Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

1989. Vântul schimbării în Europa de Est. Drumul ocolit al Revoluţiei către Timişoara (Partea a II-a)

Publicat

pe

1989. Vântul schimbării în Europa de Est. Drumul ocolit al Revoluţiei către Timişoara (Partea a II-a)

Manifestaţii masive în Germania de Est: Gorby, ajută-ne!

Tot mai mulţi est-germani urmează îndemnurile grupurilor contestatare, consolidate prin crearea Noului Forum (12 septembrie) şi a Înnoirii Democratice (1 octombrie). Reforme interne profunde şi posibilitatea deplasării în afara frontierelor ţării, sunt principalele revendicări ale miilor de persoane care defilează cu regularitate şi din ce în ce mai masiv pe străzile marilor oraşe în luna octombrie: la Leipzig (la   2 octombrie), 15.000-20.000 de oameni care scandează: ,,Democraţie azi sau niciodată!”; la Dresden (4 octombrie); în Berlinul de Est (7 octombrie), cu ocazia ceremoniilor celei de-a 40-a aniversări a R.D.G.; din nou la Leipzig (9 octombrie, 50.000-70.000 de manifestanţi). Pe  16 octombrie, marile oraşe sunt străbătute de cortegii enorme de manifestanţi (120.000 la Leipzig; 25.000 la Dresden; 10.000 la Magdeburg…).

În paralel, are loc un exod masiv. Trecând prin Ungaria sau refugiindu-se în ambasadele R.F.G. din Varşovia şi mai ales din Praga, mii de germani încearcă să ajungă în Germania de Vest. Aflat în vizită în RDG,  pe 6 şi 7 octombrie, Mihail răspunde ultimatumurilor populare („Gorby, ajută-ne!”), încurajând partizanii reformei.

„Ameliorarea reglementării trecerilor între cele două Germanii, cât şi o creştere a nivelului  de trai al populaţiei s-ar fi înscris perfect în politica de intensificare a relaţiilor Est – Vest, în special R.F.G. – U.R.S.S., în care se implică activ Mihail Gorbaciov şi cancelarul vest-german Helmuth Kohl. Principalul conducător în funcţie Erich Honecker este în dezacord complet cu  ameliorarea reglementării trecerilor între cele două Germanii, cât şi o creştere a nivelului  de trai al populaţiei, ca de altfel şi cu principiile perestroikăi, lansate de Gorbaciov. Este suficient ca Gorbaciov să-şi exprime rezerva pentru ca, la 18 octombrie, Biroul Politic să se desolidarizeze de secretarul general şi să-l înlocuiască cu Egon Krenz.

Dar conflictul se amplifică foarte repede. În curând, sute de mii de est-germanii cer schimbări rapide (500.000 în Berlinul de Est, la 4 noiembrie; 300.000 pe 6 noiembrie la Leipzig). În urma demisiei în bloc, Biroul Politic este profund reînnoit, în timp ce reformatorul Hans Modrow devine şeful guvernului. La 9 noiembrie,  Partidul Comunist est-german decide spargerea Zidului Berlinului, renunţarea la rolul conducător şi acceptarea alegerilor libere.

Revoluţia de catifea de la Praga

Aceste evenimente, la care cehoslovacii au fost spectatori şi chiar martori – prin intermediul refugiaţilor est-germani care se precipitau spre Vest -, au jucat un rol determinant în ultimul act al ,,Revoluţiei de catifea”, remarcă Eusebiu Narai în studiul „Anul 1989 în Europa Centrală şi de Est”.

Conducerea Partidului Comunist cehoslovac a simţit pericolul încă de la anunţarea căderii lui Honecker. Cu atât mai mult cu cât Gorbaciov, la 7 noiembrie, adusese la cunoştinţa ambasadorului Cehoslovaciei dorinţa sa privind o schimbare la Praga. La 17 noiembrie, 30-50.000 de studenţi au decis comemorarea la Praga a manifestaţiei din 1939 împotriva ocupanţilor. Incredibila brutalitate cu care au fost dispersaţi de forţele de poliţie şi zvonul morţii unui tânăr manifestant au provocat – după cum doreau, fără îndoială, cei care au răspândit vestea – indignarea întregii populaţii. A doua zi, 200.000 de praghezi erau în stradă; universităţi şi teatre erau în grevă. Peste încă o zi, la 19 noiembrie, Václav Havel a regrupat douăsprezece mişcări independente sub numele de Forumul civic şi a propus autorităţilor o masă rotundă privind ,,situaţia critică a ţării”.

