Democraţia românească ar trebui să funcţioneze după modelul american, cu două mari blocuri politice. Altfel n-o să se reformeze nimic! / Care va fi soarta PSD

0
507

Despre alegerile în două tururi

„Ca de multe ori in ultima vreme si dezbaterea asta legata de un tur sau doua, pe „piata” politica, este de fapt o non dezbatere sau o pseudo dezbatere atata timp cat lipseste elementul de baza. Noi am putea sa discutam despre un tur sau doua in momentul in care partidele vechi s-ar fi reformat si ar fi avut argumente clare, sa lupte principial pentru un tur sau doua. Nu suntem in aceasta situatie si nici PSD si, deloc, PNL nu s-au reformat si de aici si cererile celor de la PNL si ale lui Klaus Iohannis, care sunt practic ilegitime si populiste. Ne aflam in fata unor fake-argumentatii”, a declarat Guşă într-un interviu acordat ziuanews.ro.

Despre evoluţia democratică a României

Guşă vede drept „urgenţă” separarea pe două mari tabere politice, de dreapta şi de stânga: „Sigur, s-ar putea descrie PNL versus PSD, fara prezenta partidelor mici in continuare, dar extins, am putea sa discutam despre AD (alianta de dreapta), versus AS (alianta de stanga). Care ar putea sa grupeze prin fuziuni, prin proceduri politice, si partidele si politicienii existenti pe piata, daca vrei, asta ar fi un model american care cred ca s-ar potrivi Romaniei, pentru ca suntem in postura in care nu mai putem spera la partide noi, la cai verzi pe pereti, e clar ca statul paralel a adus politicul intr-o faza pre-cangrena, care trebuie tratata. Din acest unghi al meu, al proiectului de a separa apele in politica romaneasca, in stanga si dreapta, pe o durata medie de cel putin 15-20 de ani, sigur ca eu sunt partizanul alegerilor dintr-un singur tur, fiindca cele doua mari grupari sa fie avantajate in fata partidelor mici, care nu sunt de tip reformist, asta e problema mea, unele care au aparut sunt de tip securist, sau altele sunt parazitare. Gogoritele astea ca din doua tururi se vor alege cei mai buni sunt niste povesti de adormit copiii”.

PSD, într-o situaţie dificilă!

„PSD se afla intr-o situatie extrem de dificila, asta este si motivul pentru care am grabit intrarea mea in partid, initial aveam de gand sa fac acest pas abia anul acesta, in ianuarie, dar dandu-mi seama de dezastrul care se instituise acolo, sigur, in epoca Dragnea, dar si-n epoca post-Dragnea, a lui Dancila si a celor care o papusau, plus riscul de a intra Barna in turul doi, am luat decizia de a grabi lucrurile. Acum, PSD ca sa nu piarda in fata romanilor, ca sa nu vorbesc despre electorat, trebuie sa fie consecvent si curajos. Consecventa in conditiile astea e destul de greu de obtinut, iar curajul conducerii este extrem de redus, mai ales atunci cand proiectele de tip personal sunt mai importante decat proiectele partidului per ansamblu. Ma refer la cei care vaneaza functii in acest moment. PSD trebuie sa mearga la lupta, daca vor fi doua tururi asta e viata, daca va fi un singur tur, asta e, trebuie sa-si exprime clar preferintele si sa le argumenteze, ceea ce nu prea s-a intamplat din pacate, n-a fost cea mai buna strategie aceasta depunere de motiune care a avut si un preambul nefericit, apropo de faptul ca prin vocea lui Marcel Ciolacu PSD s-a propus sa faca parte dintr-un guvern de uniune nationala, iar Klaus Iohannis le-a tras o smetie de la Cotroceni, rusinoasa, astea sunt greseli de tip tatctic care o sa coste, dar cum e situatia de acum, sigur, ca nici nu mai conteaza. Doar prin aceste dovezi de elocinta in fata electoratului se poate castiga sau se poate pierde. Asta cu PSD ca ar vrea aliante cu Pro Romania sau ALDE sau altii, nu asa ar trebui sa se puna problema. Ar trebui ca Pro Romania, sau ALDE sau altii sa propuna aliante cu PSD, iar PSD sa decida daca sa le accepte functie de interesele sale centrale si locale”, a declarat Guşă.

