grevă și să mai vină mâine, când pe ea o doare azi”.
Din același motiv, mai spune Iulian Bărăscu, nu ar putea să fie
părtaș la concediere. „Dai ochii cu oamenii, nu ești ca domnul
Bolojan. Plec la pensie și n-o fac”
, a mai spus primarul.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Coruptie

Ce transmite ambasada Chinei cu privire la participarea foștilor premieri Năstase și Dăncilă la parada lui Xi de la Beijing

Publicat

pe

Ce transmite ambasada Chinei cu privire la participarea foștilor premieri Năstase și Dăncilă la parada lui Xi de la Beijing

Foștii premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă au primit mulțumiri pentru participarea la ceremoniile organizate la Beijing pentru sărbătorirea a 80 de ani de la încheierea celui de al doilea Război Mondial.

Adrian Năstase și Viorica Dancilă au fost primiți de președintele Chinei FOTO: Facebook

„Mulțumiri foștilor premieri ai României, domnul Adrian Năstase şi doamna Viorica Dăncilă, pentru participarea la acest eveniment de înaltă semnificație, şi anume comemorarea a 80 de ani de la victoria poporului chinez în Războiul de Rezistență împotriva Agresiunii Japoneze şi a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial Antifascist”, conform unui mesaj postat pe pagina de Facebook.

De asemenea, pe pagina de Facebook a reprezentantei diplomatice este prezentată şi o imagine cu cei doi foşti premieri.

Foştii premieri Viorica Dăncilă şi Adrian Năstase – acesta fiind însoţit de soţia sa – apar în fotografiile oficiale făcute la Beijing, unde miercuri a avut loc o paradă militară pentru a marca sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. La grandiosul eveniment organizat de preşedintele chinez Xi Jinping au participat preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un.

Într-una dintre fotografii, Dăncilă şi soţii Năstase apar în spatele lui Xi, Putin şi Kim.

Prezenţa Vioricăi Dăncilă şi a lui Adrian Năstase la ceremoniile de la Beijing a fost criticată de politicienii români, iar ministrul de Externe Oana Ţoiu a spus că că ”România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onoraţi în poză lângă Putin astăzi”.

Fostul premier Adrian Năstae a reacţionat pe blogul său, precizând că a participat în calitate de fost demnitar şi „deci de persoană particulară”.

„În nici un caz nu am dorit să reprezint conducerea politică actuală. Cred că MAE nu a înţeles, evenimentul a avut loc la Beijing, şi nu la Moscova”, a subliniat el.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Coruptie

Ilie Bolojan premier sau intrăm în „junk”. Aceasta este miza!

Publicat

pe

Ilie Bolojan premier sau intrăm în „junk”. Aceasta este miza!

Au înţeles şi şefii partidelor din Coaliţiei şi
preşedintele Nicușor Dan. În întâlnirea de ieri de la Cotroceni premierul
Bolojan a pus pe masă condiţia: ori fac ce cred eu că e bine pentru ţară, ori
demisionez. Şi concluzia a fost, rămâi premier!

FOTO Mediafax

Agenţiile de rating, specialiştii de la UE, elita
educată a României au văzut şi văd în Bolojan salvatorul naţiei. Şi din
trecutul şi experienţa lungă de edil la Oradea şi Bihor, şi din modul în care
comunică, şi pentru că nu se lasă păcălit de „fake-uri” precum cel al
ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, care i-a propus desfiinţarea posturilor
neocupate din administraţie.

Şi Bolojan ştie această miză, şi dilema în care se
află PSD,  şi mai nou şi UDMR. Cine să vină premier în locul său? Grindeanu care
nu e validat de un Congres PSD? Tractoristul din conducerea PSD, Paul Stănescu?
Cine altcineva?

Presa cinstită, independentă, elita intelectuală a
României, îl susţin pe Bolojan pentru exact acelaşi motiv: este singurul care
poate elimina jaful aplicat bugetului de stat de către clientela politică a
partidelor.

Nu mă îndoiesc că şi Nicușor Dan a primit semnale
directe, neoficiale, în aces sens. Încearcă să-l tempereze pe Bolojan, să nu
mai fie aşa de intransingent în discuţiile din Coaliţie, să-i asculte sfaturile
şi soluţiile, ceea ce Bolojan nu face, să-i prezinte peste două săptămâni
soluţia la reforma administraţiei locale. Nu va conta această cerinţă, pentru
că Bolojan a şi declarat că fiecare şef, premier sau preşedinte, lucrează pe
„felia” lui. Pe Nicușor Dan îl deranjează faptul că nu are nicio influenţă
asupra lui Bolojan, dar asta e. Dar ştie condiţia lui Bolojan: mă acceptaţi
aşa, sau adio!