Începând cu 24 noiembrie – zi în care Biroul politic al P.C. a demisionat în bloc şi când, în timpul unei imense manifestaţii, Václav Havel şi Alexander Dubček au apărut împreună -, Forumul civic a preluat iniţiativa. Având ca armă principală ameninţarea cu greva generală (efectivă pe 27 noiembrie), el l-a influenţat în mod decisiv pe premierul  Ladislav Adamec . Se formează un nou guvern cu majoritate necomunistă, iar la 29 decembrie Václav Havel îl înlocuieşte pe Gustáv Husák la preşedinţia Republicii.

Bulgaria. Jivkov, victima propriilor greşeli

Destituirea lui Teodor Jivkov – aflat în fruntea Partidului Comunist bulgar din 1954 – se explică prin îmbinarea unor factori deja bine identificaţi, se arată în studiul “Anul 1989 în Europa Centrală şi de Est”.

„Jivkov a fost în primul rând victima greşelilor propriei sale politici. Împrumuturile masive pe care le solicitase şi care duseseră la o datorie externă de 10 miliarde de dolari nu au împiedicat scăderea foarte semnificativă a nivelului de trai. Pe de altă parte, intensificarea campaniei sale de ,,bulgarizare” din vara anului 1989 (n.r. a minorităţii turce) a fost condamnată în Occident, care a denunţat o încălcare marcantă a Drepturilor omului. În această pasă delicată, Jivkov nu a găsit sprijin nici la Moscova – unde Mihail Gorbaciov nu-i acorda încredere -, nici în rândul populaţiei sensibile la schimbările în curs în U.R.S.S. şi în Europa; şi nici în sânul Partidului, unde se pregătea un complot împotriva  lui, cel puţin din primăvara lui 1989. Acesta era condus de Petăr Mladenov, ministrul afacerilor externe, Andrei Lukanov, vice-prim-ministru şi D. Djurov, ministrul apărării. Aşteptând în zadar un semn din partea lui Mihail Gorbaciov, conjuraţii au trecut la acţiune pe 23 octombrie, când P. Mladenov adresează Comitetului central o scrisoare virulentă împotriva lui Jivkov. Secretarul general încearcă să pareze, dar, definitiv convins că este ,,părăsit” de Mihail Gorbaciov – care refuză să-l primească, la Moscova, la începutul lui noiembrie -, este nevoit să accepte, la 10 noiembrie, înlocuirea sa în fruntea Partidului şi Statului cu Petăr Mladenov, care se orientează imediat spre o politică de ,,restructurare” de tip gorbaciovist, deci fără repunerea în discuţie a socialismului. Intervine atunci o societate civilă pe care o mână de intelectuali încerca – de câteva luni – să o trezească prin diferite acţiuni (formarea unui club pro-glasnost şi perestroika, mitinguri ecologiste…). Servind frecvent drept catalizatori, studenţii organizează – începând din   18 noiembrie – o serie de manifestări susţinute de aproape 100.000 de  persoane, la Sofia, la 10 decembrie, pentru solicitarea aprofundării reformelor. Ţinând cont de unele dintre aceste dorinţe, Partidul propune renunţarea la rolul său de conducător, adoptarea multipartitismului şi o economie de piaţă”, se mai arată în studiul citat.

România şi întâlnirea de la Malta. Cum s-a ales locul întâlnirii Bush-Gorbaciov

În zilele Revoluţiei din Decembrie 89 şi după aceea s-a speculat mult pe rolul întâlnirii de la Malta, în căderea comunismului din România. Chiar şi oamenii simpli vorbeau pe la cozile care apăruseră odată cu aprovizionarea magazinelor că Bush şi Gorbaciov ne-au scăpat de Ceauşescu după ce au făcut planul la Malta. Aşa să fi fost oare? Stenogramele întâlnirii dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov, din 2-3 decembrie 1989, arată că numele României nici nu a fost pomenit la acel summit şi că schimbările din ţara noastră se înscriau în curentul reformator ce cuprinsese Europa Centrală şi de Est.

