Eu n-aş comenta ce spune acest saltimbanc. Aveam impresia că e un om serios

0
136

„Eu n-aş comenta ce spune acest saltimbanc. Îmi pare rău pentru dânsul, pentru că îl cunosc de mai multă vreme şi acum 10-15 ani aveam impresia că e un om serios. Dacă dânsul asta înţelege prin politică, nu prea am ce să comentez. Dânsul a demonstrat de ce-i capabil să facă în perioada cât a fost la guvernare. Acum ar fi bine să îşi vadă de partid, de reforma partidului şi să explice românilor de ce a adus finanţele României în această situaţie, ca ministru de Finanţe. În rest, nu mi-aş pierde prea mult vremea în a comenta astfel de afirmaţii”, a afirmat Dacian Cioloş, duminică, la Digi 24.

Referitor la faptul că social-democraţii atrag atenţia că problema bugetului poate fi rezolvată doar cu măsuri de austeritate, liderul PLUS a spus că PSD nu e în măsură să comenteze. PSD ar trebui să explice cum s-a ajuns în această situaţie, mai consideră Cioloş.

„Asta o să decidă Guvernul Orban şi nu mai e treaba PSD. PSD ar trebui să explice acum de ce am ajuns în situaţia asta, pentru că nu cred că e cazul ca cineva să aibă impresia că suntem în situaţia asta fiindcă Guvernul Orban a guvernat prost într-o lună de zile sau nici măcar o lună de când a preluat guvernarea. Suntem în această situaţie pentru că am fost aduşi aici de guvernarea iresponsabilă a PSD-ului. Aşa că PSD-ul nu mai e în situaţia să ne dea lecţii despre cum o să fie austeritate. Dacă o să fie o situaţie dificilă e pentru că ne-au adus în situaţia asta şi acum noi va trebui să găsim soluţiile pentru a ieşi din situaţia asta şi a da o perspectivă clară României”, a explicat Cioloş.

El a adăugat că o situaţie cu o creştere economică aşa mare şi un deficit bugetar cam la acelaşi nivel a mai fost doar în 2008.

„Vă daţi seama unde am ajuns? Cu o creştere economică de 4, 4 şi ceva la sută, să ai un deficit de peste 4%. Numai în 2007, în 2008 am fost în situaţia asta. Şi da, ţin minte eram şi eu în Guvern atunci, eram ministru independent al Agriculturii, dar vedeam cum se aruncă cu banii în campanie, în stânga şi în dreapta, pentru că asta înţelegeau politicienii că trebuie făcut în campanie. Era creştere economică de 6-7%, un deficit cred că de 7-8% şi ştim foarte bine ce s-a întâmplat apoi, au plătit alţii oalele sparte. Acum trebuie să evităm situaţia asta şi cred că se poate evita cu o guvernare înţeleaptă, cu măsuri de reduceri de cheltuieli inutile”, a conchis liderul PLUS.

Eugen Teodorovici a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD, că Executivul nu are în vedere majorarea pensiilor şi salariilor, în contextul în care nu sunt prevăzute creşteri în bugetele pe următorii trei ani în acest scop.

Fostul ministru de Finanţe a precizat că punctul de pensie nu va fi majorat. De asemenea, el a acuzat că PNL îi minte şi pe bugetari atunci când susţine că le vor creşte salariile.

Senatorul PSD a mai anunţat că, în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea bugetului de stat pe anul 2020, atunci PSD va sesiza CCR. El a adăugat că partidul nu se teme să depună o moţiune de cenzură, dacă Executivul are o astfel de acţiune.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here