Nici la moţiunile de cenzură nu se aşteaptă vreo
surpriză. Ce să facă PSD, dacă ar vota pentru căderea guvernului Bolojan? Şi-ar
lua o sarcină, cea de premier,  pe care
nu o poate duce şi nici nu are cu cine.

PSD şi Grindeanu nu înţeleg nimic din situaţia
economică a României. Vin şi propun planuri de relansare economică, ca şi cum
economia României ar fi în criză. Nu economia este în suferinţă, privaţii merg
bine mersi, atâta timp cât nu li se pun taxe şi impozite exagerate. Situaţia
fiscal-bugetară este în comă, ceea ce este altceva. Că nu suntem în stare să
colectăm la buget cât alte ţări, de vină este corupţia şi clientelismul
partidelor. Sunt două capitole mari: creşterea veniturilor şi reducerea
cheltuielilor statului. Creşterea veniturilor este mai grea, trebuie
digitalizat ANAF-ul şi înlocuiţi şefii corupţi. Reducerea cheltuielilor se
poate face prin „pachete” legislative, cu efect imediat.

Ce s-ar întâmpla dacă România intră în „junk”

Bolojan dar şi Ciprian Ciucu au declarat că situaţia
fiscal-bugetara a ţării este mai grea decât se ştia. Deficitul bugetar este de
10% şi nu are nicio tendinţă de scădere. Cu pachetele aprobate ne menţinem
ratingul de ţară,  investitorii şi UE
încă au încredere să aducă bani în România. Altfel, vine FMI peste noi şi ştim
de la Băsescu ce urmează: tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor!

UE nu se joacă în astfel de situaţii, pentru că ar fi
un exemplu prost şi pentru alte ţări din UE. N-am mai putea accesa bani de la
UE, nici din PNRR nici din Fondul de Coeziune. Cu războiul Rusia-Ucraina la
graniţă, cu dorinţa lui Putin de a ajunge la gurile Dunării, asta ne-ar mai
trebui! Să ne lase din braţe CE!

În concluzie nu există alternativă la şefia
guvernului
, Bolojan este sortit să rămână şi să încerce
să salveze ţara de jaful condus de partide. Până la urmă ar reuşi să reducă
dezechilibrul bugetar, dacă va fi lăsat să-şi pună în aplicare planurile, cu
determinarea pe care i-o ştim. În caz contrar, „junk” scrie pe noi şi ne
prăbuşim pentru mulţi ani de acum înainte!

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Importanta sigurantei si esteticii in amenajarea spatiilor Importanta sigurantei si esteticii in amenajarea spatiilor
Actualitateacum 8 ore

Importanta sigurantei si esteticii in amenajarea spatiilor

Amenajarea unui spatiu exterior, fie ca este vorba de casa sau de un apartament cu balcon, presupune atentia la detalii,...

Siegfried Mureşan, voce activă a României la Bruxelles Siegfried Mureşan, voce activă a României la Bruxelles
Politicaacum o zi

Siegfried Mureşan, voce activă a României la Bruxelles

De peste un deceniu, Siegfried Mureşan este una dintre figurile cele mai vizibile ale României în politica românească şi europeană....

Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv
Politicaacum 3 zile

Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv

Producătorul mărcilor Carpați și Snagov, fabricate în Germania pentru piața românească, se confruntă cu datorii fiscale uriașe. Retail Plus Services,...

Incinerator animale: Ce trebuie să știi înainte de achiziție Incinerator animale: Ce trebuie să știi înainte de achiziție
Actualitateacum 3 zile

Incinerator animale: Ce trebuie să știi înainte de achiziție

Dacă ești în căutarea unui incinerator animale preț accesibil sau a unui echipament profesional, este esențial să înțelegi factorii care...

Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România
Politicaacum 4 zile

Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România

Organizat de Alianța și RePatriot – Sprijin pentru securitate, stabilitate economică și viitor comun transatlantic. În perioada 07.09 – 10.09.2025,...

Alexandru Nazare, vizită-fulger la Washington, pe agenda economică cu noua administrație republicană Alexandru Nazare, vizită-fulger la Washington, pe agenda economică cu noua administrație republicană
Politicaacum 5 zile

Alexandru Nazare, vizită-fulger la Washington, pe agenda economică cu noua administrație republicană

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, efectuează zilele acestea o vizită scurtă în Statele Unite, unde are programate întrevederi la nivel înalt...

Scriitori bucureșteni | adevarul.ro Scriitori bucureșteni | adevarul.ro
Actualitateacum 5 zile

Scriitori bucureșteni | adevarul.ro

Scriitori bucureșteni din toate generațiile, sărbătoresc ziua orașului la Palatul Suțu, din București. Afiș Palatul Suțu (MMB) dedică anul acesta...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro