Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara a strălucit în concert cu muzica secolului al XXI-lea la Sala Radio

0
128

Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara condusă de maestrul Nicola Piovani la pupitrul dirijorul a putut fi urmărită dirpropriile în concertul de la ora 15:00, de la Sala Radio, în seria Muzica secolului XXI.

 

Programul a fost prilejul indicat pentru audiență să descopere compoziții semnate de autori contemporani cu multe creații în domeniul muzicii de film și teatru.

Prima piesă a fost Reimagining Vivaldi (Vivaldi Reimaginat)  de Max Richter, dirijor Marco Angius. La vioară a evoluat Anna Tifu, câștigătoarea concursului George Enescu din 2007.

Cele patru anotimpuri „reimaginate” de către compozitorul german Max Richter au adus acea nuanță de prospețime în debutul acestui interesant concert.Prin prisma limbajului „remodelat” pe tipar baroc, în contextul neo-consonantismului, lucrarea concertantă dedicată viorii expune un alt drum cu adevărat inițiatic, în revalorizarea „Anotimpurilor” lui Antonio Vivaldi.

Minimalismul și procedeul parafrazăm au fost pe deplin folosite de către experimentatul grup de tutti dar îndeosebi de către violonistă româncă Anna Tifu Tonul cald, vibrato-ul de expresie și mai ales inteligență frazării după tiparul și estetica barocă au constituit principalele coordonate ale acestei atractive lucrări.De altfel, pe baza succesiunii „rememirării” atât cronologice dar și conceptuale, muzica a avut și a primit noi înțelesuri.

Rigoarea muzicii baroce italiene s-a întrepătrund de această fantezie de neegalat a compozitorului german, iar tocmai această devalorizare a atras atenția asupra …noului opus solistic.Elementele programatice ale fiecărui anotimp au fost pe deplin evidențiate prin structurile originale la care s-au înscris anumite dialoguri (cello-vioară solistă,clavecin-vioară solistă).Se poate de asemenea afirma că textul vivaldian a fost oarecum îmbogățit, pe deplin amestecat și recompus cu acea deschidere și anvergură proprie stilului postmodernist.

Doza de atracție a constituit-o originală versiune interpretativă,  din moment ce solistă a prezentat și a etalat o gândire din punct de vedere stilistic și muzical cu o maturitate și naturalețe aparte.Anna Tifu a reușit să transmită cu ajutorul supetbului instrument original Antonio Stradivari și să descrie și prin stări dar și prin procedeele pur violonistice tot conținutul de idei încifrat, imaginat de către inspirația componistică a lui Max Richter.

Am remarcat de asemenea calitatea superioară, de necontestat a instrumentiști timișoreni, în mod detașat interpretarea șefului de partidă de la cello, a domnului Darius Tereu.

A urmat două piese compuse de Nicola Piovani „Il canto dei neutrini” pentru violoncel și orchestră și Suita Fellini, dirijate chiar de către compozitorul italian. Solist a fost violoncelistul Yibai Chen, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” în 2018.

Am remarcat acea frumusețe și cantabilitate a sunetului cellist-ului.Tânărul de origine chineză a construit o interpretare solidă a acestui dificil opus concertistic.

Am sesizat (da capo al fine) forma liberă,  eminamente rapsodică și complet destructurată a acestei interesante lucrări intrate deja în literatura de specialitate al acestui nobil instrument.

Demn de menționat este faptul că acest concert conceput într-o singură mișcare (dar cu cariera și episoade asimetrice) a fost proiectat pentru orchestră de coarde, harpă,celestă și percuție în anul 2012.De altfel, lucrarea a fost reorchestrată într-o versiune orchestrală extinsă.

Lucrarea are o construcție liberă, orchestra având un rol mai degrabă secundar, neutru.

În ceea ce privește activitatea lui Nicola Piovani se pot spune destule.Domnia sa este un compozitor italian de muzică clasică, de muzică ușoară, de muzică de teatru și film. Pe lângă coloana sonoră pentru filmul La vita e bella, recompensată cu Oscar, N. Piovani a semnat un număr impresionant de compoziții cu muzică de film care au devenit foarte cunoscute. Printre cele mai populare se numără coloana sonoră pentru filmul Intervista, de Federico Fellini, a doua dintre cele trei compuse pentru celebrul regizor, celelalte fiind Ginger e Fred și La voce della luna. El a compus, de asemenea, un balet intitulat Balletto Fellini. În anul 2000, coloana sonoră La Vita è bella a fost nominalizată Grammy. Până în prezent, Piovani a semnat peste 130 de partituri de film, printre care Slap the Monster on Page One (1972), The Perfume of the Lady in Black (1974), Flavia the Heretic (1974), Le Orme (1975), A Leap in the Dark (1980), The Night of the Shooting Stars (1982), Kaos (1984). Deși mai puțin cunoscute decât muzica sa de film, portofoliul lui N. Piovani conține și multe compoziții orchestrale și de muzică de cameră. În 2005, a fost membru al juriului celui de-al 27-lea Festival Internațional de Film de la Moscova. Colaborarea sa fructoasă cu regizori francezi, în special Danièle Thompson, Philippe Lioret și Éric-Emmanuel Schmitt i-a adus titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, decernat la Festivalul de Film de la Cannes, în 2008.

Ultima lucrare a acestui frumos concert a fost atractiva suită a compozitorului italian Nicolo Piovani,suita „Fellini”. Trimiterile către genul de muzici cu caracter cinematografic au fost mai mult decât evidente.

Bunul gust muzical etalat și abnegația tuturor instrumentiștilor au făcut deliciul asistenței care a aplaudat minute în șir prestația de excepție a acestei orchestre de top românești.

În ceea ce privește activitatea lui Max Richter (născut în 1966) , ca reper biografic se poate afirma că este un compozitor britanic de origine germană, care s-a remarcat în rândul tinerei generații prin creațiile sale distincte, în care stilurile muzicale populare și clasice se intercalează cu stiluri alternative contemporane. M. Richter are o pregătire clasică, absolvind compoziția la Royal Academy of Music, studiind apoi cu Luciano Berio, în Italia. El compune multă muzică pentru scenă, operă, balet și TV. Colaborează, de asemenea, cu artiști din zona vizuală și de performance în crearea de instalații care includ multimedia. A înregistrat opt albume solo. Max Richter compune și multă muzică de film. Coloana sonoră creată de el pentru filmul Waltz with Bashir, de Ari Folman, a câștigat Globul de Aur, în 2007. Printre alte coloane sonore compuse de el se numără cea pentru lungmetrajul independent Henry May Long (2008), pentru filmul lui Feo Aladag – Die Fremde. În 2010, a făcut un remix între „This Bitter Earth” – de Dinah Washington și compoziția sa „On the Nature of Daylight” pentru filmul lui Martin ScorseseShutter Island. Alte piese compuse de el – „Europa, după ploaie”, „The Twins (Praga)”, „Fragment” și „Embers” – au fost coloana sonoră a documentarului realizat de BBC despre Auschwitz (2005). Richter a compus, de asemenea, coloana sonoră pentru documentarul lui Peter Richardson, How to Die in Oregon și partitura pentru Impardonnables (2011), regizat de André Téchiné. Un extras din piesa „Sarajevo” din albumul său Memoryhouse (2002) a fost folosit în trailerul internațional al filmului Prometheus, de Ridley Scott. „Notele din muzica lui par făcute să ajungă într-un loc situat dincolo de lumea muritorilor …” a arătat pe deplin elogios The New Yorker despre compozițiile lui Max Richter.

 

Această cronică a fost realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here