Lumea bloggerilor de carte nu este întotdeauna lapte și miere, atât cât privește timpul disponibil și acordat compunerii recenziilor și recomandărilor, cât și „războiul” tacit care se naște între așteptările autorilor și părerea exprimată. Laura Apetroaie vorbește deschis despre hopurile întâlnite în anii de când scrie recenzii pe blogul personal și cum sinceritatea uneori este blamată. Susține cartea și scriitorul român, dar în demersul său, reacțiile contradictorii venite din partea autorilor au făcut-o să vadă cu alți ochi piața de carte din România.

GÂNDUL.RO: Cine este, în câteva cuvinte, Laura Apetroaiei?

Laura Apetroaie: Laura este omul care crede, speră și visează. Crede că poate contribui la schimbarea lumii în care trăiește, crede că nu a ajuns aici întâmplător și că poate munci mai mult decât i s-a tot spus întotdeauna că ar putea. Ea redescoperă zi de zi cine este, cum este și își caută locul și scopul neîncetat. Speră la o lume mai bună, mai sinceră, mai curată. Dorește binele celor din jur și uneori își permite să vizeze. Sunt, dacă vreți, lumină și întuneric – o simplitate atât de complicată.

Din joacă, la început, dar și din dorința de a dărui ceva mai mult oamenilor, am început să scriu pe Bookcaffe ( www.bookcaffe.ro ). La început, recunosc, exprimările îmi erau mai simple, mai stângace, dar cu timpul am descoperit că pot așterne cu ușurință ceea ce simt despre o carte și pe hârtie. De abia anul acesta, probabil și pe fondul a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și mai ales în lumea asta a cărților, am realizat că îmi doresc tare mult ca lumea literară să devină mai frumoasă!

GÂNDUL.RO: Cum arată o zi din viața unui blogger de carte?

Laura Apetroaie: Tare mi-aș fi dorit să îți spun că este frumoasă sau perfectă, pentru că fac ceea ce îmi place, dar aș minți. Este obositoare și presupune multă concentrare și planificare. Iubesc cărțile, poveștile de tot felul, dar realitatea este cu totul alta. O zi din viața mea este nu doar complicată, ci și extrem de plină. Deoarece timpul s-a comprimat, fapt pe care îl resimțim cu toții de altfel, fac eforturi pentru a-mi duce munca la bun sfârșit. Pe lângă alte activități zilnice, lectura și scrierea recenziilor îmi mănâncă nu doar ore bune, ci de multe ori, mă trezesc când ar fi trebuit să dorm. Ziua pentru mine este mult prea scurtă, așa că mai fur și nopții câteva ceasuri bune. Nu mă plâng, ci spun un adevăr asumat.

GÂNDUL.RO: Câte cărți citești într-o lună de zile?

Laura Apetroaie: Fac parte din fericita categorie, să spun așa, a bloggerilor care își aleg ceea ce citesc. În funcție de subiect sau de numărul de pagini, am luni în care pot citi și câte o carte la două-trei zile. Dacă poveștile sunt complexe, atunci pot sta și o săptămână întreagă asupra ei, pentru a nu-i pierde din nuanțe sau pentru a găsi acel mijloc de a empatiza cu autorul. Nu îmi place să citesc la normă, nu îmi place să grăbesc lectura și nici să citesc pe diagonală, de dragul numerelor.  Pentru a-mi da cu părerea asupra unei cărți, pentru a așterne pe hârtie puținele cuvinte, în comparație cu opera în sine a autorului, trebuie ca mai întâi de toate să simt acea carte, să mă împrietenesc sau nu cu personajele, în felul meu, să pot trăi povestea din plin. Iar pentru toate acestea, detaliile sunt cele care contează, cele care de cele mai multe ori fac diferența. De aceea, ai nevoie de timp. Pe de o parte pentru lectură, pe de alta pentru recenzie. Din punctul meu de vedere, numărul cărților citite este mai puțin relevant. Important este ca în acea lună să am șansa să citesc doar cărți bune. Uneori se întâmplă, alteori nu.

Nu îmi place să mă grăbesc când scriu o recenzie

GÂNDUL.RO: Cât timp petreci pentru a scrie o recenzie?

Laura Apetroaie: În medie, între o oră și 2 ore , uneori și mai mult. Sunt zile, în care pur și simplu una gândesc și alta mi se așterne pe hârtie. Citesc cu voce tare și dacă nu-mi place, șterg tot și o iau de la capăt. Sunt foarte atentă la ce scriu, motiv pentru care nu mă grăbesc niciodată. Dacă simt că ceea ce am de spus nu-mi vine natural, salvez sau șterg și revin a doua zi sau atunci când simt că mâinile mi se acordează cu gândurile. Atunci când faci o recenzie și îi dai drumul în on-line trebuie să ți-o și asumi. La fel ca și o carte, ceea ce noi bloggerii scriem, cititorii simt. Nu-mi place să recomand dacă nu simt sau dacă nu am cel puțin o motivație puternică. Pentru public, adică pentru cititori, uneori nici citatele nu-s persuasive. Omului trebuie să-i spui adevărul despre ceea ce ai citit pentru a te putea urmări în continuare, iar vizavi de scriitor trebuie să  ai o ținută diplomatică.

