Cristi, colegul pompierului mort din cauza coronavirusului, mesaj pentru cei care nu cred în virus: „Dacă mesajul meu va salva măcar o viață, eu sunt cel mai fericit om” (VIDEO)

0
153

Cristinel Drincă, colegul pompierului mort din cauza COVID-19, a mărturisit prin ce suferinţe a trecut până s-a vindecat de infecția cu Covid-19.Acesta a transmis un mesaj pentru cei care nu cred în existența virusului.

„Cei care în prezent neagă existența noului coronavirus și încearcă să manipuleze o realitate tragică, aruncă la coș tot efortul românilor din ultima perioadă, riscând în mod inconștient și absurd viitorul celor dragi”, spune pompierul de la ISU Dobrogea.

A văzut moartea

Acum, pompierul s-a vindecat, însă spune că în jurul său oamenii au văzut adevărata imagine a morții.

„Sunt oameni în jurul meu care au văzut moartea cu ochii. La salonul alăturat, era un pacient care tuşea groaznic. După trei sau patru zile nu a mai tuşit şi am aflat că a murit. Soţia era în pat şi plângea. Te gândeşti la ce e mai rău”, a mărturisit Cristinel Drincă.

Infectat cu COVID: „Dacă mesajul meu va salva măcar o viață, eu sunt cel mai fericit om”

Ministerul Afacerilor de Interne a publicat, pe pagina de Facebook, povestea lui Cristinel Drincă, confirmat cu COVID-19, după contactul cu pompierul de la ISU Dobrogea.

„Cristinel Drincă este colegul nostru din Ministerul Afacerilor Interne și a spus aceste cuvinte: Dacă mesajul meu va salva măcar o viață, eu sunt cel mai fericit om!. El a fost infectat cu COVID-19, deși a fost atent să respecte toate regulile sanitare și nu credea că vreodată i s-ar putea întâmpla chiar lui. Din păcate, Viorel, un coleg de serviciu, a luat virusul din comunitate și s-a îmbolnăvit și Cristi.A fost internat în spital și s-a vindecat după o lungă și grea suferință. Viorel, din păcate, a fost răpus de boală înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, cu tot efortul depus de medici pentru a fi salvat”, a scris Ministerul Afacerilor Interne pe pagina de Facebook.

Viorel a fost răpus de virus

Unul dintre românii care au pierdut lupta cu noul coronavirus este un salvator în cadrul ISU Dobrogea. În luna aprilie, pompierul, plt. adj. Viorel Dimboi, în vârstă de 48 de ani, fusese confirmat pozitiv cu infecția cu COVID-19.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa îşi exprimă regretul profund pentru decesul colegului nostru şi transmite condoleanţe familiei îndurerate de acasă, dar şi familiei pompierilor pentru această grea pierdere suferită. Plutonierul adjutant avea 48 de ani şi era pompier salvator în cadrul ISU Dobrogea din anul 2007, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții ISU Dobrogea, într-un comunicat de presă.

Cristinel Drincă este colegul nostru din Ministerul Afacerilor Interne și a spus aceste cuvinte:

„- Dacă mesajul meu va…

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Vineri, 17 iulie 2020

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here