Surse BBC: Numărul morților provocate de coronavirus, ascuns de autorități/ Cifra reală, de șase ori mai mare/ Ce stat e vizat de suspiciunile internaționale

0
490

Cel puțin 210 persoane din Iran ar fi murit în urma epidemiei de coronavirus, au declarat surse medicale, pentru BBC Persia. Majoritatea victimelor ar fi din Teheran și Qom, unde au fost înregistrate primele cazuri de Covid-19. Și Statele Unite ale Americii pun la îndoială veridicitatea cifrelor.

În Iran există temeri că Guvernul, nepregătit pentru a face față focarului, ascunde gravitatea epidemiei de coronavirus. Potrivit surselor BBC Persia, ar exista 210 de decese în spitalele din întreaga țară, majoritatea în Teheran. Astfel, bilanțul este de aproximativ șase ori mai mare decât cifrele anunțate oficial, vineri, de ministrul iranian al Sănătății. Ministerul, care a insistat că este transparent cu privire la datele furnizate despre focar, a negat informațiile BBC.

Un membru al parlamentului a acuzat autoritățile centrale că ascund adevăratul bilanț al deceselor provocate de coronavirus.

„Ne-am exprimat dorința de a ajuta Republica Islamică Iran”, a declarat, vineri, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo. „Infrastructura lor medicală nu este pusă la punct și până în prezent, disponibilitatea lor de a împărtăși informații despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în interior a fost limitată”, transmite Digi24.

Vineri, Guvernul de la Teheran, a anunțat că 34 de persoane au murit în urma epidemiei de coronavirus, iar alte 388 sunt infectate, cu 143 de cazuri mai multe față de ziua anterioară. În acelaşi timp, 73 de pacienţi au fost externaţi, medicii estimând că s-au însănătoşit. Totuşi, există suspiciuni potrivit cărora numărul real al persoanelor infectate este mult mai mare.

Iranul se numără printre ţările cele mai afectate de epidemia cu noul coronavirus, alături de China, Coreea de Sud şi Italia. Ca măsură de prevenire a extinderii epidemiei, autorităţile iraniene au decis, după închiderea şcolilor, suspendarea de asemenea a cursurilor în universităţi şi a oricăror evenimente sportive şi culturale, precum şi limitarea adunărilor religioase, acestea din urmă fiind o temă foarte importantă în sistemul Republicii Islamice. Rugăciunile au fost anulate vineri în 22 din cele 31 de provincii ale ţării.

 

 

 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here