GÂNDUL.RO: În calitate de blogger ce părere ai despre adevărații cronicari de carte?

Laura Apetroaie: Grea întrebarea, tare grea. Și de ce spun “grea”, pentru că fără să vreau mi-am amintit de Grigore Ureche – primul cronicar român. De la el, până acum, în prezent, lucrurile s-au schimbat, cum de altfel este și normal. Ceea ce însă pot spune este că într-adevăr există o mare diferență din punct de vedere scriptic și nu numai între blogger și cronicar. Această diferență, cu ani în urmă, a condus chiar la discuții aprinse, pentru ca mai apoi să se stingă. Ceea ce poate nu s-a înțeles atunci a fost faptul că noi, bloggerii ne exprimăm părerile personale și nu facem analize textelor. Pentru asta ai nevoie de ani de zile de studii în domeniu, ceea ce cred că în prezent, sper să nu spun vreo prostie, nu se mai regăsește în nicio curiculă a vreunei facultăți. Cert este că, fără a lua dreptul nimănui sau a supăra, în ceea ce mă privește, eu nu rezonez cu cronica. Mi se pare mult prea impersonală, rece și greoaie. Dar, bineînțeles că respect munca acelor cronicari adevărați, puțini câți mai sunt la număr sau de care am auzit eu. Și așa lumea citește din ce în ce mai puțin și mai greu. Nu înțeleg de ce nu putem să ajungem la un acord, prin care chiar și acea cronică să se poată face într-un limbaj accesibil tuturor. În fond, din punctul meu de vedere nici nu există „noi” sau „ei”, ci cartea, autorul și cititorul.

Fie că vorbim despre o cronică, fie că vorbim despre o recenzie sau recomandare, important este să ajungem la inima publicului.

Eu nu m-am ferit niciodată să spun că nu am terminat o facultate de profil. În fond nu există studii care să ateste calitatea de blogger sau recenzent de carte. Dacă exista o legislație care să reglementeze aceste aspecte, Bookcaffe ar fi fost un altfel de site, cu siguranță și alți 90% dintre bloggerii actuali, nu ar mai fi scris recenzii. Nu în puține cazuri, nu doar mie, dar și altora din breaslă, din cauza unor păreri exprimate sincer, faptul că nu avem acea diplomă, ne-a atras multe discuții neplăcute. Cred că trebuie să se înțeleagă clar, că până la urmă bloggerul de carte nu face nimic în plus față de ceea ce i se cere: să își exprime o părere personală.

Cum să fac să plec din lumea asta poleită doar la exterior?

GÂNDUL.RO: Care este atitudinea scriitorului român vizavi de blogger -ul de carte?

Laura Apetroaie: A fi blogger, în primul rând presupune comunicare. Fie directă, deși este mai rară, fie prin intermediul rețelelor de socializare sau a poștei electronice, adică lucrezi cu oameni. Nu am să vin să spun o noutate, însă munca cu omul este una dintre cele mai dificile. Sunt autori și autori, la fel cum sunt și oameni între alți oamenii. Nu spun câini între câini pentru că nu vreau să se interpreteze greșit. Dar, pentru a răspunde punctual la întrebare, am să-ți spun că eu am împărțit autorii români în două categorii: unii pentru care chiar merită să rămân în lumea cărților, pentru care merită să lupt cu haosul din jungla asta infinită și alții a căror atitudine mi-a lăsat un gust amar. Din cauza lor de multe ori mi-am pus întrebarea – ”Cum să fac să plec din lumea asta poleită doar la exterior, că de frumoasă este doar în imaginația mea bolnavă?!?” Și toate astea pentru că mie încă îmi pasă, pentru că i-am supărat când, în mod elegant și diplomatic, nu am scris laudativ despre cărțile lor, pentru că nu aveam ce. Astfel de oameni, din punctul meu de vedere, ar trebui să înțeleagă că, dacă noi ne pierdem timpul în a le citi cărțile și a scrie despre ele, merităm un dram de respect, așa cum și noi le-am arătat-o lor, prin simplul fapt că le-am pomenit numele. Din păcate, aceștia sunt cei care nu își asumă, sunt genul de autori din cauza cărora mulți spun că românii nu scriu bine, ceea ce este total fals. Cât timp i-a luat lui Stephen King de exemplu să reușească, să își facă un nume?!? Ei bine, din păcate, mulți autori români,își doresc succesul peste noapte, iar asta nu se poate, cu atât mai mult în România.

