GÂNDUL LIVE. Reprezent terasă: Nu e ușor să ieși la terasă și să ai reguli, dar e mai bine decât să stăm în casă

0
504

După mai bine de două luni de restricții, terasele, redeschise de azi, încep să fie ocupate de românii dornici de relaxare. Reprezentanții unităților din Centrul Vechi al Capitalei spun că clienții s-au dovedit flexibili și respectă normele impuse de autorități în această etapă a relaxării măsurilor restrictive din starea de alertă.

Mădălina Buhat, reprezentanta unei terase din Centrul Vechi, a povestit, într-o intervenție la cadru la Gândul Live, cum s-a derulat prima zi de la ridicare interdicției de operare a teraselor.

„Probabil că în aceste două luni în care am stat în casă am învățat să fim flexibili”

„Clienții s-au adaptat foarte ușor, așa cum s-au adaptat și regulilor din starea de urgență. Au venit, au făcut rezervare, s-au așezat exact cum ni s-a cerut, au stat liniștiți. S-a simțit pofta lor de socializare, a noastră, a tuturor, de fapt. S-au putut bucura, în ciuda regulilor. Probabil că în aceste două luni în care am stat în casă am învățat să fim flexibili și să ne adaptăm destul de rapid tuturor cerințelor. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere să se simtă bine, mai departe ține de fiecare în parte în ce fel se simte”, a spus Mădălina Buhat.

„Pe bază de rezervare se vine la terasă, vor lăsa numele, prenumele și numărul de telefon la care vor putea fi contactați în cazul în care apare vreun caz de COVID, e o normă impusă, și cam atât. Noi ținem cont de toate regulile. Ne adaptăm din mers. Numărul clienților s-a redus la 50%, evident, pentru că trebuie să păstrăm distanța socială. Nu ușor pentru nimeni, nu e ușor să ieși la terasă și să ai reguli, dar e mai bine decât să stăm în casă, ușor, ușor oamenii revin la normalitate”, a spus reprezentanta terasei.

Clienții terasei trebuie să poarte mască doar când merg la toaletă, unde intră o singură persoană. Ospătarii au măști, mănuși, și după fiecare client, vor dezinfecta meniurile, tăvile, mesele, scaunele.

Măsuri de protecție a clienților

Ordinul care reglementează obligațiile operatorilor economici pentru redeschiderea teraselor a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Actul normativ este semnat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și de vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Silviu Năstase, în numele președintelui.

Ordinul impune cerințe speciale pentru circuitul de preparare, servire și consum al produselor alimentare și băuturilor pe terase, de la igienizarea tuturor spațiilor, echipamentelor și ustensilelor, la asigurara de produse dezinfectante, păstarea distanțării fizice, triajul și monitorizarea stării de sănătate a angajaților.

Accesul pe terasă se face numai cu rezervare, pentru a se evita aglomerația și pentru a facilita o eventuală anchetă epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire.

La intrarea pe terasă, operatorii economici au obligația de face un triaj observațional al clienților, iar celor cu semne vizibile de infecție respiratorie nu li se va permite accesul.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here