Politica
Alexandru Zamfirescu, primul candidat INDEPENDENT pentru Consiliul Local Constanta
Astazi, 31 iulie 2020, a fost lansata candidatura independenta a lui Alexandru Zamfirescu pentru postul de consilier in Consiliul Local Municipal Constanta.
Candidatul Alexandru Zamfirescu este sustinut de Grupul de Initiativa Civica „Constanta MEA„, grup care a fost lansat in ianuarie 2019, si care numara astazi peste 400 de membri si sustinatori.
Va prezentam integral comunicatul care anunta lansarea candidaturii lui Alexandru Zamfirescu pentru Consiliul Local Constanta:
Buna ziua,
Sunt Alexandru Zamfirescu, locuiesc in Constanta de 40 de ani si intenţionez sa candidez independent pentru Consiliul Local Constanta la alegerile din 27 Septembrie.
Am absolvit Facultatea de Drept in 2003 la Bucureşti, după ce anterior am fost elevul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Constanta. Copilăria mi-am petrecut-o tot in Constanta, la Şcoala 30 si la Grădiniţa 17.
Odată finalizate studiile universitare m-am întors la Constanta unde am fost consilier juridic la Fortuna S.A. si Maestro SPRL, unde am acoperit spectrul lichidărilor judiciare, al reorganizării si insolventei, cu reprezentare in fata instanţelor, pledoarie, inventarierea bunurilor, somaţii de plata si executări silite, organizarea de licitaţii si vânzări conform procedurilor impuse de lege.
Cu experienţa din domeniul insolventei si al mecanismului de business am mers mai departe si am dezvoltat afaceri si consultanta pentru diverşi clienţi si pentru Gryphon Consulting. Printre rezultate doresc sa menţionez rolul de reprezentant pentru companiile Princess Motor Yachts Sales UK pentru România(2005-2008) si Primatist(2007) precum si volumul de vânzări intr-o zona exclusivista de business, aceea a vânzărilor de iahturi de lux, Simons Voss Mobile Key Technologies (2007) soluţii high-end pentru locuinţe, platforma Alexandru Zamfirescu (www.alexandruzamfirescu.ro) soluţii si consiliere juridica oferite gratuit in format online precum si dezvoltarea de produse noi si retail; comerţ exterior si achiziţii intracomunitare respectând regulamentele EU.
In prezent sunt broker de iahturi de lux in sudul Franţei pentru Sandino Yachts (un joint-venture româno-britanic), acoperind vânzări si charter, furnizor de servicii de consultanta si crewing, mentenanta, yacht management si servicii exclusiviste.
Ţin sa menţionez si implicarea in acţiuni civice de protest, fata de ABADL – Protest pentru neaplicarea legii in privinţa utilizării abuzive a plajelor de către operatori, Protest fata de Garda de Mediu Constanta pentru neaplicarea legii si lipsa amenzilor pentru accidentele evidente de poluare a Marii Negre pe care le-am semnalat, protest fata de modificările aduse legilor justiţiei si fata de ruşinoasa Ordonanţa 13.
Am reuşit sa strâng 10 puncte, 10 lucruri pe care le-as face pentru Constanta, 10 lucruri care sa-i dea un impuls spre o dezvoltare durabila care sa-i redea titulatura de oraş turistic cum era altădată, 10 lucruri care pot fi realizate in 4 ani, realist, daca se vrea.
10 PROIECTE PENTRU CONSTANTA
1. Registrul Spațiilor Verzi
2. Parcări publice din fonduri locale.
3. Spital Universitar Municipal, realizat din fonduri europene, după modelul spitalului Ashdod Assuta din Israel.
4. Stadion Farul 50.000 locuri, realizat din fonduri europene, după modelul Allianz Arena (meciuri, concerte, evenimente) – 5.000 locuri de munca si capacitatea de a se autosusține financiar cu un management adecvat.
5. Pasarela din fonduri europene, Poarta 6 – Km 4-5 zona liceului Lucian Blaga după modelul celei din Laval – Mayenne, Franța.