Aleg adevărul, indiferent de consecințe

GÂNDUL.RO: Și totuși, toate aceste nemulțumiri din partea unora, nu te-au împiedicat să spui adevărul.

Laura Apetroaie: Nu, pentru că așa mi-aș pierde credibilitatea în fața urmăritorilor Bookcaffe.  Nu mă feresc să spun că mi-a plăcut abordarea unui subiect, nu mă tem de reacțiile autorului sau uneori a editurilor, nu îmi autocenzurez nici gândurile, nici sentimentele, nici părerile. Recunosc că sunt momente în care așa de tare mă irită stilul în care este scrisă o carte, încât stau ore în fața laptop-ului și mă gândesc cum aș putea să scriu despre ea, fără să “desființez” autorul, dar nici să mint cititorul. Și tocmai din cauza faptului că am ales să spun adevărul, mi-am atras și multe comentarii negative din partea autorilor, deși promovarea literaturii române de calitate pentru mine este un obiectiv important. Dar este drept că nu pot mulțumi pe toată lumea și, în plus, nu toată lumea mă place pe mine – nici nu ar fi posibil asta, iar sentimentul este reciproc valabil.  Eu doar spun ceea ce cred, reacțiile altora sunt alegeri, iar manifestările la fel. Personal, nu spun în nicio recenzie ”NU citiți cartea pentru că nu mi-a plăcut mie”. Eu am ales să citesc o carte, am un spațiu în care aleg (sau nu) să-mi public opiniile despre cărțile citite (cumpărate sau dăruite de cineva), iar cel ce ajunge să citească, decide singur dacă va citi sau nu romanul respectiv.

Cu sinceritate spun că am o mare strângere de inimă. E cumva dureros faptul că autorul român, oricare ar fi el, nu poate accepta recenziille negative sau pe cele echilibrate (în care se evidențiază plusurile, dar și minusurile) în egală măsură cum acceptă laudele. Pe de o parte, dacă tot și-a dat cartea spre recenzie, vreau să cred că nu și-a dat-o pentru a fi lăudat, iar pe de alta…la noi și nu numai, din păcate, recenzia negativă stârnește curiozitate mai mare decât una laudativă. Am convingerea însă, că pentru a ajunge la nivelul scriitorilor din afară, nici noi bloggerii nu ar trebui să ne justificăm în fața autorilor părerile, cum nici ei nu ar trebui să ne explice că nu le-am înțeles opera. Și asta numai pentru că, la un moment dat, vor trebui să existe și niște criterii care să facă diferența în piața de carte.

GÂNDUL.RO: Și pentru că ai pomenit de scriitorul străin, am să te întreb și pe tine – există vreo diferență între autorul român și cel străin?

Laura Apetroaie: Da, sigur că există, iar principala diferență constă în atitudine. Scriitorul din alte țări urmărește, se documentează, se autodepășește sau cel puțin încearcă, învață zilnic, este conștient că drumul succesului este unul anevoios și doar pentru că își respectă munca, automat respectă și cititorul. La noi, din păcate, totul este altfel sau mai altfel. Nu vreau să generalizez, dar numai să nu vrei, nu recunoști că ceea ce spun nu este nici exagerare și nici minciună.

Eu îmi doresc să vină acea zi în care să spun că nu există diferență. Mi-aș dori ca toți să înțelegem că, indiferent că suntem bloggeri sau scriitori sau cititori, trebuie să ne respectăm mai mult și să fim mai îngăduitori unii față de ceilalți.

Dar, dincolo de toate aceste aspecte, mai este un altul, foarte important și real – scriitorul român nu beneficiază de sprijinul și informațiile celor din alte țări. Gândiți-vă că în afară, poate și cel mai slab dintre autori, în momentul în care pregătește o carte, cei mai mulți își permit să plătească o persoană care să le facă documentarea. Uneori, mă gândesc și așa – poate că jungla aceasta literară, poate că la fel ca și noi bloggerii, și autorii au nemulțumirile și/sau frustrările lor…Până la urmă, cu toții suntem oameni, îmi spun deseori, uit și o iau de la capăt.

Editurile nu își respectă angajamentele față de autori

GÂNDUL.RO: Ce crezi tu, după ani de experiență, că îi lipsește cărții semnate de autorul român?

