„Victorie la votul final din Camera Deputaţilor! Preţul carburanţilor se va ieftini la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată!
Am reuşit să eliminăm o măsură care a făcut viaţa amară multora dintre dumneavoastră. Astăzi a fost votul decisiv în plenul Camerei Deputaţilor. Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea noastră legislativă de eliminare a supraaccizei la carburanţi.
Consecinţa va fi că, de la începutul anului viitor, benzina şi motorina se vor ieftini. Aşa cum s-au ieftinit şi după prima eliminare a supraaccizei, în perioada ianuarie-august 2017. Amintiţi-vă că în iulie 2017, fără supraacciză, preţurile la benzină şi motorină erau printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană. Prin urmare, nu sunt niciun fel de motive să fie altfel după o nouă eliminare a supraaccizei.
Este o măsură reparatorie, în respectul românilor. Măsură pentru creşterea încrederii cetătenilor în stat, pentru creşterea nivelului de trai şi al economiei.
Mulţumesc domnului Ludovic Orban, preşedintele PNL şi premierul României, colegilor din PNL care au susţinut această iniţiativă care este şi parte din programul nostru de guvernare.
Mulţumesc colegilor din Camera Deputaţilor pentru votul favorabil de astăzi.
Vă mulţumesc vouă, tuturor, dragile şi dragii mei, pentru miile de mesaje de susţinere pe care le-am primit. Au contat enorm!
Astăzi am făcut un pas spre România normală! Rămânem împreună şi vom reuşi!”, a declarat Robert Sigartău