De remarcat că tatonările unei întâlniri la nivel înalt ruso-americane începuseră încă din ianuarie 1989, iar după ce a fost convenită de ambele părţi, discuţiile s-au axat pe locul unde urma să se desfăşoare.

Conform dr. Constantin Corneanu, Malta nu a fost prima opţiune pentru desfăşurarea summit-ului. „Preşedintele Bush dorea să-l invite pe Gorbaciov la Camp David sau la Kenennbunkport. Era luată în calcul şi varianta unui loc îndepărtat din Alaska, astfel încât întâlnirea putea avea loc la jumătatea drumului dintre Moscova şi Washington. Însă, sovieticii doreau ca prima întâlnire Bush-Gorbaciov să se desfăşoare pe teren neutru. Sicilia a fost refuzată de către sovietici. La sugestia lui William Bush, preşedintele Bush a acceptat Malta ca loc de întâlnire. Moscova a fost de acord cu Malta şi a propus ca întâlnirea să aibă loc la bordul unor nave militare sovietice şi americane, în golful Marsaxlokk. Mass-media internaţională şi opinia publică au aflat în dimineaţa zilei de 31 octombrie 1989, din paginile lui Washington Post, că întâlnirea se va desfăşura la Malta. „Cam proastă alegere, mai ales dacă se vor întâlni la bordul unei nave. Vremea e groaznică în această perioadă a anului”, avea să declare o secretară din staff-ul Consiliului Naţional de Securitate al SUA care îşi petrecuse doi ani la ambasada americană din Malta”, afirmă Constantin Corneanu în lucrarea “Summit-ul sovieto-american de la Malta (2-3 decembrie 1989). Stenograma unei întâlniri”.

Aşadar, întâlnirea a avut loc la Malta, pe crucişătorul sovietic „Maxim Gorki“, ancorat  în Golful Marsaxlokk. Summit-ul i-a dat frisoane lui Nicolae Ceauşescu, aceasta temându-se că îi va aduce sfârşitul. Iată ce scria fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, într-o notă dintr-un Raport olograf, adre­sat lui Ni­colae Ceauşescu, privind pro­blemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gor­baciov şi George Bush.

„Notă:  Din datele de care dispunem re­zul­tă că la întâlnirea dintre Bush şi Gor­­baciov ar urma să se discute şi pro­­blema exercitării de noi presiuni coor­donate asupra acelor ţări socia­lis­te care nu au trecut la aplicarea de „re­forme reale”, fiind avute în vedere în­deo­sebi RP Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier”, se arată în raportul  Nr. 0075/989 Strict Secret, datat 1 decembrie 1989.

Dr. Constantin Corneanu arată însă că o radiografie a stenogramelor de la acest summit, a memoriilor par­ti­ci­panţilor la acele evenimente, precum şi alte numeroase iz­voare documentare, relevă faptulRomânia socialistă nu a existat ca subiect în sine pe agenda diplomatică a Marilor Puteri în acel sfârşit de an 1989. Prezentul şi vii­torul ei se integra în contextul mai larg al transformărilor din Europa Răsă­ri­teană în care predomina strigătul tineretului comunist est-german: „Gorbi, ajută-ne! Gorbi, ajută-ne!”. Malta a fost locul în care numele României nu s-a rostit deloc, cu atât mai puţin nu s-a discutat o soluţie politico-militară sau economică privind pre­zentul şi viitorul ei.

Pe de altă parte, discuţiile între patru ochi dintre cei doi lideri nu au fost date publicităţii, iar într-un interviu dat de George Bush, înaintea întâlniri de la Malta, liderul de la Casa Albă vorbea despre România, aşa cum reiese din fragmentul publicat de revista Historia.

„Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu”, afirma George Bush.

