Regizat de Ben Elton, All Is True dramatizează un moment trist, de fapt un amurg al vieții Marelui Bard- William Shakespeare, atunci când fantomele trecutului îl bântuie literal și figurativ pe dramaturgul din Stratford-upon-Avon, în timp ce el se întrevede cu rivalitatea dintre fiicele sale și lipsurile sale ca soț. Istoria riguroasă este aruncată pe fereastră cu lejeritate atunci când este vorba de aceasta producție britanică, deloc blândă sau conservatoare.

Filmul regizorului și actorului englez Kenneth Branagh, „All is True” sau în traducere liberă- „Totul este adevărat” este o creație cu un grad foarte mare în ceea ce privește fantezia.Filmul prezintă de fapt „evoluția „ultimilor ani din viața lui William Shakespeare, care se concentrează asupra revenirii sale la Stratford după anii de glorie, de care s-a putut bucura această valoare universale.Interesant este amănuntul că nicio referire la ceea ce a reprezentat Shakespeare în mentalul colectiv nu este inclus.

De altfel, cele 101 minute gravitează în jurul unui subiect care stârnește multe controverse și comentarii , asupra unui posibil scenariu sumbru. Este de fapt ilustrarea, desacralizarea poetului mult aclamat William Shakespeare , redus la condiția unui om obișnuit, care deplânge moartea fiului său mort Hamnet in 1589, izolându-se aproape de familia sa care îi ascunde adevărul despre acest teribil eveniment foarte multă vreme.

Desacralizarea și îmbinarea acestei ipotetice , neverosimile povești despre acest episod tragic este atent ,riguros efectuată.De fapt, chiar și viața acestei personalități ale culturii britanice dar și universale este pusă  în scenă cu o suită de false motive, pe deplin depărtate de adevăr, de morală sau de aspectele ce sunt legate de relațiile inter-umane sau de nefirescul insinuat sau chiar propus publicului , prin abordarea multor teme tabu ce se vor eliminate din ceea ce era permis Angliei secolului al XVI-lea.

Viziunea postmodernă globală care s-a dorit lasă larg deschisă ușa unor adevărate blasfemii, ale unor speculații care, peste secole nu aduc cinste nici figurii evocate dar nici acestui regizor care respectă de-a dreptul obedient agenda LGBT. Cu alte cuvinte, el realizează în cadrul acestei pelicule o mare ambiție de a lua în derâdere orientarea sexuală, de a o denatura și a o expune, printr-o ipotetică ” dragoste ” pentru o persoană „cu sânge albastru” -ducele de Southampton. De remarcat e faptul că scena explicită din film, de mărturisire a unor foste sentimente este total neîmpărtășită și face notă discordantă cu faptul că William Shakespeare, jucat magistral, convingător până în acel moment este un bărbat însurat cu Anne- Judie Dench-cu care are două fiice.

Până când a început această schițare  ciudată, dar inertă, a acestui film, Shakespeare se află deja aproape resemnat, la jumătatea drumului , acela de a afla de ce anume a murit Hamnet. În mod convingător, întruchiparea lui Branagh este ceea ce asigură filmului o doză de veridicitate, pornind de la felul  în care își strânge părul capului și terminând cu rarele monente în care își susține monologuri.De aceea, pentru a-și asigura înfățișarea cât mai autentică, actorul a intrat cu tot entuziasmul „în pielea personajului.” De altfel, personalitatea este diferită de personajul din film, deoarece este cât se poate de  complex, iar crizele sale psihologice îi aduc și obsesia lui de om neîmpăcat cu destinul acelui copil dispărut prematur, în condiții suspecte și deopotrivă de  tragice.

Este de fapt o legendă care se stinge în timp, dar practic devine un om chinuit care își sapă grădina , pentru a căuta răspunsurile chinuitoare, pe care familia sa ,până la un moment dat i le ascunde. Practic, fără a exagera Branagh personalizează o fantomă în casa lipsită de lux, simplă a marelui William Shakespeare care se întoarce la Stratford pentru a-și umple golul sufletesc pe care l-a lăsat în urmă, odată cu ieșirea sa din viața publică.

Filmul are valențe apropiate pieselor de teatru dramatice, specifice genului care l-a consacrat. Momentele de letargie cât și de profunde stări pline de tensiune se succed, oarecum surprinzător. Firul narativ principal i se adaugă altele două subsidiare, dar fără a deturna sensul acestei drame care, pe final, printr-un artificiu regizoral realizează și apelează, (pentru a convinge publicul spectator) la date precise din biografia Marelui Bard.

