De ce merită să angajezi muncitori asiatici?

0
91

Încă de la vârste fragede, asiaticii sunt educați în spiritul unui sistem care valorizează lucrul făcut cu responsabilitate. Astfel, aceștia dau dovadă, mai târziu, de disciplină și seriozitate când vine vorba de alegerea unei meserii. Asemenea românilor care aleg să lucreze în străinătate pentru a-și întreține familiile rămase acasă, tot mai mulți locuitori ai țărilor asiatice decid să lucreze peste hotare. Alegerea lor este motivată de suprapopularea zonelor în care trăiesc, unde investițiile și locurile de muncă sunt insuficiente. În domeniile producției, curățeniei, agriculturii și construcțiilor, o soluție pentru obținerea de randament superior este recrutarea de personal din Sri Lanka.

Etica muncii

Tot mai mulți antreprenori europeni au acordat o șansă forței de muncă din Asia și au fost mulțumiți de randamentul net superior al acestora față de autohtoni. Este valabil și pentru țara noastră, în condițiile în care în numeroase domenii de activitate românilor le lipsește disponibilitatea pentru efort. Fără a generaliza și fără a știrbi din meritele conaționalilor noștri care se achită cu onestitate și seriozitate de sarcinile de serviciu, trebuie să recunoaștem că, în special în muncile specifice construcțiilor, românii nu sunt vestiți pentru productivitate. În schimb, angajații asiatici din România manifestă recunoștință pentru șansa care li se acordă și sunt mulțumiți de salariile pe care le primesc, deoarece astfel își pot întreține familiile rămase acasă.

Munca în echipă

În general, personalul asiatic recrutat pentru a lucra în țara noastră este alcătuit din mai mulți membri, cărora li se încredințează o anumită lucrare. Este o tendință firească a celor care alcătuiesc o minoritate să rămână uniți, pentru a nu-și pierde identitatea. Din acest motiv, unitatea grupului este mult mai mare, aceștia se sprijină reciproc, iar solidaritatea influențează pozitiv rezultatul muncii. 

Se integrează foarte ușor

Angajații provenind din țările asiatice care aleg să lucreze în România găsesc aici toate condițiile pentru o integrare ușoară. În primul rând, sunt vorbitori de limbă engleză, lucru ce le facilitează comunicarea în aproape orice mediu. În special în orașele mari, aceștia găsesc membri ai comunității din care fac parte, cu tot ceea ce ține de specificul național: gastronomie, tradiții, limbă, cultură. Prin felul lor de a fi, sunt acceptați cu ușurință de autohtoni și de celelalte naționalități cu care lucrează și ajung să conviețuiască.

Avem nevoie de forță de muncă

În multe dintre județele României, rata șomajului ajunge să depășească 10%. În condițiile în care statul oferă ajutoare sociale fără a cere prea mult în schimb din partea asistaților beneficiari, în mediul privat se resimte o acută criză de personal. Soluția recrutării angajaților asiatici a fost aleasă de antreprenorii români în urma refuzurilor constante ale conaționalilor noștri. Salariile pe care muncitorii români le refuză în țara noastră sunt de două până la trei ori mai mari decât salariile primite de muncitori în unele țări din Asia. Același lucru se întâmplă și în cazul românilor care lucrează în statele vestice pe unele posturi refuzate de autohtoni din cauza salariilor care li se par mici. În schimb, acestea sunt convenabile pentru români, pentru că le raportează la prețurile din țara natală. Așadar, angajații acceptă aceste locuri de muncă deoarece banii câștigați, deși poate sunt sub media câștigurilor acelei țări, acoperă nevoile familiei de acasă.

La nivel global, asiaticii sunt recunoscuți pentru productivitate. Bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, muncă fizică sau intelectuală – în toate cazurile, aceștia dovedesc seriozitate la locul de muncă și randament superior la finalul zilei de lucru.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here