Comentarii Facebook

Actualitate

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Publicat

pe

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă al celui mai recent prototip, a anunțat, zilele trecute, producătorul.

KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Imagini apărute pe rețelele sociale arată avionul KAAN efectuând testul la sol, personalul tehnic fiind prezent pe măsură ce aeronava se deplasa pe propria putere.

Compania Turkish Aerospace Industries (TAI) a confirmat că testul a fost finalizat cu succes, fără a oferi însă detalii tehnice suplimentare.

KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia pentru a răspunde cerințelor operaționale ale Forțelor Aeriene turce, urmând să înlocuiască, în deceniile următoare, flota îmbătrânită de F-16.

Aeronava a efectuat primul său zbor în februarie 2024, rămânând în aer timp de 13 minute. Al doilea test de zbor a avut loc în mai, în același an, cu o durată de 14 minute, aeronava atingând o altitudine de 10.000 de picioare și o viteză de 230 de noduri.

După acest prim zbor, programul a intrat într-o etapă de producție a unor prototipuri suplimentare, care vor continua campania de teste de zbor a aeronavei.

Activitățile de testare și dezvoltare continuă cu prototipurile P1 și P2, care dispun de o arhitectură de sisteme mai avansată.

Potrivit TAI, avionul Kaan este conceput pentru a asigura superioritate aeriană printr-o capacitate extinsă de luptă aer-aer dincolo de raza vizuală, misiuni de precizie folosind armament transportat intern, la viteze mari și supersonice, precum și performanțe avansate de luptă susținute de tehnologii de inteligență artificială și rețele neuronale.

Avionul, dotat cu două motoare, este dezvoltat ca platformă multirol de generația a cincea, capabilă să îndeplinească atât misiuni aer-aer, cât și aer-sol.

Turcia intenționează să livreze primul lot de avioane KAAN Forțelor Aeriene turce până la finalul anului 2028, urmând ca, în anii 2030, aeronava să fie echipată cu un motor dezvoltat integral pe plan național.

Testul de rulaj: un pas critic înaintea primului zbor al prototipului P1

Compania Turkish Aerospace Industries, cunoscută sub acronimul turcesc TUSAŞ, a publicat noi imagini care arată prototipul KAAN P1 efectuând cu succes teste de rulaj cu motoarele pornite, confirmând astfel intrarea aeronavei într-o nouă etapă de testare la sol, înaintea primului său zbor.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

KAAN este programul turc de avioane de vânătoare stealth de generația a cincea, dezvoltat integral pe plan național, inițiat după ce Statele Unite au exclus Turcia din programul F-35, în 2019, ca urmare a achiziționării de către Ankara a sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400 — o decizie care a lăsat Forțele Aeriene turce fără o cale clară către o aeronavă de luptă de nouă generație, determinând țara să își dezvolte propriul avion.

Testul de rulaj cu motoarele pornite presupune ca inginerii să pornească motoarele aeronavei la niveluri semnificative de tracțiune și să o conducă pe pistă, pe propria putere, verificând frânele, sistemul de direcție, răspunsul motoarelor și manevrabilitatea de bază la sol, înainte de orice tentativă de decolare — o etapă standard, dar esențială, în orice program de testare a unei noi aeronave de luptă.

Turcia intră în clubul puterilor hipersonice. Racheta Tayfun Block-4, gata de producție în masă din 2026

TUSAŞ vizează efectuarea primului zbor al prototipului P1 în următoarele câteva luni, compania urmărind ca, până la finalul anului 2026, atât P1, cât și al treilea prototip, P2, să fie deja operaționale în zbor — oferind astfel programului două aeronave de testare active, care să funcționeze în paralel, în loc să se bazeze pe o singură aeronavă pentru întreaga povară a testelor de zbor.

