O carte cu scrisorile revoluţionarului Che Guevara va fi lansată în limba engleză

0
34

„Letters 1947 – 67″ va fi lansată în Statele Unite al Americii de Seven Stories, editura făcând anunţul joi.

O versiune în limba spaniolă a fost publicată recent în Cuba.

Corespondenţa revoluţionarului a mişcat scena politică, dar a expus şi impresionanta relaţie pe care acesta a avut-o cu familia.

Într-o scrisoare din 1966 dedicată copiilor săi, redactată cu un an înainte de a fi executat, Che Guevara promitea că va trimite o fotografie membrilor familiei, pentru ca aceştia să-l poată recunoaşte, pentru că devenise, aşa cum se autocaracteriza, „un pic mai bătrân şi mai neplăcut”.

Totodată, i-a transmis fiului său că, dacă imperialismul va mai exista atunci când el va creşte, i se vor opune împreună.

În altă scrisoare transmisă familiei sale, Guevara a scris: „Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin dominioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatiţe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului şi regretatului tovarăş Stalin că nu mă voi opri până când nu voi vedea aceste caracatiţe capitaliste distruse.”

Che Guevara a denunţat exploatarea capitalistă, anti-americanismul şi anti-imperialismul fiind definitorii pentru cauza lui.

O altă scrisoare a fost redactată înainte de plecarea revoluţionarului în Congo şi i-a fost oferită lui Fidel Castro, rugându-l să o dea publicităţii după moartea sa. Fidel, însă, a citit scrisoarea la televiziunea cubaneză pe 3 octombrie 1965.

Aventura din Congo a avut un final tragic, Che Guevara părăsind Africa în decembrie 1965, slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism.

În 1966, Che a renunţat la toate funcţiile pe care le deţinea în Cuba şi a plecat în Bolivia pentru o nouă cauză revoluţionară.

La ordinul Central Intelligence Agency (CIA), armata boliviană l-a capturat pe liderul regimului comunist cubanez, fiind executat după două zile de un soldat, pe 9 octombrie 1967. Che Guevara avea 39 de ani.

Foto: Hepta

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here