„Germania trebuie să facă mai mult”. Cu ocazia aniversării a 70 de ani de la crearea NATO, vicepreşedintele american Mike Pence a calificat drept „inacceptabilă” atitudinea Germaniei, care refuză să-și respecte angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare. Totodată, oficialul amrican Pence a criticat proiectul controversat al gazoductului Nord Stream 2, prin care economia Germaniei „va deveni, practic, prizoniera Rusiei”.

Date istorice și o analiză pe politică externă

Mulți analiști pe politică externă au deplâns calea greoaie, pe deplin întunecată pe care Europa o urmează iar relația transatlantică în care se află în prezent este una delicată. De altfel, la nivel diplomatic nu prea au existat multe discuții despre locul în care duce această cale. Slăbiciunea și divizarea europeană, este de fapt o „decuplare” strategică a acestei lumi mondializate, în care ”jandarmul lumii” -Statele Unite ale Americii asistă deseori neputincios la dezmembrarea Uniunii Europene De altfel, expresii precum „după Europa” sau „sfârșitul Europei”  sunt proiecțiile, scenariile sumbre emise în spațiul public de către cei care nu fac parte din establishment-ul actual.

Cu toate acestea, există o convingere destul de vagă față de aceste teorii ale conspirației care sugerează vise eșuate, coșmaruri, crize mondiale devastatoare. La ora actuală, eșecul proiectului european, dacă apare, ar putea fi un veritabil coșmar și nu numai pentru Europa. Acesta va aduce, printre altele, ceea ce fusese cunoscut sub numele de „întrebarea germană”.Întrebarea germană a produs Europa de astăzi, precum și relația transatlantică din ultimii zece ani.

Unificarea Germaniei în 1871 a creat o nouă națiune în inima Europei, care era prea mare, prea populată, prea bogată și prea puternică pentru a fi echilibrată efectiv de celelalte puteri europene, inclusiv de Regatul Unit al Marii Britanii. Defalcarea echilibrului european de putere a contribuit la producerea a două războaie mondiale și a adus mai mult de zece milioane de soldați americani în Oceanul Atlantic pentru a lupta și a muri în aceste războaie. Americanii și europenii au înființat NATO după cel de-al Doilea Război Mondial, iar cel puțin la fel de mult,pentru a soluționa problema germană, pentru a face față provocării sovietice au contrabalansat un fapt uitat astăzi de realiștii de astăzi – acela de a „ține Uniunea Sovietică, americanii și germanii în jos,”așa cum a spus Lord Ismay, primul secretar general al alianței.

Acesta a fost și scopul seriei de instituții europene integrate, începând cu Comunitatea europeană a oțelului și cărbunelui, care a devenit în cele din urmă Uniunea Europeană. După cum a declarat diplomatul George Kennan, o anumită formă de unificare europeană a fost „singura soluție conceptuală pentru problema relației germane cu restul Europei”, și că unificarea ar putea avea loc doar sub umbrela unui angajament de securitate al SUA.

Și acest lucru chiar a funcționat. Astăzi, este imposibil să ne imaginăm că Germania se întoarce la orice versiune a trecutului său complicat. Germanii s-au dovedit a fi cel mai liberal și cel mai pașnic popor din lume, alegerea fiecăruia de a prelua mantaua de „lider al lumii libere”, care acum nu este revendicată. Mulți din ambele părți ale Atlanticului doresc să vadă mai mult solicitudine, asertivitate din Germania , în economia globală, în diplomație și chiar acțiuni militare. După cum a remarcat Radoslaw Sikorski, ministrul de externe al Poloniei în anul 2011, „mă tem de puterea germană mai puțin decât încep să mă tem de inactivitatea germană”. A fost un lucru remarcabil pentru un lider polonez să spunem și s-a bazat pe presupunerea larg răspândită germanii au făcut în transformarea lor,iar m nu pot fi niciodată desființați.

Evoluție sau conflicte mocnite

În anii 1930, democrația europeană era o specie pe cale de dispariție. Curentul fascismului a avut un trend ascendent pretutindeni și părea a fi un model mai eficient și eficient al guvernării și al societății. În epoca postbelică, dimpotrivă, creșterea puterii și a prosperității democrațiilor nu numai că a oferit o întărire reciprocă, ci și un sentiment al valorilor comune europene și transatlantice – ceva care nu exista înainte de 1945.

Acest sentiment a început să se înflorească după căderea Zidului Berlinului în anul 1989 și înființarea Uniunii Europene în 1993 a venit logic, firesc. Explozia democrației de-a lungul continentului, ideea unei Europe „întregi și libere” a prins contur., Iar, în calitate de președinte american George W Bush a reușit să creeze o nouă identitate europeană pe care germanii să o poată îmbrățișa. Acest lucru s-a realizat,cu un imens sacrificiu pentru independența poporului german. Împărțirea suveranității pe care o implica apartenența la noua instituție paneuropeană, în special înlocuirea mărcii germane cu moneda euro și constrângerea suplimentară a statutului de membru al NATO impusă independenței germane, abia dacă ar fi fost posibil dacă germanii nu s-ar simți legați de idealuri comune pentru restul Europei și a Statelor Unite.

Această nouă Europă a fost, printre altele, un răspuns la naționalismul și tribalismul care au contribuit atât de mult la războaiele și atrocitățile trecutului din secolul al XX lea de pe „bătranul continent.” Cel de-al patrulea element al noului ordin care a făcut posibil ca Germania să iasă din trecutul său și să contribuie la pacea și stabilitatea Europei a fost suprimarea pasiunilor și ambițiilor naționaliste de către instituțiile transnaționale precum NATO și UE. Acestea au împiedicat revenirea vechilor competiții în care Germania a fost invariabil considerat un jucător de elită.

Naționalismul german nu era decât unicul naționalism european care părea istoric inseparabil de antisemitism și de alte forme de ură tribală, dar niciun alt naționalism nu a jucat un rol atât de distructiv în trecutul sângeros al Europei. O Europă în care naționalismul a fost suprimat a fost o Europă în care naționalismul german a fost suprimat. Rolul principal al Germaniei în promovarea acestei viziuni europene comune, antinaționaliste, a jucat un rol important în crearea încrederii reciproce pe continent.

Aceste patru elemente – garanția securității americane, regimul internațional de liber schimb, valul democratic și suprimarea naționalismului – au păstrat împreună vechea întrebare germană îngropată adânc sub pământ. Cu toate acestea, nu era nimic inevitabil în legătură cu ele și nu sunt neapărat permanente. Acestea reflectă o anumită configurație a puterii în lume, un echilibru global în care democrațiile liberale au fost ascendente, iar competițiile strategice din trecut au fost suprimate de superputerea liberală dominantă. Acesta a fost un set neobișnuit de circumstanțe, anormale și istorice, consemnate.

Prezentul-o imensă problemă sau „un joc” strategic?

Când criza din zona euro a lovit în 2009, s-a stabilit un nou ciclu vicios. Dominarea din punct de vedere  economic a Germaniei i-a permis să impună politicile sale anti-datorii preferate pentru restul Europei. Berlin a devenit ținta furiei printre greci, italieni și alții care au avut o singură dată parte de o criză severa și au acuzat birocrația UE de la Bruxelles pentru greutățile lor. De asemenea, germanii s-au supărat și la banalizarea altor căi dezgustătoare ale altor persoane din cadrul acestor țări menționate. În afara Germaniei, se vorbea despre un „front comun” anti-german și, în interiorul Germaniei, a existat un sentiment de victimă și o renaștere a vechilor temeri de învinuire de către „economiile slabe”. Așa cum a sugerat istoricul Kundnani, ”versiunea geo-economică a conflictelor din Europa care au urmat unificării în 1871. ”

Dar cel puțin era din punct de vedere economic. Litigiile erau între aliați și parteneri, toate democrațiile, toate au  făcut parte din proiectul european comun. Ca o chestiune geopolitică situația era, așadar, „benignă” – sau ar putea părea încă din ianuarie 2015, atunci când istoricul Arun Kundnani și-a publicat cartea The Paradox of German Power „. urmată de una dintre cele mai versatile analize de la Editura Claystone din UK- „A Decade Lost”. 

După patru ani există mai puține motive de reasigurare. Lucrurile s-au schimbat din nou. Fiecare dintre cele patru elemente ale ordinii postbelice care a conținut problema germană este acum… în aer. Naționalismul este în creștere în Europa, democrația se retrage în unele părți ale continentului și se află sub presiune peste tot. Regimul internațional de liber schimb este atacat, în special de Statele Unite ale Americii, iar garanția yankeilor în ceea ce privește problemele legate de securitate a fost pusă la îndoială de către președintele american. Având în vedere istoria Europei și a Germaniei, este posibil ca aceste circumstanțe în schimbare să nu aducă din nou o schimbare în comportamentul europenilor, inclusiv al germanilor.

Declaraţii edificatoare

„Germania trebuie să facă mai mult”, a declarat Pence la Washington, cu ocazia marcării a 70 de ani de la crearea NATO, transmite AFP, preluată de Agerpres.Vicepreşedintele american Mike Pence a considerat miercuri ca „inacceptabilă” atitudinea Germaniei, chemând această ţară aliată în NATO să-şi crească cheltuielile militare şi să renunţe la proiectul gazoductului Nord Stream 2, arată sursele citate.

Mike Pence a afirmat că, datorită insistenţelor preşedintelui american Donald Trump pentru o „împărţire mai echitabilă a poverii” cheltuielilor, „mulţi dintre aliaţii noştri îşi respectă de acum angajamentele” de aducere a bugetelor lor de apărare la 2% din PIB la orizontul lui 2024.

„Mulţi alţii, prea numeroşi, nu sunt încă în acel punct şi ştim toţi că Germania este prima în cauză„, a mai spus Pence. Deşi este vorba despre cea mai mare economie europeană, care „a profitat de protecţia americană în Europa timp de generaţii”, „slăbiciunile” armatei sale sunt „flagrante”, a subliniat vicepreşedintele american.

„Şi totuşi, Germania refuză astăzi în continuare să facă investiţiile necesare” pentru a atinge obiectivul de 2% din PIB stabilit de NATO,riscând chiar să nu-şi respecte angajamentul de a ajunge la 1,5% din PIB în 2024.

Vicepreşedintele SUA a criticat, de asemenea, proiectul controversat al gazoductului Nord Stream 2.

„Nu putem asigura apărarea Occidentului dacă aliaţii noştri devin din ce în ce mai dependenţi de Rusia. Dacă Germania persistă în construirea gazoductului Nord Stream 2„, economia sa „va deveni, practic, prizoniera Rusiei”, a mai afirmat Pence, citat de AFP și preluat de Agerpres.

În opinia sa, „este, pur şi simplu, inacceptabil ca prima economie europeană să continue să ignore ameninţarea agresiunii ruse şi să-şi neglijeze apărarea proprie şi apărarea noastră comună„.

Marţi, ministrul german de externe, Heiko Maas, care participă miercuri şi joi la reuniunea NATO de la Washington, a atars atenţia că „dezbaterile publice privind împărţirea poverii” riscă să „provoace incertitudine într-un moment în care Rusia pune la încercare” unitatea aliaţilor.

În loc de…concluzii

Nici nu se poate presupune că într-o lume a naționalismului politic și economic tot mai mare, țările europene vor continua să se abțină de la puterea militară ca instrument de influență internațională. Chiar și astăzi, europenii recunosc că experimentul lor postmodern de depășire a puterii militare i-a lăsat complet dezarmați într-o lume care nu a împărtășit niciodată perspectiva lor optimistă. Europenii încă se agață de speranța că securitatea globală va fi păstrată în mare măsură fără ei și că pot evita alegerile dureroase de cheltuieli pe care ar trebui să le facă în cazul în care devin responsabili pentru propria apărare.

Este de asemenea fantezist să ne imaginăm că nu vom fi forțați niciodată în această direcție. Cu cincisprezece ani în urmă, majoritatea europenilor s-au simțit confortabil atunci cand Statelor Unite le revenea rolul de „jandarm al lumii” și i-au criticat pe americanii pentru dependența lor de putere. Dar Europa a putut să devină slăbită, tocmai datorită circumstanțelor istorice – nu în ultimul rând, ordinului liberal relativ pașnic creat și susținut de Statele Unite.

Pericolele sunt mai prezente ca niciodată. În timp ce Rusia e din ce în ce mai dispusă să folosească forța pentru a-și îndeplini obiectivele, Statele Unite se retrag din angajamentele sale externe. Cu alte cuvinte, această lume dispare, lăsând la o parte posibilitatea ca natura umană să poată fi transformată permanent.

De atfel, nu există nimic care să împiedice pe toți europenii să se întoarcă la politica de forță, de impunere a puterii care a dominat continentul lor de milenii. Iar dacă restul Europei se termină în urma acestei căi, va fi dificil să nu se alăture chiar și celei cele mai liberale din Germania, în cazul unui conflict, iar argumentul solid se va baza pe…autoapărare.

Sursa foto : Deutsch für alle,Sky News,Multimedia Centre,Fasttrack Teaching Materials.BGR.com

Acest material a fost conceput și oferit de către Prof. Dr.Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanta, redactor-șef al platformei online independente Criteriul Național