Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Ministrul Muncii susține că guvernul României nu va umbla la mult mediatizatul pilon secund de pensii

Publicat

pe

Ministrul Muncii susține că guvernul României nu va umbla la mult mediatizatul pilon secund de pensii

Guvernul României vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – în perioada 1 iulie – 31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an,în perioada amintită (mai – decembrie). Proiectul care vizează suspendarea plăţii contribuţiilor pentru pensiile administrate privat, Pilonul II este o propunere a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP). Aceasta nu va fi pusă în aplicare a susţinut, duminică, ministrul Muncii,Lia Olguţa Vasilescu. În plus, domnia sa a adăugat că legea pensiilor va fi pusă în dezbatere la finalul actualei sesiuni parlamentare, cel mai probabil în luna iulie.

Scurt istoric

Informaţiile privind desfiinţarea celui de al doilea pilon de pensii au apărut în spaţiul public încă din luna aprilie a acestui an, însă acestea au fost negate de reprezentanţii Coaliţiei de guvernare. Atunci, preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că nici Legislativul şi nici Executivul nu au în vedere naţionalizarea Pilonului II de pensii, precizând că” cei care au cotizat la fondurile obbligatorii administrate privat nu vor pierde la pensie.”

Tot în luna aprilie, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a anunţat că solicită autorităţilor să prezinte în mod transparent şi responsabil scenariile privind viitorul Pilonului II şi le-a cerut acestora să răspundă solicitărilor repetate de a iniţia un dialog cu toate părţile implicate.

Nerespectarea graficului de creştere a contribuţiilor la pensiile administrate privat a dus la o acumulare mai mică cu 12,9% în conturile românilor în ultimii zece ani, impactul la nivelul Pilonulului II fiind de 1,1 miliarde de euro, potrivit prezentării susţinute în aprilie, de APAPR, în Comisia economică din Senat. Totalul activelor administrate privat, în cazului Pilonului II, erau de 41,7 miliarde lei în februarie, potrivit datelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Din această sumă, 7,2 miliarde lei (1,5 miliarde euro) reprezintă câştigul net obţinut de participanţi prin investirea banilor lor.

 

Noul proiect legislativ. Declarații ale Ministrului Muncii

Programul legislativ a fost publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi poate fi consultat integral aici.Proiectul prevede o încasare integrală la buget pentru contribuţiile CAS şi ”suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07-31.12.2018”.

 

”Este o propunere a Comisiei de Prognoză, nu s-a transpus într-o OUG. (..) Nu suntem de acord cu ea. Proiectul trebuie să ajungă la Ministerul Muncii. (…) Nu se va întâmpla”, a spus domana Vasilescu, la postul de televiziune Antena 3.

Ministrul a subliniat că legea pensiilor este în lucru. ”La ora actuală, facem evaluare pe această lege. Facem calcule, facem simulări pe zeci de mii de pensii. Se lucrează din luna octombrie pe aceste simulări. (…) La sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, cred că în luna iulie, va fi pusă în dezbatere parlamentară”

Reacții imediate ale mediului de afaceri și ale unor politicieni

Într-un demers fără precedent în România, cele mai importante organizații de business advocacy, asociații profesionale, instituții de piață, mișcarea patronală, analiști financiari și reprezentanți ai consumatorilor de produse financiare și-au unit vocile pentru susținerea unui Apel pentru menținerea neschimbată a Pilonului II de pensii private.

Astfel că majoritatea organizațiilore de afaceri, a asociațiilor profesionale, a instituțiilor de piață cât și reprezentanții consumatorilor au cerut vehement menținerea Pilonului II de pensii private.

Acesta este ”un semnal puternic transmis de societatea civila catre Guvern, pentru a nu afecta Pilonul II, un sistem stabil, transparent, performant si de succes”, au spus semnatarii următorului document.

„Noi, organizațiile semnatare ale acestei scrisori, facem apel la Guvernul României pentru a menține neschimbată legislația și principiile de funcționare ale sistemului de pensii administrate privat (Pilonul II). În sprijinul acestei solicitări aducem concluziile studiilor internaționale, rezultatele celor 10 ani de Pilon II în România, precum și analizele pe care le-am realizat fiecare dintre noi cu privire la acest sistem. Predictibilitatea și stabilitatea legislativă sunt cruciale pentru succesul oricărui sistem de economisire pe termen lung menit să asigure prosperitatea la pensie a celor peste 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri.

În urmă cu mai bine de10 ani, România s-a aliniat la practica de peste un secol a țărilor dezvoltate prin  reformarea sistemului public de pensii. Aceasta a presupus apariția fondurilor private de acumulare și capitalizare, prin care populația să poată economisi suplimentar, în conturi individuale, în vederea pensionării.  Alinierea a reprezentat soluția la problemele similare, dar mult mai dramatice, cu care se confruntă România: declinul demografic deosebit de sever nu mai poate întreține un sistem de pensii de stat bazat exclusiv pe redistribuție și solidaritate inter-generațională.

Populația României a scăzut cu cca. 3,5 milioane de locuitori în ultimii 30 de ani, la această involuție contribuind atât sporul natural negativ cât și fenomenul emigrației. Declinul demografic a fost însoțit de o înrăutățire severă a ratei de dependență demografică (raportul vârstnici / activi), vizibilă în piramida vârstelor. Prognozele demografice ale ONU confirmă cu prisosință aceste tendințe: România va înregistra a șaptea cea mai drastică reducere a populației la nivel mondial, urmând să piardă încă 3,3 milioane de locuitori până în anul 2050.

Faptul că tot mai puțini oameni activi vor trebui să susțină un număr tot mai mare de pensionari, va pune o presiune extremă pe finanțele publice ale țării. Aceste evoluții statistice confirmă că motivele pentru care a fost aplicată reforma pensiilor private acum 10 ani nu doar că au rămas valabile, ci chiar s-au acutizat în ultimii ani.

Soluția unui sistem de pensii pe trei piloni pusă în aplicareacum 10 ani este fără doar și poate o poveste de succes. Gradul înalt de reglementare, transparența și randamentele investiționale deosebite au primit o largă recunoaștere internațională de la instituții precum BetterFinance, BERD sau OECD. Astfel, o analiză realizată de OECD în 2017 plasează Pilonul II din România pe locul 2 dintre 38 de state analizate în termeni de randamente reale (ajustate cu inflația) în perioada 2008-2016. În cei 10 ani, fondurile private din România au obținut peste 7 miliarde de lei prin investirea celor 35 de miliarde primite în administrare, în condițiile unor restricții investiționale semnificative, impuse de legislație.

Al doilea beneficiu major al existenței Pilonului II de pensii private a fost dezvoltarea semnificativă apiețelor financiare locale. Peste 90% din activele fondurilor de pensii de Pilon II sunt investite în România, contribuind la finanțarea datoriei publice, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă. În prezent, fondurile de pensii private dinRomânia sunt principalul investitor instituțional din țară.

La Bursa de Valori de la București, fondurile de pensii au dețineri de cca. 1,9 mld. EUR, adică 20% din acțiunile liber tranzacționate, asigurând 15% din lichiditate. Peste 30 de companii românești beneficiază de finanțare grație implicării Pilonului II, iar instituțiile pieței, inclusiv creșterea nivelului de guvernantă corporativă, au avut de câștigat în tot acest timp. Listările la bursă ale firmelor private și de stat ar fi fost de neimaginat fără aportul fondurilor de pensii private, care au asigurat o contribuție importantă a capitalului românesc.

Utilitatea și  performanța sistemului de pensii private din România au fost remarcate și de experții Comisiei Europene, care au analizat situația Pilonului II în cel mai recent raport de țară privind România, publicat în 2018. Comisia Europeană se referă în mod negativ la reducerea contribuției virate Pilonului II de la 5,1% la 3,75%, operată la finele anului 2017, despre care afirmă că a fost „motivată de probleme fiscale pe termen scurt, fără legătură cu performanța bună a fondurilor de pensii private” și că „este de natură să afecteze sistemul de pensii în general și piața de capital a României”. „De asemenea, această modificare va duce la reducerea gradului de diversificare a venitului românilor la vârsta pensionării. În același timp, măsura ar putea avea implicații negative asupra piețelor financiare”, notează raportul de țară al Comisiei Europene.

Având în vedere cele menționate mai sus, reiterăm faptul că menținerea legislației și arhitecturii actuale a Pilonului II, fără alte modificări, reprezintă unica soluție potrivită în prezent, urmând ca pe viitor să se găsească soluții pentru recuperarea decalajului de contribuții cauzat de întârzierile în respectarea calendarului stabilit de lege, precum și a reducerii de la finalul anului 2017. Numai astfel se poate asigura atât prosperitateaa viitoare a românilor, cât și agregarea rapidă a capitalului românesc capabil să finanțeze dezvoltarea României.”