Din acest punct de vedere, cu toate că fantezia regizorală nu este pusă sub semnul întrebării, se iscă anumite episoade pline de dramatism, în care actorii sunt încadrați în imagini specifice acelor timpuri.De altfel, cu foarte puține cazuri, acestea sunt aproape aceleași. Calitatea imaginilor este una superioară, ținând cont de faptul că este distribuit de Sony Pictures Classics și a avut premierea începând cu data de ieri, în cinematografele britanice.Dar, cu toate acestea filmul nu a stârnit interes, probabil datorită subiectului sau mai degrabă manierei cu care experimentații actori au încercat să ofere sens și interpretare acestei povești create aproape din nimic.

Am remarcat îndeosebi, excluzând firul narativ deosebit de simplu acea tensiune care se lasă mai mereu mascată, chiar daca nu există niciun fel de complot atât de mult elaborat ca într-un film artistic care ar avea o serie de episoade ce frizează un anumit fel de realitate.

Soția lui Shakespeare, Anne Hathaway, a fost cu opt ani mai în vârstă decât soțul ei, dar aici, ea este portretizată cu acea căldură de venerabila Judi Dench.

Multe scenarii îl găsesc pe Shakespeare cu nevasta sa  Anne -impecabil interpretată de venerabila Judi Dench, care dă una dintre cele mai serioase interpretări ale sale de până acum, în sensul că amândoi protagoniștii se comportă foarte distant, rece. Tocmai aceasta constatare de petrecere a timpului cu soțul ei este una destul de ternă, chiar de înșelătoare și urmărirea multor momente expun acea răceală, pe care nici momentele de foamete nu le pot eclipsa.Mai mult ca sigur, indicațiile regizorale au evidențiat faptul că cel mai bun medicament pentru ea pe tot parcursul vieții îl reprezintă discuțiile în contradictoriu iar sentimentele de  inadecvare se observă cu ochiul liber. Eroul principal încearcă, de asemenea, să se regăsească pe aceeași lungime cu cele două fiicele sale adulte, Judith (Kathryn Wilder) și Susanna (Lydia Wilson), dar niciuna dintre ele nu îl agreează în totalitate și spun despre el că este asemenea „tatălui care a venit acasă de la o călătorie de afaceri de zece ani fără suveniruri.„

Filmul m-a intrigat și m-a determinat să redactez această prezentare într-o notă subiectivă, din moment ce viziunea postmodernă a atins ridicolul și a explorat anumite secțiuni psiho-patologice, deosebit de viclene , ceea ce conferă acestei pelicule o aură negativă, plină de mister, plină de post-adevăruri,pe care o pot încadra la categoria film-dramă cu subiect propagandistic, menit de a promova fără nicio reținere agenda LGBT. Desacralizarea și reducerea unui simbol britanic și universal este un alt obiectiv atins, unul pe care lumea contemporană îl servește cu nesaț în această producție.

De altfel, până la ultima scenă și imagine din film, cel mai mult și mai intens, personajul ce-l reprezintă și-l întruchipează pe Shakespeare tinde spre acea resemnare,  spre acea grădină plină de tristețe din afara casei familiale.Scenele filmate au fost exemplare, iar imaginile memorate pot fi încadrate în preajma vreunui castel ce a aparținut cândva dinastiei Tudor din secolul al XV-lea, posibil chiar popularul Windsor Castle.

Firul narativ destul de simplu dar și tulburător l-a nominalizat pe Shakespeare să trăiască pentru a înțelege și desluși misterul morții fiului său Hamnet (interpretat de tânărul Sam Ellis),   un copil ipotetic, negăsit în realitate, cu toate că în peliculă apare până și în registrele Bisericii Anglicane.

Fără a deveni pedant, există o scenă foarte neplăcută în care Earl McKellen se întoarce să vorbească cu Shakespeare, care nu poate evita lingușirea cruntă a lui Sir Thomas Lucy (Alex Macqueen) și preferă doar să vorbească cu William însuși, care se transformă instantaneu într-un subordonat în prezența aristocratului.

De fapt, lordul Southampton este amuzat în mod nemaipomenit de lupta ridicolă a lui Shakespeare pentru statutul social . Uimit de Shakespeare, care aparent continuând să aibă sentimente pentru el, acesta îi recită cel de-al XXIX-lea sonet: „Pentru că dragostea ta dulce ți-a adus aminte de o asemenea bogăție / pe care apoi mi-am disprețuit să-mi schimb starea cu regi” și o face să pară o declarație de iubire agonizată.

Southampton repetă slugarnic și ironic anumite pasaje, dar le și schimbă sensul în întregime cu tonul său.Nu mai este vorba despre iubire acerbă, ci despre absurditatea unor astfel de emoții în fața …”măreției artei.” Este un schimb gestionat absurd, total malign, care aruncă umbre și pete nemeritate asupra reputații acestei valori universale a culturii din toate timpurile…

Alte momente sunt mai puțin reușite siși  realizarea este departe de orice siguranță, din moment ce există un număr destul de mare de oameni, de personaje care se întorc să-i spună lui Shakespeare cât de mare este el, în timp ce acesta se uită mai mereu în jos cu un zâmbet piedut. 

Departe de a fi o capodoperă, acest film trivializează și aduce grave prejudicii de imagine cât și de înțelegere a ceea ce a reprezentat și continuă să mai însemne figura legendară, alături de opera sa nemuritoare, pe deplin inspirată a lui William Shakespeare.

Totusi, acest film pe care l-am vizionat în premieră într-un cinematograf din caputala Marii Britanii mi-a lăsat o puternică impresie și m-a determinat să expun , să prezint acest film din această perspectivă. Departe de a fi un personaj legendar precum Prospero care este unul din prototipurile liderilir imbatabili  sau de figura regelui Lear care îl face să fie chinuit, pe deplin resemnat de către fiicele acestuia, Kenneth Branag este mai degrabă istoria unui eșec din absolut toate punctele de vedere. Figura shakespereană este potrivită mai degrabă cu a unui actor profesionist cu rol de pricepere limitată ,care a decis că i-ar fi suficient,poate de ajuns cu faima pentru a se concentra pe crizele, angoasele psihologice care-l macină.

Opiniile pot varia sau se pot împărți în legătură cu ”marele secret ”dezvăluit, dar personal nu mi-au plăcut niciuna dintre scenele lungi, pe deplin statice, așa cum William și Anne au obiceiul de a se strânge împreună într-un colț al unei camere întunecate, aprins de lumina focului ca-ntr-o peșteră total ostilă.

Ca o tristă concluzie și o dură ironie, redând numele băiatului într-un mod pe care mulți îl pot observa și puțini se vor bucura, „All Is True” scapă cumva din vedere scenariul de pe capodoperă „Hamlet” pentru a găsi copilul care-l bântuie pe tatăl său, deoarece Hamnet, printr-un artificiu regizoral se întoarce din morți și într-o ultimă scenă, apare iluzoriu, aproape amorțit cât și răvășit , numai pentru a transmite o ultimă rază  „de speranță „, care mai mult este similar cu nevoia de alungare a unui sentiment inferior, cel de groază, pe care marele scriitor îl experimentează pe tot parcursul acestui film.

Prezentarea filmului „All is True” a fost revizuită la QC Screening Room, Los Angeles, 1 decembrie 2018. MPAA Rating este destinat vizionării după împlinirea vârstei de 13 ani (PG-13).Timpul de derulare efectiv este de 101 minute.  Lansarea și prezentarea acestei producții a revenit firmei TKBC de la Sony Pictures Classics. Producătorii sunt Kenneth Branagh, Ted Gagliano, Tamar Thomas. Producătorii executivi sunt Laura Berwick, Becca Kovacik, Judy Hofflund, Matthew Jenkins. Regizorul este Kenneth Branagh. Scenariul este semnat de Ben Elton. Camera (culoare, ecran lat) i-au revenit lui Zac Nicholson. Editorul oficial este Úna Ní Dhnghaíle. Coloana sonoră a fost asigurată de multi-talentatul compozitor scoțian Patrick Doyle.

Alături de Kenneth Branagh joacă Judi Dench, Lydia Wilson, Hadley Fraser, Jack Colgrave Hirst, John Dagleish, Sean Foley, Ian McKellen, Gerard Horan și Sam Ellis.

Trailer oficial :

Sursa foto : IMDb,The Guardian,slate.com,Flickering Myth

Această prezentare a fost realizată și oferită de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor -șef al platformei online independente Criteriul Național