NORVEGIA, de la ora 21:45, în preliminariile pentru EURO 2020 / Contra: „Mă aştept la un meci foarte greu”

0
168

„Tricolorii” lui Cosmin Contra au nevoie de o victorie, pentru a mai spera la turneul final. Partida se va juca pe Arena Naţională, iar România va fi susţinută de aproximativ 30.000 de copii.

După primul meci, cu Insulele Feroe, naţionala a pierdut doi fundaşi. Dragoş Grigore şi Vlad Chiricheş s-au accidentat şi au părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia. Contra i-a chemat alături de „tricolori” pe Iulian Cristea şi Andrei Burcă.

„Accidentările din Feroe ne-au dat planurile peste cap, dar toţi cei care sunt convocaţi pot face faţă unui astfel de meci. Am mare încredere în ei. Am fost atent cum s-au antrenat şi mi-a plăcut cum s-au pregătit”, a spus Cosmin Contra, în cadrul conferinţei de presă dinaintea meciului cu Norvegia.

„Mă aştept la un meci foarte greu, din toate punctele de vedere. Am încredere în jucători că vom face un meci foarte bun. Din punctul meu de vedere, niciunul dintre cei trei adversari rămaşi de înfruntat nu sunt uşori. Cred că Norvegia are o viteză în plus faţă de Suedia. Cu un rezultat pozitiv, vom fi mai aproape de o calificare.

Eu nu le transmit jucătorilor să joace la egal. Formaţia o voi alcătui în funcţie de calităţile adversarilor”, a mai spus selecţionerul României.

Echipe probabile: România – Norvegia, de la ora 21:45

România: Tătăruşanu – R. Benzar, Nedelcearu, Toşca, Bancu – R. Marin, Bordeianu – Deac, N. Stanciu, Mitriţă – G. Puşcaş
Rezerve: I. Radu, Fl. Niţă, Rus, Fl. Coman, I. Hagi, Keşeru, Nistor, P. Anton, Burcă, I. Cristea, Mogoş, Cicâldău
Antrenor: Cosmin Contra

Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui, Hovland, Ajer, Aleesami – Johansen, Berge, Henriksen, Selnæs – Odegaard – King
Rezerve: Nyland, Rossbach, Rosted, Nordtveit, Sørloth, T. Elyounoussi, M. Elyounoussi, Midtsjø, Svensson, Meling, B. Johnsen, Normann
Antrenor: Lars Lagerbäck

Stadion: Arena Naţională, Bucureşti
Arbitru: Robert Madden (Scoţia)
Asistenţi: David Roome, Sean Carr

Cum arată clasamentul grupei F:

1. Spania – 19 puncte
2. Suedia – 14 p.
3. România – 13 p.
4. Norvegia – 10 p.
5. Malta – 3 p.
6. Insulele Feroe – zero puncte

Programul României:

15 octombrie 2019: România – Norvegia (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: România – Suedia (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Spania – România (ora 21:45)

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here