Organizațiile semnatare sunt:

  • – Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) – președinte Radu Hanga
  • – Asociația Administratorilor Independenți (AAI) – președinte Sorana Baciu
  • – Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) – președinte Iancu Guda
  • – Asociația Română a Băncilor (ARB) – președinte Sergiu Oprescu
  • – Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) – președinte Florin Pogonaru
  • – Asociația pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR) – președinte Radu Crăciun
  • – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) – secretar general Alexandru Ciuncan
  • – Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) – președinte Alin Iacob
  • – Bursa de Valori București – director general Adrian Tănase
  • – Camera de Comerț Americană din România (AmCham România) – președinte Anda Todor
  • – CFA România (CFA) – președinte Adrian Codîrlașu
  • – Confederația Patronală Concordia (Concordia) – președinte Adrian Manolache
  • – Consiliul Investitorilor Străini (FIC) – președinte Franz Weiler
  • – Romanian Business Leaders (RBL) – președinte Dragoș Roșca
  • – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) – președinte Adrian Marin

Pe acceași linie,Dacian Cioloș s-a exprimat deschis despre tactica PSD, subliniind că PSD urmărește un plan bine pus la punct privind desființarea Pilonului II de pensii private și anume disiparea tensiunii generate de această măsură scandaloasă „în mai multe serii mici, pentru a nu rupe coarda în momentul în care măsura chiar va fi luată”.

Fostul premier a explicat cgiar modul de operare al actualei coaliții de guvernământ, care încearcă subtil să nu enerveze dintr-o dată contribuabilii și merge cu pași mici, dar siguri, spre deznodământul urmărit. „Este menită să repartizeze tensiunea ce se poate acumula întinzând nervii în mai multe serii mici, pentru a nu rupe coarda în momentul în care măsura chiar va fi luată.”

Sursa foto :b1.ro,Stiri pe surse, Saptamana Financiara

Sinteza acestui document a fost realizată de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media Criteriul Național

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei

Publicat

pe

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei

O femeie militar a
leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni pentru
primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu. Aceasta ținea drapelul României în
Garda de Onoare când i s-a făcut rău și a căzut.

Femeia militar s-a prăbuşit brusc, în timpul ceremoniei. FOTO: captură video

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O femeie militar din
Brigada 30 a leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei oficiale organizate la
Palatul Cotroceni pentru primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu.

Incidentul s-a produs
în timp ce președintele Nicușor Dan și șefa statului indian se îndreptau pe
covorul roșu spre Garda de Onoare. În imagini se vede cum femeia militar, care
ținea drapelul României în cadrul formației, a căzut după ce i s-a făcut rău.

La fața locului a
intervenit și Delia Dinu, șefa protocolului de la Palatul Cotroceni, care i-a
acordat sprijin femeii militar, iar ulterior preşedintele Nicuşor Dan s-a
interesat de starea ei. Aceasta a fost preluată ulterior de personalul de la
Cotroceni și urma să fie transportată la spital pentru investigații medicale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Incidentul de la
Cotroceni are loc la câteva zile după ce un alt militar a avut nevoie de ajutor
în timpul ceremoniei organizate de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene,
pe 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Militarului i s-a
făcut rău în timpul evenimentului și a fost sprijinit de colegi și de Raed
Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Ceremoniile militare
presupun perioade lungi în care membrii Gărzii de Onoare stau nemișcați, în
poziție de drepți, iar astfel de condiții pot fi dificile pentru organism, mai
ales în cazul evenimentelor desfășurate în aer liber.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T15:29:26.981Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern

Publicat

pe

Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat joi, 23 iulie, că a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, document care urmează să fie analizat în ședința de Guvern de joi.

Sectia ATI Neonatologie a Spitalului Marie Curie. FOTO captură TVR Info

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Decizia vine în contextul în care conducerea unității medicale a avertizat că deficitul de personal a determinat închiderea a cinci paturi de terapie intensivă, afectând capacitatea spitalului de a trata cazurile grave.

„Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor pe Facebook.

Deblocarea posturilor, prezentată drept o măsură excepțională

Alexandru Nazare a subliniat că aprobarea celor 22 de posturi nu reprezintă o schimbare de strategie în privința ocupării posturilor vacante din sistemul public, ci o intervenție punctuală generată de caracterul urgent al situației de la „Marie Curie”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a scris Nazare în aceeași postare.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, cele 22 de posturi ar permite redeschiderea celor cinci paturi ATI închise din lipsă de personal.

Solicitări mai ample din partea spitalelor

Amintim că Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează cu o capacitate redusă, după ce lipsa personalului a obligat conducerea unității să închidă temporar cinci paturi destinate celor mai grave cazuri. Medicii avertizează că situația pune în pericol viața unor copii care depind de tratamente complexe și de îngrijire permanentă.