„Ciolacu mai are multe de învăţat”

Guşă a comentat şi situaţia lui Marcel Ciolacu, şeful interimar al PSD.  „Da, stiu ca Ciolacu pare ca vrea sa candideze, mie si altor lideri de la varful PSD ne-a spus ca nu vrea sa candideze, cel putin in septembrie 2019 cand am discutat prima data cu el mi-a spus ca el vrea sa candideze dar peste 4 ani, in conditiile in care mai are multe de invatat. Din ce discutii am avut eu cu lideri ai partidului, prin octombrie anul trecut, nu s-a discutat niciodata ca Marcel Ciolacu sa fie viitorul presedinte al partidului, ci doar presedinte interimar, tinand cont de calitatile lui si de harnicia lui”.

Grindeanu, o opţiune tot mai realistă

„Pentru unii ca Adrian Nastase sau Liviu Dragnea a fost chiar tragic, avand in vedere puscaria. Eu cred ca daca acum PSD ar avea un presedinte din Transilvania ar conta foarte mult in jocul politic luand o optiune importanta de acolo de unde Grindeanu este”, a apreciat Guşă.

Statul paralel revine în discuţie

„Din perioada statului paralel s-au reinventat santajele intr-o forma bruta, cei care detin informatii sau dosare si nu ne putem astepta ca presedintele sa nu le detina, le pot si folosi, este posibil ca Iohannis sa conditioneze si UDMR si PSD sa interpreteze un joc, dar nu cred ca va tine pe termen mediu si lung in cazul PSD, planul ala al lui Iohannis de a distruge PSD, sigur ca este blamabil, este ilegal, nu este constitutional, dar eu il vad ca pe un fel de oportunitate, ca pe o invitatie la o confruntare care sa avantajeze modelul politic pe care l-am discutat mai devreme la inceputul interviului apropo de doua grupari mari politice, de drepata si de stanga. Si, apropo de statul paralel, sa spun si de Teodor Melescanu. E clar ca mecanisme din statul paralel care n-au fost activate la impunerea lui ca sef al Senatului, au fost activate acum, pentru destituirea lui. Oricum nu mai era Melescanu conform cu o Romanie a anului 2020. Si aceste mecanisme vor continua sa ruleze, va fi omare agitatie pentru ca sa impuna pe cineva de la PNL in locul lui, tocmai pentru ca Iohannis sa fie secondat in stat de cineva din tabara lui, dar va fi foarte greu fara santaje, amenintari sau tradari in tabara PSD care mi se par posibile dar cu o probabilitate foarte mica in acest moment”, a explicat consilierul politic.

„Treaba cu localele nu-i simpla pentru ca a prins, intr-un fel, PSD nepregatit inaintea unui congres care trebuia sa aiba loc chiar mai repede, el are loc doar la finalul lui februarie. Ceilalti au pus in dispozitiv, PNL-ul e la guvernare n-are probleme, Ludovic Orban e sef de campanie si prim-minstru, e limpede. Ceilalti l-au gasit pe Moise Guran intr-un proiect de prefuziune, care cred ca este simpatic pentru electoratul lor, deci, s-au grupat si ei intr-un fel si s-au organizat”, a spus Guşă.

„Da eu am vorbit de o deperemizare, dar eu am vorbit de o deperemizare in atitudine si in vocabular, nu in continut. Mai am o convingere, in mod obligatoriu in viitorul PSD trebuie sa existe o aripa nationalista pentru ca are si reprezentanti foarte multi, unde, sigur un partid respectabil de stanga care vrea sa aiba corespondente cat mai solide in lumea civilizata din care facem parte nu se poate sui, la figurat, cu picioarele pe masa, si nici nu poate sa faca politica lui „ba pe-a ma-tii!”, cu expersii atat de contondente in conditiile in care ele nu sunt cerute. Sigur, in certuri televizate, doamne fereste daca unu te injura mai poti sa derapezi, dar niciodata impotriva publicului, sau impotriva publicului altora”, a conchis Cozmin Guşă.

Scenariul „2024” pentru PSD

„Orizontul 2024 poate sa fie interpretat prin mai multe variante, una e ca PSD-ul sa nu prinda puterea dar sa fie un partid cu o reprezentare de peste o treime in viitorul parlament al Romaniei care deschid alte perspective pentru cei patru ani, si bineinteles deschide alte perspective daca acest scor se inregistreaza si la alegerile locale, apropo de aliantele care se pot face, iar asta se poate obtine destul de simplu, si inca odata revin, printr-un congres acum la finalul lui februarie, care sa instituie o echipa dedicata reformei, extrem de precisa si prizabila din punct de vedere public si politic. Exista si scenariul in care se rateaza congresul de la finalul lui februarie, si atunci practic PSD-ul ramane fara arme asa cum isi doreste Klaus Iohannis, si altii, si atunci un -20% as zice s-ar putea inregistra, doamne fereste, la nivelul scorului partidului”, a anticipat Guşă.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here