VEȘTI BUNE. Guvernul a aprobat! 150 de milioane de lei vor merge către elevii români din mediile defavorizate

0
178

Ministerul Educației și Cercetării a solicitat Guvernului suplimentarea bugetului cu 150 de milioane de lei pentru achiziționare de dispozitive electronice care urmează să fie acordate elevilor români din mediile nefavorizate. Guvernul a adoptat suplimentarea în cadrul ședinței de vineri, 8 mai, a anunțat Monica Anisie pe Facebook.

„Am solicitat inspectoratelor şcolare să centralizeze situaţia elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziţionarea acestora, va fi facilitată învăţarea la distanţă şi pentru copiii din mediile defavorizate”, a declarat ministrul Monica Anisie, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Criteriile de repartizare ale fondurilor sunt stabilite prin ordine de ministru, în baza propunerilor din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

La momentul transmiterii acestei știri, șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, susține o declarație de presă în care anunță măsurile adoptate de Guvernul României în contextul ieșirii din starea de alertă pe data de 15 mai.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here