Până de curând, secția dispunea de 27 de paturi, însă numărul a fost redus la 22 după plecarea a șapte asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Conducerea spitalului a afirmat că nu poate organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza restricțiilor impuse printr-o ordonanță de urgență adoptată în 2025, care limitează angajările în sectorul bugetar.

În acest context, medicii avertizează că deficitul de personal afectează direct capacitatea de a trata copiii aflați în stare critică.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T09:13:44.867Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”sanatate”,”alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”

Publicat

pe

Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”

România resimte deja efectele lipsei unui guvern cu puteri depline, avertizează economistul Adrian Negrescu și expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu. În timp ce reformele necesare pentru deblocarea a 4,5 miliarde de euro din PNRR riscă să întârzie, proiectele strategice din domeniul apărării și alte angajamente internaționale sunt blocate, cu efecte asupra credibilității financiare și a capacității militare a statului.

Modernizarea apărării antiaeriene este una dintre prioritățile României FOTO X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Funcționarea optimă a statului s-a oprit pe 10 iunie 2026, odată cu expirarea termenelor
constituționale de 45 de zile pentru miniștrii Guvernului demis
Bolojan.

Fără decidenți
politici care să aibă calitatea legală de ordonatori principali de
credite, România riscă să piardă peste 4 miliarde de euro din
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a ratat
deja termene esențiale pentru semnarea contractelor de înzestrare
militară prin mecanismul european SAFE, evaluat la peste 16 miliarde
de euro.

Șanse minime pentru
adoptarea reformelor PNRR

Economistul Adrian Negrescu a detaliat impactul lipsei unui guvern cu
puteri depline asupra procesului de obținere a fondurilor europene
și asupra adoptării reformelor blocate.

Din păcate, nu
suntem capabili să îndeplinim condițiile prevăzute în acordul de
finanțare. Concret, nu putem aproba ordonanțele de urgență
necesare pentru a reflecta angajamentele pe care ni le-am asumat prin
PNRR”
, explică economistul.

În condițiile în
care Guvernul este demis și lipsit de drept de inițiativă
legislativă, singura variantă rămâne circuitul parlamentar, un
proces greoi și imprevizibil, arată expertul.

Într-o
situație în care avem un guvern demis, lipsit de putere
legislativă, singura șansă a României este să trimită aceste
proiecte direct în Parlament. Din cele șase reforme fundamentale
pentru PNRR, patru proiecte se află deja acolo, iar alte două,
printre care și legislația salarizării, ar trebui să ajungă
rapid pentru a fi votate de parlamentari. Cu toate acestea, șansele
ca aceste proiecte să treacă și să încasăm banii la timp sunt
foarte mici, mai ales că în acest moment nu există nicio sesiune
extraordinară convocată pentru a aproba aceste legi înaintea
termenului limită de 31 august”
,
continuă Adrian Negrescu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pierderea
credibilității statului va costa mai mult decât banii neîncasați

În contextul în
care datoria externă a ajuns la 230 de miliarde de euro, analistul a
avertizat că ratarea sumelor aferente acestui an din PNRR va forța
statul să se împrumute la costuri mult mai mari.

Cele 4,5
miliarde de euro care ar trebui să ajungă în țară din PNRR,
condiționate de reformele ce trebuie aprobate până la 31 august,
reprezintă o gură vitală de oxigen pentru piața financiară.
Acești bani asigură finanțarea proiectelor aflate deja în
derulare”
, precizează Negrescu.

Scandal în industria de apărare: contract de 816,6 milioane de euro, atribuit unei companii americane contestate de producătorii UE

Neîncadrarea în
termen va aduce un impact dezastruos asupra efortului bugetar al
statului din cauza dobânzilor masive. „Dacă statul
român nu va reuși să atragă aceste fonduri, va fi nevoit să se
împrumute pentru a le continua. Împrumuturile se realizează deja
la o dobândă de aproape 7%, ceea ce, din perspectivă financiară,
va genera un blocaj semnificativ în finanțele statului. Dincolo de
efectele economice inerente și de costurile suplimentare ale
împrumuturilor, ne confruntăm cu o gravă problemă de
credibilitate pe care nu o vom putea rezolva ușor. Ne-am asumat un
PNRR, un set de reforme și reduceri de costuri, dar iată că
acestea nu devin realitate. Dacă nu implementăm aceste reforme, vom
pierde la capitolul credibilitate mult mai mult decât pierdem din
punct de vedere strict financiar”
, mai spune analistul.