Primul prototip, P0, a efectuat primul zbor al aeronavei KAAN la 21 februarie 2024, funcționând în principal ca demonstrator tehnic, menit să valideze aerodinamica de bază și sistemul software de control al zborului, mai degrabă decât să reprezinte o aeronavă complet reprezentativă din punct de vedere operațional. Prototipul P1 reprezintă un design considerabil mai matur, incluzând îmbunătățiri structurale și geometrice față de P0, menite în mod specific să valideze volumul intern destinat combustibilului și armamentului, îmbunătățirile aduse formei stealth, precum și integrarea completă a senzorilor — modificări care apropie semnificativ aeronava de configurația finală a modelului de serie KAAN, așa cum va arăta acesta odată intrat în dotare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Specificații tehnice și planuri de producție

KAAN este conceput după profilul familiar al unui avion de vânătoare stealth de generația a cincea, cu o anvergură de 14 metri, o lungime de 21 de metri și o înălțime de 6 metri, fiind construit pentru a atinge o viteză maximă de croazieră de Mach 1,8 și pentru a opera la altitudini de până la 16.764 de metri. Primele exemplare de producție, inclusiv actualele prototipuri de testare, folosesc câte două motoare General Electric F110-GE-129 — aceeași familie de motoare care echipează actuala flotă turcă de F-16. Turcia a primit deja 10 astfel de motoare americane, destinate construcției prototipurilor și producției inițiale.

Dependența de un motor străin rămâne, însă, o soluție deliberată și temporară, nu o alegere definitivă de proiectare. TUSAŞ și filiala sa, TUSAŞ Engine Industries, dezvoltă un motor propriu, denumit TF35000, un turboreactor produs integral pe plan național, destinat să echipeze aeronavele KAAN după ce un prim lot de 20-40 de avioane va zbura cu motorul american F110, reducând treptat dependența Turciei de lanțurile americane de aprovizionare pentru un sistem de armament conceput, în mod explicit, pentru a oferi țării independență strategică.

Directorul general al TUSAŞ, Mehmet Demiroğlu, a descris testul de zbor al prototipului P1 drept un moment de cotitură real pentru programul KAAN, în ansamblu, diferențiindu-l de zborurile anterioare, de natură pur tehnică, ale prototipului P0. Potrivit acestuia, P1 marchează momentul în care testele de zbor încep, practic, în ceea ce el numește „configurația reală” a aeronavei — un design reprezentativ pentru modelul de serie, spre deosebire de o simplă dovadă de concept inițială.

Erdogan cere includerea Turciei în noile planuri de apărare ale Europei. Ankara vizează accesul la fondul european de 150 de miliarde de euro

Demiroğlu a precizat anterior că Turcia construiește, în această etapă, un total de trei prototipuri, urmând ca alte aeronave suplimentare să fie planificate pentru extinderea campaniei de testare, pe măsură ce programul avansează — repartizând astfel testele de extindere a plafonului de zbor, validarea aviionicii și evaluarea structurală pe mai multe aeronave simultan, în loc să fie realizate exclusiv printr-un singur avion cu disponibilitate limitată de zbor.

Producția de serie este planificată, în prezent, pentru o comandă totală de 148 de aeronave, iar, deși defalcarea detaliată pe clienți rămâne limitată, surse din industria de apărare sugerează că Indonezia ar putea achiziționa până la 48 dintre aceste exemplare — un semn al interesului internațional tot mai mare față de acest program, din partea unor state care caută o alternativă modernă de avion stealth, în afara lanțurilor de aprovizionare americane și rusești, care domină în prezent piața de export.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primele livrări către Forțele Aeriene turce rămân programate pentru 2028 — un termen care depinde în mare măsură de parcurgerea, fără întârzieri semnificative, a programelor de teste de zbor ale prototipurilor P1 și P2, întârzieri care, istoric, au afectat aproape fiecare program major de dezvoltare a unei noi aeronave de luptă la nivel mondial, de la F-35 până la programele europene anterioare de avioane de vânătoare.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T23:07:12.567Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”in-lume”,”kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

Publicat

pe

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei, folosită pentru a evita sancțiunile impuse exporturilor de petrol. Verificările au avut loc în Marea Mediterană, la vest de insula italiană Pantelleria.

Militarii italieni au coborât din elicopter pe navă. FOTO: X/@IuliiaMendel

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Nava vizată, petrolierul Toa Payoh, se afla sub sancțiunile Uniunii Europene și naviga sub pavilionul Camerunului, în timp ce se deplasa din Benin către Istanbul.

