Actualitate
Federația Rusă acuză Marea Britanie și neagă rolul său în cazul ex-spionului Serghei Skripal
Rusia a declanșat un război al declarațiilor împotriva Regatului Unit al Marii Britanii dar și împotriva Statelor Unite ale Americii la Consiliul de Securitate al ONU. De asemenea, Federația Rusă neagă în continuare că ar fi fost responsabilă de otrăvirea unui fost agent dublu aflat pe teritoriul englezesc.
Şeful Serviciului de informaţii externe rus Serghei Narîşkin a declarat că otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal, în Marea Britanie este un act de provocare comis de serviciile secrete britanice şi americane, a transmis agenția Reuters.″Chiar şi în cazul Skripal, o provocare monstruoasă inventată în mod crud de serviciile de securitate din SUA şi Marea Britanie, unele guverne europene nu urmează orbeşte Londra şi Washingtonul, ci aleg în schimb să înţeleagă logic ce s-a întâmplat″, a spus Narîşkin.
El a lansat un apel la ‘revenirea la un dialog sănătos’ între Moscova şi Occident în cazul Skripal, pentru a se evita o nouă situaţie de genul crizei rachetelor în Cuba. ″Este important să se pună capăt acestui joc iresponsabil care constă în creşterea continuă a mizei şi să se renunţe la recurgerea la forţă în relaţiile internaţionale, pentru a nu se ajunge la o situaţie care să ducă la o nouă criză a Cubei″, a subliniat oficialul rus într-o conferinţă internaţională privind securitatea, organizată la Moscova,zilele trecute.
Serghei Skripal, un fost agent dublu alături de fiica sa Yulia au fost găsiți într-o stare critică pe o bancă publică în orașul englez Salisbury pe data de 4 martie. Autoritățile din Londra au acuzat de la bun început Federația Rusă, dar Kremlinul a negat vehement orice implicare. Marea Britanie a acuzat, dar nu a putut proba cauza otrăvirii și mai ales substanța folosită în cadrul acestei otrăviri a spionului dublu.
Totuși, în urma unor acorduri susținute de majoritatea statelor occidentale au fost de acord că otrăvirea a fost efectuată profesionist de către posibili agenți militari ce au legătură cu fosta Uniunea Sovietică. Reamintesc faptul că pe data de 4 martie, pe o bancă din orașul englezesc Salisbury au fost descoperiți, în stare de inconștiență datorate substanței de tip militar Noviciok, care a fost supusă unor teste ale experţilor armatei britanice care au demonstrat că această neurotoxină provine din Rusia. De altfel, înregistrarea de pe o cameră de supraveghere care a surprins clipele de dinaintea otrăvirii ce au ajuns în presa britanică confirmă acest act criminal.
Gary Aitkenhead, directorul Laboratorului pentru Tehnologie şi Studii în domeniul Apărării din baza Porton Down, a declarat pentru postul tv Sky News că nu se poate demonstra că substanţa utilizată în atacul chimic a fost fabricată în Rusia. „Am reuşit să stabilim că este vorba de Noviciok, o substanţă neurotoxică de tip militar. Nu am putut identifica sursa cu precizie, dar am furnizat date ştiinţifice Guvernului, care apoi a coroborat informaţii din alte surse pentru a ajunge la concluziile la care au ajuns”, a afirmat Gary Aitkenhead.
Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Europeană au atribuit Federației Ruse atacul chimic care i-a vizat pe 4 martie pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia în orăşelul britanic Salisbury. Zeci de ţări au expulzat aproximativ 150 de diplomaţi ruşi în contextul acestei crize, Statele Unite expulzând 60. În replică, Administraţia Vladimir Putin a expulzat acelaşi număr de diplomaţi din ţările respective.
În plus, Rusia a cerut Marii Britanii să ofere dovezi că atacul chimic din orăşelul Salisbury nu a fost comis de serviciile secrete britanice, avertizând că, în caz contrar, va considera că este o agresiune la adresa unor cetăţeni ruşi. „O analiză a tuturor circumstanţelor ne conduce să ne gândim la posibila implicare a serviciilor secrete britanice” în atacul neurotoxic din Salisbury, a comunicat Ministerul rus de Externe. „Dacă părţii ruse nu îi vor fi prezentate dovezi împotriva acestei ipoteze, vom considera că avem de-a face cu o tentativă de ucidere a cetăţenilor noştri ca rezultat al unei provocări politice majore”, precizează Ministerul de Externe de la Moscova. Moscova este „extrem de preocupată” în legătură cu starea de sănătate a Iuliei Skripal şi privind refuzul Londrei de a furniza acces consular, a subliniat Ministerul rus de Externe.