Impactul direct
asupra capacității de luptă a Armatei Române

Pe componenta de
securitate a aceluiași blocaj, expertul militar Hari Bucur-Marcu a
explicat ramificațiile impasului politic asupra programelor de
achiziții de armament, cum ar fi cel pentru armele de asalt Sig
Sauer.

În momentul de
față, în România nu funcționează Legea planificării apărării.
Această lege stabilește ciclurile de planificare a puterii militare
în România. Un astfel de ciclu, care durează cinci ani, pornește
de la Strategia Națională de Apărare a României, pe care
președintele a prezentat-o Parlamentului în termenul legal, adică
în interiorul a șase luni de la primirea mandatului. Doar că
această strategie nu a fost redactată și aprobată conform legii”
,
arată expertul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

El avertizează că fără un instrument
strategic aprobat și fără investiții noi, înzestrarea Armatei
este grav afectată de cheltuielile de funcționare recurentă.

Puterea
militară presupune încă o măsură importantă, având în vedere
că sub 30-40% din întreaga putere militară este reprezentată de
armamente, deci de partea de înzestrare și achiziții. Cea mai mare
parte a banilor se duce pe cheltuielile de operare cu ceea ce avem
deja, necesare pentru pregătirea trupelor și întreținerea
tehnicii, elemente esențiale pentru capacitatea de a merge la
operații și de a câștiga un război. Acest lucru nu se întâmplă
la noi. Impactul direct este că, practic, în momentul de față nu
putem vorbi despre o planificare coerentă a apărării naționale,
cu o viziune care să continue programele deja declanșate și să
deschidă altele noi, așa cum ar fi normal”,
precizează Hari Bucur-Marcu.

Expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu avertizează că blocajul instituțional generat de lipsa unui guvern cu puteri depline produce efecte care depășesc sfera politică și afectează inclusiv proiectele strategice și capacitatea de apărare a României.

Pe de altă
parte, ne confruntăm cu problema lipsei de guvernanță. De luni de
zile, România nu are un guvern cu drept de inițiativă legislativă,
care să propună legi Parlamentului, să emită ordonanțe de
urgență pe timpul vacanței parlamentare sau să negocieze și să
încheie tratate ori contracte internaționale. În consecință, nu
putem vorbi de îndeplinirea obligațiilor minime pe care le are
România în privința programelor strategice de cooperare. La fel de
important este și blocajul în încheierea ciclului de pregătire
pentru intrarea României în Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică, precum și stagnarea pachetului de programe
privind reziliența și reconstrucția. […] Contextul actual face
ca programul despre care ați întrebat să nu poată fi continuat și
executat, ceea ce afectează în mod grav întreaga putere militară
a României”,
a
mai transmis Hari Bucur-Marcu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T02:42:25.716Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei
Actualitateacum 4 ore

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei

O femeie militar a leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni pentru primirea președintelui Indiei, Droupadi...

Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern
Actualitateacum 11 ore

Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat joi, 23 iulie, că a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22...

Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară” Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”
Actualitateacum 17 ore

Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”

România resimte deja efectele lipsei unui guvern cu puteri depline, avertizează economistul Adrian Negrescu și expertul în politici de apărare...

Băsescu atacă liderii politici: „Orbecăie în decizii” și „aproape că își trădează țara pentru interese mărunte” Băsescu atacă liderii politici: „Orbecăie în decizii” și „aproape că își trădează țara pentru interese mărunte”
Actualitateacum 23 de ore

Băsescu atacă liderii politici: „Orbecăie în decizii” și „aproape că își trădează țara pentru interese mărunte”

Fostul președinte Traian Băsescu lansează un nou atac la adresa liderilor politici, pe care îi acuză că iau decizii în...

Scos de sub dărâmături și mereu în mișcare. Șeful diplomației iraniene povestește cu a supraviețuit atacului care l-a ucis pe ayatolahul Ali Khamenei Scos de sub dărâmături și mereu în mișcare. Șeful diplomației iraniene povestește cu a supraviețuit atacului care l-a ucis pe ayatolahul Ali Khamenei
Actualitateacum o zi

Scos de sub dărâmături și mereu în mișcare. Șeful diplomației iraniene povestește cu a supraviețuit atacului care l-a ucis pe ayatolahul Ali Khamenei

Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a povestit modul în care a fost scos de sub dărâmăturile unui complex...

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani” Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Actualitateacum 2 zile

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”

Piața imobiliară din România înregistrează un paradox aparent: deși numărul tranzacțiilor cu apartamente a scăzut cu 9% în prima jumătate...

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
Actualitateacum 2 zile

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament

Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro