DECIZIE. Elevii vor avea transport gratuit, tot anul calendaristic, inclusiv pe metrou. Care este procedura

0
108

Elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic, naveta între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați fiind, astfel, asigurată pe toată perioada anului școlar, a anunțat Ministerul Educației, după aoptarea deciziei în ședința de Guvern de joi.

Hotărârea de Guvern prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi, pe tot parcursul anului calendaristic, a fost adoptată joi. Astfel, elevii școlarizați în România vor beneficia de gratuitate pentru transportul local rutier și naval, transportul rutier județean și naval între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, transportul interjudețean și transportul intern feroviar și cu metroul, a anunțat Ministerul Educației, vineri, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Educației, până la adoptarea Ordonanței de urgență nr. 70/2020, reglementarea transportului elevilor genera un cadru discriminatoriu între diferitele categorii de elevi din învățământul preuniversitar, respectiv între elevii orfani, cei cu cerințe educaționale speciale, cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială sau tutelă, elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și majoritatea elevilor.

Operatorul de transport este obligat să mențină același tarif

Astfel, conform documentului transmis vineri, pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor publice de transport local, elevii din învățământul preuniversitar vor solicita centrelor de emitere a documentelor de transport, aparținând operatorului de transport public local, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învățământ, vizat prin ștampilă pentru anul în curs, eliberarea documentului de călătorie cu transportul local de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, cu valabilitate lunară.

Hotărârea Guvernului impune operatorului de transport public local să mențină același tarif pentru elevi pe durata anului școlar, tarif care nu poate fi mai mare decât cel practicat pentru celelalte categorii de călători.

Conform prevederilor adoptate, pentru asigurarea gratuității transportului elevilor, pe durata cursurilor, elevii din învățământul preuniversitar, domiciliați în altă localitate față de unitatea de învățământ, depun la începutul fiecărui semestru, la secretariatul școlii, o cerere, prin care solicită eliberarea unei adeverințe care atestă calitatea de elev înmatriculat la unitatea de învățământ, în vederea deplasării cu titlu gratuit, de la domiciliu la unitatea școlară.

Astfel, în baza acestei adeverințe, operatorul de transport rutier/naval eliberează documentul de călătorie de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, pe traseul prevăzut în adeverința eliberată de unitatea de învățământ.

„Elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Operatorii de transport feroviar de călători vor elibera elevilor legitimații de călătorie și abonamente lunare gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a”, a anunțat Ministerul Educației.

În plus, elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, pe tot parcursul anului școlar. Eliberarea abonamentului lunar gratuit pentru elevi se face în baza carnetului de elev, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, respectiv în baza adeverinței doveditoare și a certificatului de naștere, în copie, pentru elevii claselor pregătitoare, potrivit MEC.

„Fiecare copil al României are dreptul la educație. Unul dintre obiectivele Ministerului Educației și Cercetării este acela de a asigura accesul echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor elevilor din România. Acest lucru presupune, cu necesitate, măsuri rapide și coerente de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here