Neînțelegerile din OPCW
Potrivit Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, reprezentantul permanent rus la Londra Alexander Shulgin a încercat să folosească organismul internațional pentru a susține rezultatele investigației proprii.De altfel, acest organism (OPCW) nu a susținut propunerea Rusiei de a investiga atacul de la Salisbury, a declarat o sursă diplomatică cu una dintre delegații. „
Anterior, ambasada Rusiei în Olanda a scris pe Twitter că 14 țări au susținut propunerea Rusiei. Pe lângă Rusia, printre acestea se numără Iranul, Venezuela, Cuba, Siria, Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Pakistan și Nicaragua. Executive OPCW este format din 41 de membri și, în general, iau „decizii privind chestiuni de fond cu o majoritate de două treimi din voturi”.
„Contrar protocolului de acțiune prevăzut în Convenția privind interzicerea armelor chimice, partenerii noștri britanici, folosind trucuri procedurale, au solicitat asistență tehnică din partea secretariatului tehnic al OPCW pentru a confirma prin expertiză independentă rezultatele anchetei lor naționale”, a declarat Shulgin la o conferință de presă de la Haga, în urma unei întâlniri a consiliului executiv al OPCW.
Shulgin a subliniat că Rusia a acceptat formal faptul că rezultatele oricăror investigații naționale sau internaționale asupra cazului Skripal vor fi transparente și bazate pe fapte demonstrabile , atâta vreme cât va include experți ruși.
De altfel, propunerile Moscovei pentru o astfel de investigație comună în cazul Skripal nu au fost luate în serios de partenerii occidentali ai Rusiei. Ca și reacție imediată, dilomatul rus Shulgin a spus că țările occidentale au încercat să suprime progresul normal al sesiunii OPCW în cazul Skripal, recurgând la „atacuri calomnioase asupra Federației Ruse”.
Reacții ale oficialilor ruși vis a vis de expulzările efectuate de occidentali
Rusia a negat orice responsabilitate în această otrăvire şi a denunţat „o provocare” şi o „campanie antirusă”. Ca măsură imediată,Federația Rusă a ripostat la expulzările în masă din cadrul crizei diplomatice dintre Rusia și lumea occidentală ce nu pare să se fi încheiat. Ambasada Rusiei la Londra a acuzat guvernul britanic că a încălcat în mod clar angajamentul său conform Convenției de la Viena privind relațiile consulare. Motivul are conexiune cu modul în care nu se poate elucida adevărul prin multitudinea de întrebări rămase fără de răspuns în cazul otrăvirii agentului dublu,Serghei Skripal dimpreună cu fiica sa.
Încă de săptămâna trecută, Ministerul de Externe rus a anunţat că Marea Britanie trebuie să-şi reducă într-un termen de 30 de zile numărul de reprezentanţi ai Ambasadei şi consulatelor sale în Rusia până la nivelul la care se ridică numărul de membri ai personalului diplomatic rus din Marea Britanie, după ce 23 de diplomaţi britanici au fost deja declaraţi persona non-grata în Rusia.
La rândul lor, SUA au expulzat deja 60 de diplomaţi ruşi şi au dispus închiderea consulatului Rusiei de la Seattle, măsură căreia Rusia i-a răspuns joi prin expulzarea unui număr similar de diplomaţi americani şi închiderea consulatului american la Sankt Petersburg.
Radiodifuziunea publică germană a lansat astăzi 6 Aprilie 2018 un mesaj și a subliniat faptul că „UE se află în spatele vinovăției rusești în otrăvirea lui Skripal.Uniunea Europeană a susținut de asemenea că Rusia este probabil responsabilă pentru acest atac cu această substanță nocivă. Acest lucru se întâmplă în ciuda incapacității Regatului Unit de a identifica sursa substanței chimice. „
Ca o replică, ambasadorul rus la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că „e un fel de teatru al absurdului. Nu puteți să faceți o poveste mai bună?” (…)Le-am spus colegilor noștri britanici că” vă jucați cu focul și va fi rău .”
Cazul acesta a declanșat un val de expulzări diplomatice forțate și a provocat tensiuni între Rusia și guvernele occidentale. „Un război propagandistic este purtat împotriva Rusiei”, a declarat Nebenzia, susținând că scopul era „să discrediteze și chiar să de-legitimeze Rusia”.