Laura Apetroaie: Dacă vorbim de o carte sub semnul unei edituri, atunci în mod cert atenția cuvenită și promisă de către editură și promovarea ei în mod inteligent și eficient. Să intru în detalii, oare?  Mă bucură apariția editurilor pe piața de carte din România. Mă bucură că sunt din ce în ce mai multe, dar tot degeaba. Nu e suficient să ai o editură dacă nu se diferențiază de altele zeci existente.  Nu este suficient să exiști ca editură, ci trebuie să te remarci prin ceva, altceva, făcut într-un mod total diferit. Ca editură, trebuie să te dezvolți și să-ți crești autorul în primul rând, dacă tu la rândul tău vrei să te dezvolți. Din păcate, foarte mulți autori se plâng de condițiile editoriale. Editurile nu își mențin angajamentele față de autori. Cele mai multe dintre ele, iau banii autorului, își trec numele pe copertă, le pun cartea în brațe și gata, s-au spălat pe mâini. Dacă editura nu își susține/ajută autorul nou publicat, el nu va vinde în veci, dar nici ea nu va crește. Deci, din punctul meu de vedere, editura e prima interesată să-și promoveze autorii debutanți și nu numai, dar ele s-au obișnuit ca promovarea să fie invers : scriitorul promovează editura. Cred cu tărie că editura și autorul sunt oglinzi în care se privesc reciproc, iar imaginea din oglindă ar trebui să semene, să se completeze perfect. Dacă într-o editură s-ar lucra cu profesionalism, poate că piața de carte din România ar fi alta, poate că scriitorul român ar avea șanse mai multe de reușită.

GÂNDUL.RO: Și dacă te-am văzut așa pornită pe edituri, ce părere ai despre self publishing?

Laura Apetroaie: În toți acești ani am citit și autori români care au ales self publishing. Nu e o idee rea, dar are lipsuri multe. Cărțile nu sunt trecute prin corectură, aranjamentele în pagină sunt cum a considerat necesar, calitatea hârtiei este foarte proastă, să nu mai vorbim de fonturile folosite – cele mai multe în Times New Roman, font folosit la ziar sau în alte instituții pentru comunicate de presă, notificări, etc. Asta mă întristează cumva. Înțeleg foarte bine că unora le place mult să scrie și pentru că le place, strâng bani și își publică singuri cărțile. Apreciez foarte tare curajul lor și dorința arzătoare de a lăsa ceva în urma lor – cărțile rămân, e dovada vie a existenței cuiva, dar contează și ce lași în urmă. În plus, lipsa de informare duce la erori majore. Din păcate, sunt mulți care încă publică așa, animați de marea dorință de a avea o carte, cartea semnată de ei, în mână. Apoi suferă când li se atrage atenția că era necesară corectura, pentru că romanele au foarte multe greșeli. Și atunci? Cine este vinovatul?

Românii citesc literatură de calitate

GÂNDUL.RO: Încotro crezi că se îndreaptă piața de carte din România?

Laura Apetroaie: Tare aș vrea să aflu și eu răspunsul la întrebarea asta. Cu toată sinceritatea spun, e păcat de țara asta, de scriitorii ei, chiar dacă unii dintre ei m-au dezamăgit, asta nu înseamnă că nu își merită locul lor. Este păcat ca sintagma  ”românii nu citesc!” să străbată lumea în lung și în lat, purtând pe umerii vântului, povara minciunii. Românii chiar citesc, dar caută literatură de calitate. Este păcat de poveste, de magia ei, de fiecare dintre noi, indiferent cine am fi sau de unde am veni. Este păcat că, în România investiția în carte, în scriitor din partea ministerelor abilitate este 0 pe linie. Este păcat că autorul român nu are nici măcar o șansă la un milion să poată deveni un nume reper, în condițiile actuale. Cartea și autorul român nu sunt promovați de nimeni și nici nu văd ca cineva să aibă vreo intenție.

Asistăm la mascarade politice, în care Ministerul Culturii face tot felul de inginerii, dar toate se întâmplă sub egida lor, pe spatele autorului și a editurilor. Piața de carte din România trebuie la un moment dat să se așeze cumva, dar de una singură nu se poate. Nu are nici loc și, în plus, are nevoie și de autorități cărora să le pese și să se implice. I-ați văzut voi?! Eu, personal, nu! Aceste schimbări trebuie făcute din temelii – chiar dacă asta înseamnă că trebuie să aibă loc un ”cutremur”.

GÂNDUL.RO: Ai să le transmiți ceva autorilor și /sau cititorilor tăi?

Laura Apetroaie: Pentru autori – prieteni mai vechi și mai noi: vă mulțumesc mult pentru susținere, încurajare și încrederea pe care ați investit-o în mine și în proiectul meu de suflet, Bookcaffe.ro!

Pentru cititori: Habar nu știu câți sunteți, dar mă bucur tare că vă am și vă mulțumesc mult că îmi citiți articolele scrise pe blog!