Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Sindicatul Europol reacționează dur în cazul „clarificărilor” oficiale în scandalul întâlnirilor cu membri ai clanului Duduianu: Calomniem polițiștii pentru a-l salva pe șeful Poliției Române

Publicat

pe

Sindicatul Europol reacționează dur în cazul „clarificărilor” oficiale în scandalul întâlnirilor cu membri ai clanului Duduianu: Calomniem polițiștii pentru a-l salva pe șeful Poliției Române

Sindicatul Europol critică dur comunicatul transmis de IGPR cu „clarificări” în scandalul generat de întâlnirea șefului IGPR, Liviu Vasilescu, cu membri ai clanului Duduianu sunt calomniaţi poliţiştii „pentru a-l salva” pe şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu. Sindicaliștii din Poliție susțin că materialul de presă sacrifică imaginea și autoritatea Poliției Române și că regulamentele interne nu prevăd astfel e situații.

Reprezentanții Europol mai spun că acel comunicat reprezintă practic o recunoaştere a faptului că acea conferinţă de presă de joi, din faţa sediului Poliției, „a fost lamentabilă, ruşinoasă şi a insultat inteligenţa fiecărui cetăţean al acestei ţări, pentru simplul fapt că nu s-au oferit răspunsuri şi justificări digerabile”.

Sindicatul Europol: Crede cineva că foștii șefi ai Poliției Române ar fi făcut vreodată așa ceva? S-ar fi coborât la nivelul acesta de a legitima un grup infracțional?

„Crede cineva că foștii șefi ai Poliției Române ar fi făcut vreodată așa ceva? S-ar fi coborât la nivelul acesta de a legitima un grup infracțional sau rangul unui clan printr-o asemenea întâlnire? Vă spunem noi că NU. Pentru că în trecut, după cum se spune în comunicat, „respectul și teama” în rândul infractorilor nu se realiza prin asemenea întâlniri și rugăminți de a respecta legea. Termenii unei astfel de întâlniri îi stabilea și impunea șeful de poliție iar discuțiile nu se purtau în stradă”, se arată în comunicatul Europol. 

„Toți polițiștii sunt proști și incompetenți profesional, ne-o spune chiar șeful Poliției Române, unicul >, printr-un comunicat pe care echipa sa i l-a dăruit în semn de ofrandă. Da, ne referim la comunicatul de presă al Poliției Române, în care se vorbește despre Liviu Vasilescu, la persoana a doua. Cum ar fi, și-a dat girul pentru ca materialul aprobat de el în care se vorbește despre el să fie transmis presei. Dacă acest material venea de la nivelul MAI și era lăudat șeful IGPR, era una, dar să te lauzi singur și să sacrifici imaginea, și până la urmă autoritatea Poliției Române, este de-a dreptul ridicol și neprofesionist”, susțin sindicaliștii într-un comunicat de presă transmis duminică seară.

Iată, integral, observațiile legate de comunicatul de presă al Poliției Române semnate de reprezentanții Europol

„1. Ni se spune că acțiunea șefului Poliției Române a fost una legală și că este justificată nu de vorbe ci de manualul de tactică polițienească și de legislația privind culegerea informațiilor. NU EXISTĂ AȘA CEVA! Dispoziția I.G.P.R. nr.643/05.12.2005 privind aprobarea Manualului de bune practici de intervenție pentru polițistul de ordine publică (cunoscut și sub numele de Manual de Tactică Polițienească) sau Ordinul MAI S120/2011 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informative de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi Oficiul Român pentru Imigrări și Dispoziția IGPR S53/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul Poliției Române OMAI S/120/16.06.2011 nu prevăd astfel de situații. Mai mult, să nu plecăm după fentă, aici nu a fost vorba despre culegere de informații, ci despre o „rugăminte” de respectare a legii pe care Vasilescu a făcut-o reprezentantului Duduienilor.

Europol: Din câte știm noi, Poliția Română nu se ocupă nici de consiliere în organizarea înmormântărilor și nici de intermedierea relației credincios – preot

2. Se scuză că au rămas impasibili la faptul că priveghiul a fost organizat acasă în familie cu sute de persoane și spun că „potrivit legii nu Poliția Română aplică măsuri de sancționare pe acest domeniu”. Așa este, dar asta nu l-a oprit pe chestorul Vasilescu să îl sune pe preot și să stabilească programul și ora înmormântării. Din câte știm noi, Poliția Română nu se ocupă nici de consiliere în organizarea înmormântărilor și nici de intermedierea relației credincios – preot. Sau să înțelegem că pericolul de infectare era doar în ultima zi la înmormântare, cele 5 zile la priveghi nu au contat?

3. Se face o comparație părtinitoare cu privire la alte cazuri, cum ar fi nunta unei rude a Simonei Halep și faptul că în ambele cazuri s-au aplicat contravenții. Așa este, însă ce nu se spune este că la această nuntă s-a intervenit în așa fel încât la eveniment să rămână 50 de persoane. Același lucru s-a întâmplat și în alte cazuri de intervenție cum a fost la Buzău sau alte locuri din țară, unde după intervenția polițiștilor au rămas sub 50 de persoane în sală.

Sindicatul polițiștilor: Cei care au plecat din sistem au făcut-o exact pentru „prostituția profesională” la care au fost supuși

4. Se vorbește ca și scuză despre faptul că au plecat din sistem foarte mulți profesioniști, a celor care cunosc în mod „sofisticat” munca de teren, care impuneau „respect și teamă” în rândul infractorilor. Păi acestea sunt povești de adormit copiii și care nu au nicio legătură cu realitatea. Cei care au plecat din sistem au făcut-o exact pentru „prostituția profesională” la care au fost supuși. Astăzi avem mulți tineri care nu sunt îndrumați, instruiți, coordonați și nu mai au de la cine să învețe. Instituția a abandonat de peste 15 ani obligația legală și permanentă de a-și perfecționa polițiștii pentru că tot șefii au dorit să aibă polițiști care să poată fi folosiți pe post de „moașă comunală”, indiferent de specializare și de studii. Azi la logistică, mâine la judiciar și peste 5 ani la rutieră.

5. Ni se spune că dl Vasilescu a fost „chemat” din concediu de odihnă și a rezolvat problema organizării înmormântării în 5 ore. Am aflat din interviului cu dumnealui că a vorbit inclusiv cu preotul. Ce să mai, servicii complete. Acum, cel care l-a chemat pe Vasilescu din concediu putea fi doar de la MAI, că doar nu l-o fi chemat șeful Secției 19 Poliție. Chemarea din concediu poate fi efectuată doar de către cel care ți-a aprobat concediul, adică de secretarul de stat sau de ministru. Avem aici o altă contradicție care ne insultă inteligența. Păi dacă situația era atât de gravă, cum a prezentat-o IGPR-ul, că aveau informații că urma să vină 3500 de interlopi, că urma să se omoare pe străzi, să se infecteze sute de persoane cu noul coronavirus, atunci cum de a fost lăsat Vasilescu șă-și ia concediu de odihnă exact când atmosfera era în fierbere?! Că dacă era atât de eficient, ar fi trebuit să apară la poarta Duduienilor a doua zi după crimă și era rezolvată din fașă problema.

6. Faptul că se pune accent pe „lipsa de profesioniști” și pe cele „5 ore” în care a rezolvat problema Vasilescu, ne demonstrează încă o dată că este dispus să calce pe cadavre pentru a-și păstra postul. Cum să îți denigrezi propriii subalterni în halul acesta (adjuncți de IGPR, șefi de Direcții, adjuncți ai șefilor de Direcții, conducerea Poliției Capitalei, șeful Poliției Sectorului 5, adjuncții acestuia, conducerea Secției 19 Poliție și toți ceilalți profesioniști din sistem) afirmând subliminal că ceea ce alții nu au fost în stare, el a rezolvat în 5 ore prin întâlnirea cu un interlop din clanul Duduienilor. Este strigător la cer pentru șeful Poliției Române, din poziția sa, să pună o asemenea etichetă tuturor polițiștilor. Chiar și aberațiile de „tactici polițienești” pe care le invocă în niciun caz nu aduce polițistul într-o asemenea situație de umilință. Se tot vorbește despre „experiența” lui Vasilescu și necesitatea acestei întâlniri. Păi crede cineva că foștii șefi ai Poliției Române ar fi făcut vreodată așa ceva? S-ar fi coborât la nivelul acesta de a legitima un grup infracțional sau rangul unui clan printr-o asemenea întâlnire? Vă spunem noi că NU. Pentru că în trecut, după cum se spune în comunicat, „respectul și teama” în rândul infractorilor nu se realiza prin asemenea întâlniri și rugăminți de a respecta legea. Termenii unei astfel de întâlniri îi stabilea și impunea șeful de poliție iar discuțiile nu se purtau în stradă.

„Dacă întâlnirea era adusă la cunoștința publicului în imediat următoarele zile, astăzi nu vorbeam despre această criza gravă de imagine”

7. Justificarea cu privire la lipsa de comunicare după ce s-a aflat de această întâlnire, reprezentată de pretinse investigații, nu are nicio legătură cu informarea corectă a opiniei publice. Este adevărat că și înainte de uciderea liderului Duduienilor au fost dosare în lucru în privința lor, există și în prezent și vor mai exista și pe viitor. Însă tentativa de a invoca aceste investigații ca pretext pentru faptul că s-a ascuns mass mediei întâlnirea cu un reprezentant al Duduienilor, în care s-a discutat exclusiv modul de desfășurare a înmormântării, este un alt subterfugiu penibil. Mai mult, să nu uităm că IGPR-ul a folosit inclusiv liderii de sindicat pensionari pentru a încerca să infirme inițial că a existat această întâlnire, după care au încercat să spună că imaginile sunt neclare și că nu ar fi vorba despre Vasilescu. Dacă întâlnirea era adusă la cunoștința publicului în imediat următoarele zile, astăzi nu vorbeam despre această criza gravă de imagine.

