„Fără penali” şi alegerea primarilor în două tururi nu vor fi incluse la plenul de luni al Camerei

0
150

Liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a solicitat, luni, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor includerea pe ordinea de zi a proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iniţiativa USR „Fără penali”, precum şi iniţiativa legislativă privind transpunerea în lege a rezultatului referendumului naţional convocat pe 26 mai 2019.

Pentru includerea proiectului „Fără Penali” pe ordinea de zi a plenului Camerei au votat PMP, USR, PNL şi minorităţile, în timp ce Pro România şi PSD s-au abţinut.

În ceea ce priveşte iniţiativa alegerii primarilor în două tururi, PNL, USR şi USR au votat pentru includerea pe ordinea de zi, iar Pro România şi PSD s-au abţinut. Minorităţile nu au votat propunerea PNL.

Iniţiativa „Fără penali”, cea a abrogării recursului compensatoriu şi proiectul de lege pentu alegerea primarilor în două tururi de scrutin fac parte din lista de condiţii impuse de USR pentru susţinerea Guvernului PNL la votul din Parlamentul României.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne într-o zonă neutră şi va fi precum Elveţia, întrebat, luni, la Parlament, cum vor proceda social-democraţii cu privire la aceste proiecte.

„În primul rând nu e atributul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, e atributul Comitetului liderilor. În schimb, am văzut şi eu ce proiecte de legi au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului şi am ţinut să specific colegilor din cele 5 partide care au creat această nouă coaliţie şi majoritate în Parlamentul României, că PSD rămâne în continuare consecvent şi noi suntem într-o zonă neutră, precum Eleveţia în acest moment. Nu vrem să ne implicăm în negocierile dânşilor, aprobând anumite proiecte, unor sau altora. Aşa că noi rămânem în continuare, ne abţim şi dânşii să îşi continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.

Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că trecerea reformelor solicitate de partid înseamnă „testarea” majorităţii PNL, majoritate pe care acesta consideră că premierul desemnat Ludovic Orban şi Klaus Iohannis şi-au asumat-o. Barna a spus că dacă nu există majoritate USR nu va avea ce să voteze.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here