Actualitate
Parcă urmăream un film cu gangsteri
„Situaţie volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesedişti s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziţie vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, şi sunt optimist că moţiunea va trece. Pe calculele noastre sunt suficiente voturi şi suficienţi susţinători, astfel încât să reuşim să facem într-adevăr un pas istoric pentru România şi să scăpăm de o guvernare PSD care aproape ne-a scos din Europa”, a declarat Dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.
„Spun că va exista suficientă conştiinţă la cei 240 de parlamentari, care unii au semnat moţiunea, alţii au spus că o vot susţine. Îmi păstrez optimismul. Am discutat cu mai mulţi. Unii au spus că da. Sunt şi nişte oameni care ei faţă de ei, cel puţin în discuţii unul la unul, recunosc că ne aflăm într-o situaţie jenantă”, a completat Barna.
Întrebat dacă poate să dea nume ale aleşilor PSD cu care a discutat şi dacă se aşteaptă ca aceştia să se ridice din bănci şi să voteze moţiunea, liderul USR a răspuns: „Cel puţin trei dintre ei, da. Mă aştept ca oamenii aceştia să se ţină de promisiune. Dacă o fac sau nu, ţine de conştiinţa lor”.
Deputaţii Horia Nasra şi Cornel Itu s-au reîntors în PSD, potrivit unui mesaj postat de Nasra pe Facebook, după ce iniţial anunţaseră că trec la Pro România. Social-democratul a adăugat că nu va vota moţiunea de cenzură.
Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.
Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului joi, începând cu ora 10.00. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de parlamentari.
Dan Barna, despre înregistrările cu Viorica Dăncilă: Parcă urmăream un film cu gangsteri
Preşedintele USR Dan Barna a declarat, referitor la înregistrarea apărută în spaţiul public în care Viorica Dăncilă le-a vorbit parlamentarilor PSD despre miza justiţiei în rămânerea la guvernare, că părea un film cu gangsteri, „o înregistrare dintr-un grup criminal organizat”.
„Aţi auzit înregistrările cu doamna Dăncilă. Parcă urmăream un film cu gangsteri. Părea o înregistrare dintr-un grup criminal organizat, pentru că despre asta vorbim, despre ameninţare, despre şantaj, despre ameninţări mai voalate sau mai directe. Din această perspectivă, dacă moţiunea nu va trece, se va întâmpla lucrul acesta tocmai datorită ameninţărilor, mitei, de aceea noi spunem constant că soluţia sunt alegerile anticipate. Sper că moţiunea va trece, pentru că altfel vom rămâne în aceeaşi logică de troc ordinar, în aceeaşi logică ridicolă de oameni plătiţi cărora li se cumpără conştiinţa ca la piaţă. Aceasta este vechea clasă politică despre care spunem de trei ani că trebuie să plece de la guvernare”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.
Reacţia liderului USR vine după ce Newsweek România a publicat o înregistrare audio, atribuită unei şedinţe a Vioricăi Dăncilă cu parlamentarii PSD, în care premierul le-ar fi vorbit colegilor de partid despre miza justiţiei în rămânerea la guvernare.
Ca urmare, şapte membri ai CSM au anunţat, într-un comunicat, că solicită plenului CSM şi preşedintelui Lia Savonea să sesizeze Curtea Constituţională, acuzând-o pe Viorica Dăncilă că, prin declaraţiile făcute, „ştirbeşte în mod grav independenţa autorităţii judecătoreşti” şi „stârneşte îngrijorări extreme cu privire la intenţia de a subordona politic justiţia”.
Actualitate
China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane
Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.
Dronă Shahed/FOTO:X
Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.
Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.
Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere
Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.
Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.
O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.
Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.
Rețele comerciale și sancțiuni
În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.
„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).
Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.
Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.
Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.
Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
Actualitate
Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti
Trupele ucrainene accelerează ritmul atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, fapt care arată o capacitate crescută a armatei Kievului, depăşită numeric în războiul cu Rusia, relatează Reuters.
Atacuri cu drone la Moscova FOTO profimedia
În timp ce trupele rusești lansează noi ofensive de-a lungul frontului de est, forţele ucrainene mizează pe aşa-numitele „lovituri de mijloc” (‘middle strikes’) – vizând centre logistice, concentrări de trupe şi sisteme de apărare aeriană aflate la zeci de kilometri în spatele liniei frontului, potrivit Agerpres.
