Marcel Ciolacu, după respingerea sesizării privind bugetul: Nu am vrut să blocăm ţara

0
438

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciocalu, susţine că PSD a dat dovadă de responsabilitate şi că, prin contestarea pe fond a bugetului, nu a vrut să blocheze ţara, ci să împiedice „precedentul deosebit de periculos generat de iresponsabilitatea lui Orban”.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat, miercuri, pe Facebook după ce Curtea Constituţională a României a respins sesizarea privind procedura de adoptare a bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului.

„Spre deosebire de PNL, noi am dat dovadă de responsabilitate. Nu am vrut să blocăm ţara, prin contestarea pe fond a bugetului, ci să împiedicăm precedentul deosebit de periculos generat de iresponsabilitatea lui Orban. S-a deschis o cutie a Pandorei, acesta este adevărul! Şi se va vedea pe viitor…”, a scris Ciolacu pe reţeaua de socializare.

Curtea Constituţională a fost sesizată de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern şi Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale şi legea bugetului de stat pe anul 2020.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here