6. Acvariu nou, din fonduri europene, după modelul celui din Valencia Spania, Oceanografic.
7. Un obiectiv de producţie industriala care sa ofere 7.000 locuri de muncă (Ex: Makita, Siemens, Bosch)
8. O fabrica de procesare a legumelor, producţie alimentara si conserve, realizata din fonduri europene, cu o reţea de distribuţie si aprovizionare pentru întregul litoral, care sa susţină 5.000 locuri de munca.
9. Cursuri de calificare din fonduri europene in turism, alimentaţie publica precum și in arta si divertisment, susținute de municipalitate si cu aplicare intr-o zona destinata exclusiv turiştilor care sa includă si artera Ștefan cel Mare. De asemenea obiectivul turistic va conţine si mici magazine artizanale, restaurante cu terase și edificii culturale capabile sa ofere spectacole. Constanța oferă capacitaţi de cazare dar oferta culturala e zero. Cinematografele și grădinile de vară sunt închise și abandonate.
10. Reabilitarea Parcul Tabacariei cu fonduri europene și crearea a 4 atracții turistice noi: o Gradina Botanica, un Bazar oriental axat pe gastronomie, un Muzeul al Aeronauticii “Horia Agarici”, un Muzeul al Filmului intr-un spațiu interactiv pe apa și pe uscat.
Astăzi vin in fata dumneavoastră, deschis, si va prezint planurile mele.
Nu-mi place cum arata azi Constanta si vreau ca împreuna sa schimbam starea aceasta, aşa nu mai putem continua. Suntem 14 etnii conlocuitoare, toate dornice sa schimbam in bine aspectul si viata oraşului nostru.
Constanta Mea, Constanta Ta, Constanta Noastră, Constanta Voastră.
Doar împreuna putem aduce schimbarea pe care o dorim cu toţii.
#Constanta10 #ConstantaÎmpreuna #ConstantaUnita

Pentru a intra în campania electorala, candidatul independent Alexandru Zamfirescu are nevoie de un număr de aproximativ 1300 de semnaturi de sutinere. Persoanele care doresc să semneze pentru candidatura lui Alexandru Zamfirescu pot descărca lista de semnaturi de pe site-ul ConstantaMea.ro – https://www.constantamea.ro/strangere-semnaturi-alexandru-zamfirescu, si de pe pagina oficiala de Facebook a acestuia: https://www.facebook.com/alzamfirescu/
Politica
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Politica
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Politica
„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de acord, în comisiile parlamentare, pe mai multe proiecte legislative, introduse pe ordinea de zi în ultimul moment.
Parlamentarii au fost chemați la muncă din vacanță pentru a vota o serie de proiecte rămase restante din PNRR. Însă, pe lângă acestea, grupurile parlamentare au decis să discute și ințiativele privind prețul carburanților, TVA la locuințe și deblocarea angajărilor pe posturile vacante din sănătate.
Proiectele urmează să fie votate în plenurile celor două Camere.
Unanimitate pentru măsuri privind piața carburanților
O primă măsura în cazul căreia PSD și PNL au căzut de acord este referitoare la piața carburanților și, potrivit estimărilor, ar ține prețul standard al motorinei sub 10 lei.
Inițial, parlamentarii PSD au propus ca TVA-ul la carburanți să fie redus, la pachet cu reducerea accizei sau a cantității de bio-diesel din motorina finală. Măsurile ar fi urmat să fie aplicate pe o perioadă de 6 luni.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis, în ședința comisiei de buget-finanțe de la Senat că propune să „nu intram pe zona de modificări pe TVA pentru că este contrar dreptului european, dar în schimb să venim cu un mecanism de acciză dinamică, între 5 și 25% care să se modifice în funcție de schimbările de pe piață”. Această propunere a fost aprobată de toți parlamentarii care fac parte din comisie, inclusiv de cei de la PSD și de la AUR.
Ministrul Finanțelor a propus, de asemenea, ca imediat după ce legea intră în vigoare să fie aplicată o reducere de 10% a accizei.
El a mai spus că în urma discuțiilor pe care le-a avut luni dimineața cu reprezentanții pieței de carburanți, a constatat că există risc de penurie.