Problema decisă de vot este că expulzările reprezentanților Rusiei în țările aliate din SUA trebuie să stea doar pe baza afirmațiilor guvernului britanic privind vinovăția Rusiei, fără a fi furnizate dovezi care să le susțină.
„Toate acestea folosesc metoda doctorului Goebbels”, a adăugat oficialul rus ce a făcut o paralelă cu activitatea fostului șef al propagandei naziste Joseph Goebbels.În răspunsul său, ambasadoarea britanică, Karen Pierce, a declarat că Londra a transmis cererea Rusiei pentru accesul consulatului pentru a purta discuții cu fiica spionului Yulia Skripal și a amintit că guvernul britanic a acționat în mod corespunzător în cadrul convenției internaționale.
„Nu voi preda nicio prelegere asupra moralității sau responsabilităților noastre”, a spus Pierce, „într-o țară care, așa cum a dezbătut ieri acest consiliu, a făcut atât de multe pentru a bloca investigația adecvată utilizării armelor chimice în Siria”. „Este încă o încercare a Rusiei de a folosi acest Consiliu de Securitate pentru câștiguri politice”, a declarat diplomatul american Kelley Currie.
„Aceasta nu este o tactică potrivită pentru acest organism”, a mai spus domnia sa în legătură cu paralela și imaginea forțată a Rusiei în raport cu personalitatea fostului criminal nazist Goebbels.
Rusia a cerut încă de miercuri 4 Aprilie Consiliului de Securitate al ONU o întâlnire la nivel mondial, dar nu a reușit să se alăture încercării de a participa la recunoașterea folosirii de substanțe militare care au provocat incidentul de la Salisbury și care intră sub incidența Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Cazul reflectat în media europeană
De altfel, scandalul otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal suscită un interes mărit. Insuccesul recunoaşterii de către experţii britanici prelungește suspansul, din moment ce ei nu au reușit să identifice cu exactitate provenienţa agentului neurotoxic Noviciok. Iar acest nou episod a provocat un nou val de tensiuni la nivel diplomatic.
„Rusia pretinde scuze din partea Londrei în cazul Skripal”, a titrat prestigiosul cotidian francez Le Monde. În replică, guvernul britanic a amintit că cercetările făcute în laborator nu constituie „decât o parte a informaţiilor” aflate la dispoziţia sa, iar aceste informaţii includ şi cercetările făcute de Moscova în domeniu. Mai mult decât atâtm programul de asasinate conduse ”precis de către Rusia” şi faptul că Skripal era considerat „ţintă” sunt alte elemente dezbătute de către jurnaliștii francezi.
Însă dificultăţile guvernului britanic sunt amplificate de un nou scandal generat de ştergerea de pe pagina Ministerului de Externe a unui mesaj care afirma că oamenii de ştiinţă britanici au ajuns la concluzia că agentul Noviciok a fost produs în Rusia, a observat departamentul specializat pe politică externă a lui The Guardian. Ştergerea acestui mesaj, constatată şi de Ambasada Rusiei la Londra a ” pus presiune pe ministrul britanic de externe, Boris Johnson,” omul menit pentru a da explicaţii valabile . De altfel, jurnaliștii britanici se întreabă pe bună dreptate dacă ”a dezinformat opinia publică sau dacă guvernul şi-a schimbat poziţia”.
Televiziunea publică rusă a difuzat încă de joi 5 Aprilie o înregistrare audio prezentată ca fiind o discuţie telefonică între Iulia Skripal şi verişoara sa Viktoria. În scurta conversaţie, purtată în limba rusă, Iulia afirmă că ea şi tatăl ei sunt în faza de refacere şi că ea va putea ieşi în curând din spital.
„M-am trezit acum mai mult de o săptămână şi sunt fericită să spun că mă simt din ce în ce mai bine cu fiecare zi”, a declarat Iulia Skripal, citată într-un comunicat transmis de poliţia britanică, citat de Agerpres.„Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care îl suscit şi pentru numeroasele mesaje de susţinere pe care le-am primit. Sunt sigură că înţelegeţi că tot acest caz poate fi destabilizator şi sper că îmi veţi respecta viaţa privată şi pe cea a familiei mele în timpul convalescenţei mele”, a adăugat ea.
Sursa foto :News Pig.co.uk , UFO Insight, home.bt.com,Stiri pe surse,PSnews
Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 3 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum 3 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 3 zileÎngrijire completă pentru pori dilatați: Hidratare și curățare în același timp
-
Stirea zileiacum 2 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei
-
Comunicateacum 2 zileOriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa




