INTERVIU. Liviu Dragnea, atac dur la Viorica Dăncilă din pușcărie: „Se trezea vorbind despre faptul că nu mă va grația. Chiar eram foarte nervos” (VIDEO)

0
91

Liviu Dragnea i-a acordat un interviu fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu, la mai bine de un an după ce a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Dialogul a avut loc online, din închisoare, fiind difuzat de postul Realitatea Plus în mai multe episoade.

În partea a treia, difuzată pe 1 iulie, fostul lider al PSD și președintele al Camerei Deputaților a declarat că a fost „foarte nervos” în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale când Viorica Dăncilă spunea presei că nu ar semna o cerere de grațiere pentru fostul ei șef.

Mai mult, Dragnea chiar a acuzat-o pe Dăncilă că, de fapt, ea a avut inițiativa unei ordonanțe pentru amnistie și grațiere când era prim-ministru.

„Ce m-a deranjat foarte mult: doamna Viorica Dăncilă se trezea foarte des vorbind despre faptul că nu mă va grația, una-două nu-l voi grația. Chiar eram foarte nervos și voiam să îi spun: doamna candidat, nu mai vorbi despre faptul că n-o să mă grațiezi pentru că eu nu o să scriu o cerere de grațiere pentru că eu sunt aici nevinovat”, a susținut Dragnea, la Realitatea Plus.

Acesta i-a făcut responsabili pe Viorica Dăncilă și Tudorel Toader, ministrul Justiției la acea vreme, pentru inițierea discuției despre o ordonanță care l-ar fi scăpat de pedeapsa cu închisoarea. Dragnea s-a declarat indignat și de declarațiile recente făcute de Tudorel Toader și Viorica Dăncilă despre cum au fost presați de Dragnea să adopte un asemenea act normativ.

„Despre amnistie și grațire: prima discuție cu doamna Dăncilă am avut-o în februarie 2018 pe Valea Prahovei, eram acolo cu familiile, tocmai se însera, era zăpadă, și mi-a zis: domnule președinte, să ieșim afară să vă zic ceva. Mi-a zis că e hotărâtă să dea amnistie. Am zis bine. Ea a zis că vrea să dea acea ordonanță de amnistie. I-am zis: Viorica, sunt deciziile tale, dar reține că eu nu-ți cer, nu fac presiuni, deci nu se poate vorbi despre presiune. Peste câteva luni venea și îmi spunea: nu mai vreau să dau amnistie, peste alte câteva luni venea și spunea: vreau să dau amnistie„ a mai spus acesta.

 

Interviul Liviu Dragnea a generat mai multe controverse legate de legalitatea realizării sale și a dus la suspendarea dreptului de muncă pentru fostul șef al PSD, care lucra zilnic la garajul penitenciarului Rahova.

Liviu Dragnea intră în greva foamei după acordarea interviului. Fostul lider PSD amenință că va recurge la gesturi extreme

După ce a acordat un interviu fostei sale consiliere, fostul lider PSD acuză conducerea Penitenciarului Rahova de comportament abuziv și amenință că va recurge la gesturi extreme.

Jurnalista Anca Alexandrescu a anunţat că Liviu Dragnea va intra în greva foamei dacă Penitenciarul Rahova nu-i acordă din nou dreptul la muncă.

Fostul președinte al PSD amenință cu un gest extrem, dacă nu va fi lăsat să muncească în continuare în penitenciar, acuzând conducerea de la Rahova de comportament abuziv.

„Refuz de hrană”

Astfel, Dragnea transmite public că va intra în greva foamei, dacă nu va reveni la statutul de dinainte de interviul controversat. Cel puțin așa a anunțat fosta sa consilieră, Anca Alexandrescu, cea care i-a luat interviul.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here