Nu, domnule premier, este un vot responsabil şi o dovadă de bun simţ

0
169

„Nu, domnule prim-ministru, este un vot responsabil şi o dovadă de bun simţ! Bani în buget există, numai că trebuie gestionaţi corect şi renunţat la cohortele de politruci incompetenţi cu care aţi umplut ministerele”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri seara, pe Facebook.

Ludovic Orban a declarat, referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii propusă de PSD, că denotă o lipsă totală de responsabilitate. Premierul a precizat că o asemenea măsură are ca impact o creştere cu şase miliarde de lei a cheltuielilor.

„În condiţiile acestea, când ştii foarte bine că bugetul a fost construit în nişte constrângeri inimaginabile, cu toate acestea am reuşit să construim un buget realist, care nu se bazează pe minciunile care au existat în construcţia bugetară din anii anteriori. În aceste condiţii să vii să susţii o sarabandă de măsuri care fie provoacă reduceri dramatice ale bugetului, ale veniturilor bugetului, fie creşteri foarte mari ale cheltuielilor bugetare, arată o completă lipsă de responsabilitate. Mie îmi pare că unii pur şi simplu vor să facă praf imaginea României şi parcă vor să ducă şi mai jos România decât au dus-o în ultimii trei ani de guvernare”, a explicat Orban, la Digi 24.

Camera Deputaţilor a votat, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea va ajunge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here