Potrivit autorităților italiene, căpitanul navei a refuzat inițial să coopereze cu echipele de control, ceea ce a determinat intervenția militarilor italieni, care au urcat la bord dintr-un elicopter lansat de pe fregata Thaon di Revel, nava amiral a operațiunii europene EUNAVFOR MED Irini, scrie Reuters.

Inspecția a fost realizată cu sprijinul unei nave militare grecești și al unui avion polonez de patrulare maritimă. Verificările au durat aproximativ două ore și s-au încheiat fără incidente, însă autoritățile italiene nu au precizat dacă petrolierul a fost reținut în urma controlului.

Uniunea Europeană a inclus în ultimele pachete de sancțiuni zeci de nave despre care susține că fac parte din „flota fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli restricțiile impuse exporturilor de petrol după declanșarea invaziei din Ucraina.

Operațiunea EUNAVFOR MED Irini, lansată în 2020, are ca obiectiv principal monitorizarea respectării embargoului ONU asupra armelor destinate Libiei. În ultimii ani, mandatul misiunii a fost extins, permițând efectuarea de inspecții asupra navelor suspectate că folosesc pavilioane false sau încearcă să eludeze sancțiunile internaționale.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T16:50:10.151Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Publicat

pe

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce erau amenințați și filmați de doi adolescenți. Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Cei doi suspecți, în vârstă de 16 ani, au fost reținuți de polițiști, iar ulterior plasați sub control judiciar.

FOTO: Teleorman News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un caz de o cruzime extremă este anchetat de polițiștii din Teleorman, după ce doi copii ar fi fost supuși unor agresiuni sexuale și umilințe de către doi adolescenți în comuna Ciolănești.

Trei băieți de aproximativ 11 ani ieșiseră la plimbare pe marginea unui lac din localitate. La un moment dat, aceștia ar fi fost abordați de doi adolescenți, care aveau cu ei mai mulți câini.

Unul dintre copii ar fi reușit să fugă și să se ascundă în stufăriș, însă ceilalți doi ar fi fost prinși. Conform sursei citate, aceștia ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce întreaga scenă era filmată.

Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Unul dintre copii plângea și îl ruga pe cel care filma să înceteze, spunând că se teme că imaginile vor fi văzute de mama sa.

Totodată, cei doi copii ar fi fost amenințați că vor fi violați de câinii pe care adolescenții îi aveau cu ei, iar unul dintre minori ar fi fost obligat să intre în apă alături de animale.

Copiii nu au povestit imediat ce s-a întâmplat

Potrivit părinților victimelor, copiii nu au vorbit zile la rând despre cele întâmplate, din cauza amenințărilor primite și a rușinii. Trauma s-ar fi accentuat după ce imaginile au început să circule în mediul online și au fost văzute de membrii comunității, notează Teleorman News. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Familia unuia dintre copii susține că acesta are nevoie de consiliere psihologică, iar părinții spun că vor merge „până în pânzele albe” pentru ca vinovații să răspundă pentru faptele lor.

Ce spun polițiștii

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a anunțat că a fost sesizat în 31 iulie de tatăl unuia dintre copii, care a reclamat că fiul său a fost agresat sexual și amenințat.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în 10 iulie, în extravilanul comunei Ciolănești, doi minori ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt de către alți doi minori, ambii în vârstă de 16 ani.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor doi suspecți. Sâmbătă, 2 august, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis cercetarea lor sub control judiciar.

Pe parcursul procesului penal, cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T10:22:20.938Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”alexandria”,”doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Actualitateacum o oră

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum 8 ore

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Politicaacum 13 ore

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok
Actualitateacum 14 ore

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale...

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis” Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”
Actualitateacum 20 de ore

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”

Vicepreședintele Sanitas a făcut bilanțul celor trei zile de grevă, susținând, într-o declarație pentru Adevărul, că, deși au fost înregistrate...

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
Politicaacum o zi

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști
Actualitateacum o zi

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști

Veche moșie a Brâncovenilor, devenită faimoasă și datorită lui Arsenie Boca, Sâmbăta de Sus s-a transformat într-una dintre cele mai...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro