Preşedintele Ursula deschise dulapul şi începu să aşeze sticlele pe categorii. Multe erau potrivite pentru sucul de roşii pe care urma să-l sterilizeze la Secţia de Reanimare înainte de a-l trimite, cu DHL-ul, acasă la Beinhorn, lângă Hanovra.
Îl rugase în mod special pe doctorul Jena-Claude să-i lase biroul vraişte la plecare. Ştia c-o să găsească sticlele de whisky, deşi nu-şi imaginase că printre acestea avea să descopere cătuşele roz, cu puf de gâscă, volumul Manifestul Partidului Comunist (îmbrăcat în piele neagră, ecologică), patru flacoane de Prozac, colecţia Playboy 1989 camuflată între coperţile unei Biblii şi un memory-stick cu petrecerea privată organizată de ex-preşedintele Liviu pe insula Belina, în 2016.
Ursula le strânse pe toate într-un geamantan şi îi spuse secretarei să trimită sticlele de whisky la Reanimare. Pe urmă scoase din sertar poza de familie cu cei şapte copii şi o aşeză pe birou, lângă fotografia Angelei. Le şterse pe amândouă cu mâneca bluzei kaki primită cadou de la comandantul Brigăzii 703 Infanterie (cu sediul la München).
Îşi turnă ceai de muşeţel într-o gamelă chinezească. Se aşeză apoi în fund pe birou, într-o poziţie clasică de relaxare yoga. Acumulase energii negative în ultima vreme, iar audierile candidaţilor pentru funcţia de doctor-comisar se anunţau a fi tensionate.
Când Rovana şi Dan intrară conduşi de asistenta preşedintelui, Ursula îi întâmpină cu răceală tipic nemţească. Îi servi totuşi cu bomboane mentolate şi începu să-i descoase.
― În afară de vocea şi talentul Vioricăi, ce anume vă recomandă pentru înalta funcţie de la Bruxelles?
Doctorul mustăcios ridică, timid, două degete. Se gândea că cel mai bine ar fi să nu-i ascundă pasajele tenebroase din propriul CV. Sinceritatea dusă la extrem putea să-i aducă un plus de credibilitate.
― Ei bine, voi fi foarte direct, îi spuse Ursulei. Dacă aveţi în spital computere care rulează sisteme de operare fără licenţă, eu sunt omul potrivit. Rezolv problema în doi timpi şi trei mişcări.
Se umflă în pene, la propriu, desfăcându-şi nodul cravatei. Zâmbi şi-i trase un cot Rovanei, nu foarte discret. În ultimele 24 de ore se temuse că handicapul de a fi bărbat va cântări decisiv în alegerea comisarului din partea României. Îi trecuse prin cap să-şi facă operaţia de schimbare de sex, însă renunţase după ce chirurgul care urma să-l lase fără bărbăţie îi spusese că va trebui să renunţe şi la mustaţă. Aşa ceva era de neconceput!
Aproape absentă, Ursula se lăsă uşor pe spătar şi trase cu ochiul la lista de întrebări. Decise s-o pună pe cea cu numărul 69:
― Dane, zi-mi sincer. Ce părere ai despre politica spitalului de la Bruxelles faţă de minorităţile LGBT şi faţă de migraţia ilegală?
Doctorul social-democrat inspiră profund înainte de a-i răspunde. Roşi până în vârful urechilor şi se foi în scaun ca un elev surprins cu fiţuica în chiloţi, la teza de limba latină.
― Est modus in rebus, îi spuse bărbatul, cu gândul la profesoara Mia (o molie turnătoare la Securitate, care îl lăsase corigent în clasa a IX-a). Există o măsură în toate. Dacă se înmulţesc minorităţile sexuale şi emigranţii, atunci ei devin majoritari. Asta vrem pentru spitalul nostru? Să fim conduşi de nişte transsexuali cu barbă din Orientul Mijlociu?!
Dăduse cu bâta-n baltă, dar măcar avusese curajul de a fi foarte deschis. Vorba aia, ce-i în guşă şi-n căpuşă!
Fără să-şi ascundă consternarea, Ursula scoase stetoscopul din sertar. Se ridică şi merse agale spre doctorul Dan. Purta o fustă până deasupra genunchilor, aproape transparentă, care-i punea în valoare picioarele de balerină la Teatrul Balşoi.
― Jos pantalonii! îi ordonă pe un ton aspru, milităros.
Doctorul se uită speriat la Rovana. Ştia că Ursula se specializase în ginecologie. Rămas în gogoşari, cu pantalonii în vine, aşteptă încordat ca preşedintele să-l consulte. Cu stetoscopul la urechi, Ursula îl ascultă pipăindu-l centimetru cu centimetru.
Apoi dădu verdictul:
― Eşti perfect sănătos, doctore! N-aş fi crezut… Gata, poţi să-ţi tragi pantalonii. Ia zi, ce post te-ar interesa în conducerea spitalului nostru?
― Oricare, nu contează. Să am cazare, masă şi bonuri de vacanţă la Ibiza. În rest mă doare-n cur, crede-mă!
Între timp Rovana mâncase zece bomboane din bolul trasnparent. Nu se aşteptase să fie audiată în prezenţa colegului Dan. Puse a 11-a bomboană pe masă, o pisă mărunt cu tocul de la pantofi şi o trase pe nas iritându-şi sinusurile. Uleiul de mentă o eliberă de stres. Îşi dădu jos sacoul şi rămase într-un sutien tricolor cu sigla partidului.
― Mă consulţi şi pe mine, Ursula?
Şefa Spitalului Jours Heureux îşi schimonosi buzele de parcă tocmai l-ar fi văzut pe preşedintele Donald în pielea goală, la volanul unui VW Touareg cu softul modificat.
Ignoră complet gestul Rovanei.
― Aş vrea să te întreb ceva…
― Orice, dragă Ursula.
― Acolo la voi, în judeţul Dâmboviţa, fii-tu Andrei ce rol are? Am auzit că-i un soi de baron local.
Nu se aşteptase s-o lovească sub centură. Cine era ea să-i ceară cont despre Andrei?
Înainte să-i dea replica, se trezi lovită din nou.
― Şi încă ceva, Rovana… Povesteşte-mi despre maşina Audi Q7 cu numere de bulgari şi despre trecerea Insulei Belina la CJ Teleorman.
Rânji satisfăcută şi îşi ridică picioarele pe birou (ăştia doi ţărănoi doar nu credeau că audierea era o simplă formalitate!).
De nervi, Rovana îşi aprinse un joint. Fusese prevenită că nemţoaica n-are tată, n-are mamă, însă sperase până în ultima clipă că o să umble cu mănuşi.
Decise la rându-i să atace:
― Mai bine spune-mi tu, Ursula, câţi bani de la Ministerul Apărării ai dat pe izmenele soldaţilor germani pe care pe deasupra le-ai luat şi rupte-n fund, de la second-hand. Hai, curaj!
Cele două se încăierară trăgându-se de păr şi tăvălindu-se pe jos, spre amuzamentul lui Dan. Doctorul recuperă joint-ul Rovanei şi scoase rotocoale de fum. Le făcu poze femeilor cu telefonul mobil, conştient că va avea un atu în plus la următoarea rundă de audieri.
(va urma)