Zelenski a precizat marţi că atacurile la distanţe de peste 20 de kilometri s-au dublat faţă de luna martie şi au crescut de patru ori în raport cu luna februarie.
„Şi vor fi şi mai multe. Aceasta este o zonă prioritară,”, a scris el pe reţeaua X.
Ministerul ucrainean Apărării a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene au lansat peste 160 de lovituri cu rază medie de acţiune pe parcursul lunii aprilie, la o distanţă de 120-150 de kilometri.
Printre ţinte s-au numărat peste 65 de depozite logistice şi de muniţii, 33 de puncte de control al dronelor, precum şi 17 posturi de comandă a trupelor atât în teritoriile ucrainene ocupate, cât şi în regiunile de frontieră ruseşti.
„Atacăm resurse, perturbăm aprovizionarea (şi) reducem intensitatea bombardamentelor şi mobilitatea trupelor”, se arată într-un comunicat publicat pe 1 mai.
„Atacurile din aprilie reprezintă o campanie sistemică de epuizare a Rusiei”, a transmis Ministerul ucrainean.
Atac cu rachete „Flamingo” și drone asupra unor obiective militare și energetice din Rusia
Zelenski a confirmat marţi că Ucraina a atacat situri militaro-industriale ruseşti, inclusiv unităţi de producţie a forţelor de apărare din oraşul Ceboksari, în Republica Ciuvașă, la aproximativ 1.500 km distanţă, cu ajutorul rachetelor de croazieră Flamingo, dezvoltate pe plan intern.
Ucrainenii au atacat și una dintre cele mai mari rafinării de petrol din țară.
Imagini și videoclipuri distribuite pe rețelele sociale arată un incendiu puternic la institutul de stat JSC VNIIR-Progress, care produce componente pentru arme de înaltă precizie. Potrivit Statului Major ucrainean, unitatea dezvoltă inclusiv sisteme de război electronic și antene utilizate pentru bruiajul semnalelor radio, satelitare și radar.
Presa de stat a relatat despre doi morți și 32 de răniți. Explozii au fost raportate în zonă după emiterea unei alerte aeriene, iar canale ruse de Telegram au indicat utilizarea unei rachete ucrainene FP-5 „Flamingo”.
Ulterior, în cursul dimineții, drone ucrainene ar fi lovit din nou aceeași facilitate, potrivit martorilor locali.
Forțele ucrainene au lovit marți și rafinăria de petrol Kirishi (KINEF), una dintre cele mai mari din Rusia. Guvernatorul regiunii Leningrad, Alexander Drozdenko, a confirmat că rafinăria a fost ținta principală. Sistemul de monitorizare a incendiilor al NASA (FIRMS) a indicat mai multe focare în zonă.
Surse din industrie citate de Reuters au declarat că rafinăria și-a oprit activitatea după ce trei dintre cele patru unități de distilare a țițeiului au fost avariate, precum și instalații auxiliare. Capacitatea anuală a rafinăriei este estimată la 20–21 milioane de tone, reprezentând peste 6% din producția rafinată a Rusiei.
Ministerul rus al Apărării a transmis că 289 de drone au fost interceptate în diverse regiuni, iar primarul Moscovei, Sergey Sobyanin, a spus că cinci drone au fost distruse în apropierea capitalei.
Atacurile au vizat și alte zone, inclusiv Crimeea ocupată, precum și orașele Voronej și Kazan. Cel puțin 18 aeroporturi rusești au suspendat temporar zborurile.
Racheta „Flamingo”, dezvoltată de compania Fire Point, este un sistem relativ nou, utilizat de Ucraina începând din vara anului trecut. Potrivit datelor disponibile, aceasta are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri și poate transporta un focos de aproximativ 1.000 de kilograme.
Atacul vine la o zi după ce o dronă ucraineană a lovit un bloc rezidențial din Moscova, la mică distanță de Kremlin, marcând una dintre cele mai adânci lovituri asupra capitalei ruse de la începutul invaziei la scară largă.
-
Actualitateacum 3 zileCiucu exclude două nume vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat: „Ar semăna cu guvernarea Cioloș, care a fost «bumbăcită»”
-
Actualitateacum 2 zile
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan. Moțiunea de cenzură se joacă la doar două voturi distanță. Ce urmează pentru România
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 2 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Actualitateacum 2 zilePanouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
-
Breakingacum 17 oreGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 2 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 2 zileÎncă zece senatori social democraţi cer să fie coautori de proiect




