DE CE OMUL ARE NEVOIE DE MUZICĂ? Partea a Treia

0
174

Motto „Care e omul ce nu simte muzica
curgînd şuvoaie în sufletul său?…” George Bălan

Muzica are acea inefabilă capacitate de a restabili în om mişcarea universală, din moment ce tocmai sunetul muzical re-
aduce sufletul în consonanţă cu sunetul lumii. Cu toţi ştim că muzica este adresată auzului, urechea fiind aparatul de recepţie a acestei arte. Dar aceasta este doar o parte de adevăr. Căci cum poate fi lămurit faptul că oamenii lipsiţi totalmente de auz (nu muzical, dar general) reacţionează la muzică? Iar trăirile  lor nu sînt haotice, abstracte, ci adecvate muzicii date! De exemplu, se poate observa cît de frumos şi „corect” dansează aceşti oameni…
Înseamnă că omul „aude” muzica şi prin alte canale decît cel auditiv. Nu e nici un fel de misticism aici. Pur şi simplu, muzica atacă omul la nivel de corp, vibraţiile mecanice acţionînd asupra materiei organice. Energia corporală intră în consonanţă cu energia sonoră. Nu în zadar şi altă materie vie -are plantelor și animalelor-.după cum se ştie, reacţionează la muzică.

Principiul e dentic, iar în cele din urmă vi le voi explica. Dar, acum, vă întreb pe fiecare dintre dumneavoastră ceva ce are o legătură directă și puternică cu tema centrală-nevoia de muzică a omului.Care din fenomenele spirituale deţin o astfel de putere asupra omului?

Nu e deloc întîmplător faptul că muzica e utilizată în toate activităţile umane, de la sport şi producţie pînă la medicină şi religie.De aceea, muzica deţine întîietatea după cum arată cercetările sociologice în acţiunea emoţională asupra omului.
Nu cred că este lipsită de interes nici următoarea coincidenţă – asemănarea pavilionului urechii cu embrionul uman.Şi nu numai după forma exterioară, ci şi după conţinutul „interior”, în plan neuronal-energetic. Punctele active situate pe ureche coincid întocmai cu organele interioare respective ale corpului uman –
punctul „ficatului” de pe pavilion cu ficatul etc.

Utilizarea metodei acupuncturii pe ureche se întemeiază anume pe această corespondenţă.Se zice că omul se naşte cu simţul muzicii. La mijloc e aceeaşi „senzaţie a sunetului” cu care se naşte orice organism viu, iar în cazul omului, „senzaţie a muzicii”, care se transmite fătului de la mamă.

Pe acest temei, probabil, compozitorul şi pedagogul maghiar Zoltan Kodály, întrebat fiind cînd trebuie începută educaţia
muzicală a copilului, a răspuns: „Cu nouă luni înainte de naşterea copilului”. Dar, după un timp, a rectificat: „Cu nouă luni înainte de naşterea mamei copilului”.

Fătul încă nenăscut, de numai patru
luni, deja reacţionează la muzică, iar la 25 de săptămîni saltă în tactul ei. Primul limbaj de comunicare a omului nou-născut este, la fel, de natură muzicală: copilul nu cunoaşte încă sensul cuvintelor auzite, dar plînge sau zîmbeşte la vocea (intonaţia) cu care i se vorbeşte. Muzica vocii este o componentă determinantă în comunicarea interumană. S-a constatat că intonaţia vorbirii şi gestica constituie aproximativ 93% din sensul (efectul) comunicării şi doar 7% revin conţinutului direct al cuvintelor.

Emisia vocală, considerată nu atît ca sunet
acustic, cît mai ales ca energie intenţională interioară, stă la baza relaţiilor umane. Comunicarea nu este numai de idei, cât și în primul  rînd, de sunete şi de accente. Înainte de a înţelege un concept,se percepe atitudinea, nuanţa de voce cu care el este exprimat.
Acest lucru este absolut firesc, căci, iniţial, sunetul-exclamaţie a precedat cuvîntul-noţiune, omul preistoric comunicînd mult timp la nivel de onomatopee-interjecţii.De aici până și omul de știință-britanicul Charles Darwin dar şi alţi cercetători considerăcă oamenii au început să cînte înainte de a vorbi, predecesorii
speciei umane emiteau sunete muzicale înainte de a căpăta aptitudinea vorbirii.

Aşadar, mai întîi a apărut limbajul sonor-
intonaţional, cauzat de porniri afective şi apoi cel vorbit. Şi dacă „La început a fost Cuvîntul”, după cum spune Sfînta Scriptură la primul capitol al Evangheliei Sfântului Apostol Ioan, apoi Acesta poartă o formă sonoră, de rostire şi nu scrisă. De aceea, poate, n-ar trebui să pară „izbitoare” metafora filosofului român Emil Cioran care mărturisește că „în afară de
materie, totul este muzică; însuşi Dumnezeu nu pare a fi decît o
halucinaţie sonoră”.

În aşa caz, este absolut clar de ce toate
religiile apelează la muzică.Mesajul este clar și ajută omul, prin sunet-muzică, să se ridice mai uşor şi firesc spre Dumnezeu, care nu este altceva decît vibraţie-energie cerească, captată de sufletul omului deoarece însuşi cuvîntul slujitorului duhovnicesc nu este doar pronunţat, ci intonat, melodizat deoarece mişcarea (viteza), după cum spune fizica,generează
imponderabilitate.

Dacă muzica ar fi doar un simplu divertisment al vieţii, după cum cred unii, atunci ea n-ar fi prezentat un obiect de interes pentru toţi marii filosofi ai lumii. E greu de găsit unul din ei care să nu fi
apelat la muzică în căutările sale asupra esenţei lucrurilor, a vieţii, a omului. Majoritatea capodoperelor i-au inclus pe cei din antichitate şi s-au cam…terminat cu cei din perioada postmodernă.Aceștia au lăsat numeroase pagini sau tratate
întregi despre muzică. Această artă este concepută pe drept cuvînt ca dimensiune fundamentală a existenţei, ca mod de a privi şi înţelege lumea.

Sursa foto: https://google.com

 

Acest material a fost conceput de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța, redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here