În ședința comisiei, parlamentarii au aprobat în unanimitate amendamentele propuse de Ministerul Finanțelor, deci și înlocuirea reducerii TVA cu măsura accizei dinamice.
„Domnul ministru Nazare a avut un argument serios. A avut o propunere, am discutat-o în prealabil și am căzut de acord pe acest mecanism, de reducere dinamică a accizei”, a precizat Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei (PSD) la finalul ședinței.
„Reducerea dinamică a accizelor este o variată mult mai flexibilă care ne lasă să acționăm timp de trei luni. La fiecare 2 săptămâni Ministerul Finanțelor va evalua acciza. Reducerea TVA nu era compatibilă cu dreptul european. Așteptăm raportul agenției Fitch si Moody’s, această prevedere (n. red – reducerea TVA) nu ne-ar fi ajutat să menținem ratingul”, a explicat, la rândul său Nazare.
Proiectul trebuie să treacă de votul din plenul Senatului, apoi de Camera Deputaților.
Acord și pe prelungirea cotei de TVA de 9% pentru locuințe
PSD a depus un proiect prin care să prelungească termenul până la care pot fi cumpărate locuințe cu TVA 9%. După atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), mai multe persoane care au semnat promisiuni de vânzare pentru locuințe au fost afectate – la momentul la care aceste persoane vor putea să semneze contractele de vânzare-cumpărare și să finalizeze achiziția, TVA-ul ar fi crescut la 21%.
Proiectul PSD prevedea inițial prorogarea termenului până la 1 octombrie, doar pentru persoanele care au o promisiune de vânzare semnată până la 31 iulie. Și AUR, și PNL depuseseră proiecte similare.
În comisiile de specialitate, toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen până la 30 septembrie, dar cu măsuri tranzitorii.
„Am creat un regim tranzitoriu până la 30 septembrie și posibilitatea ca toate personale care au promisiuni de cumpărare să își poată încheia contractele în siguranță fără să fie afectați de atacul de la ANCPI”, a spus Alexandru Nazare luni.
Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, a spus că au existat mai multe amendamente „care stabilesc dispoziții tranzitorii, pentru că legea așa cum știți, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data limită în încheierea contractelor. Vor mai fi câteva zile în funcție de când va promulga președintele legea. Am stabilit și niște dispoziții tranzitorii și pentru cei care eventual vor încheia actele notariale în perioada până la promulgare”.
Vot covârșitor pentru deblocarea angajărilor în sănătate
O altă modificare legislativa asupra care a trecut fără niciun vot împotrivă a fost cea referitoare la deblocarea angajărilor în sănătate.
PSD a introdus un amendament la legea reformei în sănătate, iar în ședința comisiei de sănătate de la Camera Deputaților, amendamentul a trecut cu o majoritate covârșitoare – 17 voturi pentru, zero voturi împotrivă. Totuși, în acest caz trei liberali s-au abținut.
Potrivit surselor HotNews, la Finanțe amendamentul nu e foarte bine privit. Surse din ministerul condus de liberalul Nazare spun că ar fi fost nevoie ca aceste angajări, în jur de 10 mii, să fie eșalonate, în funcție de spitalele unde situația este critică.
Rămâne ca amendamentul să fie validat și în plenurile Camerei Deputaților și Senatului.
-
Socialacum 2 zileCum s-a schimbat felul în care sătmărenii află ce se întâmplă în orașul lor
-
Actualitateacum 2 zileCe hidrofor de la Micul Fermier alegi pentru o casă cu 2 băi și grădină?
-
Anunturiacum 2 zile
Anunt Public pentru Autorizația de Construire nr. 43 din data de 31.07.2026, emisă de Primăria Comunei Vințu
-
Uncategorizedacum 2 zileBroderie – personalizare durabilă pentru textile profesionale
-
Tehnologieacum o ziRoboți de depozit în era AI: cum aleg magazinele online și firmele 3PL între AGV și AMR
-
Anunturiacum o ziGhid pentru familie: cum poți sprijini un adult care ia în calcul o recalificare
-
Socialacum o ziAEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României
-
Uncategorizedacum 2 zileCum își poate crește un dealer marja fără să vândă cea mai ieftină fereastră?