8. Este adevărat că poate funcționa în acest caz dictonul „scopul scuză mijloacele” însă contextul, circumstanțele și modul dezastruos în care a fost gestionată comunicarea, chiar și prin această ultimă tentativă de a-l albi pe șeful Poliției Române, au dus la un rezultat pentru care cineva trebuie să răspundă. În acest context, chestorul Vasilescu nu mai este nici măcar un „țap ispășitor”, pentru că vina pentru acest rezultat este produsul acțiunilor și al inacțiunilor directe ale dumnealui și ale oamenilor pe care i-a ales să îl consilieze”.
Poliția Română a transmis, sâmbătă, mai multe „clarificări” în scandalul generat de întâlnirea șefului IGPR, Liviu Vasilescu, cu membri ai clanului Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării. Poliția susține că întâlnirea a avut loc noaptea pentru că „a fost un element surpriză”. Cât despre locul desfășurării, pe stradă, în cartierul Rahova, IGPR afirmă că membrii familiei lui Emi Pian nu au fost chemați la discuții în sediul Poliției pentru că „s-ar fi creat un dezavantaj tactic, aceștia putând refuza să se prezinte”.

Poliția Română a transmis sâmbătă „clarificări ale unor întrebări apărute în spațiul public„, susținând, din nou, că IGPR „a procedat legal, corect, conform tuturor normelor în vigoare, care nu sunt aplicate în cazuri de criză doar în țara noastră, ci și pe plan internațional”.

Comentarii Facebook

Actualitate

Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR

Publicat

pe

Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge la un acord politic. Premierului desemnat a prezentat o parte dintre propunerile de miniștri pentru cabinetul pe care încearcă să-l formeze.

Eugen Tomac, premierul desemnat, FOTO INQUAM Photos Octav Ganea

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Propunerile pentru viitorul cabinet Eugen Tomac

Eugen Tomac a prezentat, la Antena 3, o parte dintre propunerile pentru viitorul Cabinet, anunțând că Sorin Costreie este nominalizarea pentru portofoliul Educației, în timp ce actualul ambasador al României la NATO, Dănuț Nicolaescu, ar urma să preia Ministerul Apărării.

Executivul ar urma să aibă trei vicepremieri, dintre care unul ar fi chiar ministrul Educației, iar ceilalți doi ar coordona domeniile economic și digital.

Pentru Ministerul Afacerilor Externe, Tomac îl propune pe Luca Niculescu, iar pentru portofoliile Economiei și Sănătății susține că sunt în analiză mai multe variante.

De asemenea, Teodor Dulceață este nominalizat pentru Ministerul Mediului, iar Vladimir Ionaș a acceptat propunerea de a conduce Ministerul Dezvoltării.

La Agricultură, premierul desemnat l-a indicat drept propunere pe rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor.

Întreba despre opțiunea pentru un guvern tehnocrat, în locul unuia politic, Tomac a explicat că aceasta a venit pe fondul eșecului partidelor de a ajunge la un acord.

Potrivit acestuia, președintele Nicușor Dan a încercat, fără succes, să obțină un consens politic:

„Nicușor Dan, în ultimele 30 de zile, a avut multe discuții cu partidele și a cerut o soluție rațională. Le-a cerut să nu ratăm banii din PNRR și să ne păstrăm direcția ca țară.”

În lipsa unei înțelegeri între partide, șeful statului a decis să meargă pe varianta tehnocrată, spune Eugen tomac.

„Faptul că partidele nu au reușit să-și depășească agenda politică și să găsească un consens necesar pentru a da României un guvern l-a determinat pe președinte să-mi acorde încrederea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Principalele 5 probleme urgente ale României

Premierul desemnat a identificat și 5 probleme pe care le consideră urgente pentru români:

„Dacă ne uităm la sondaje, vedem o fotografie îngrijorătoare. Românii sunt îngrijorați de perspectiva locului de muncă, sunt nemulțumiți de corupție și de sistemul de sănătate, au pretenții foarte mari și justificate în ceea ce privește educația și își doresc venituri mult mai mari, pentru că avem foarte multe regiuni ale țării destul de abandonate, ca să folosesc un termen elegant
”.

Priorități

În plan economic, premierul desemnat susține că prioritatea imediată este menținerea stabilității fiscale, excluzând majorarea impozitelor și taxelor.

Tomac afirmă că eventualele ajustări trebuie făcute țintit și fără a afecta echilibrul economic: acolo unde există marjă de corecție:

„Nu mai avem voie să creștem impozite și taxe. Acolo unde putem, ele trebuie corectate, pentru că există zone unde putem face asta fără a brusca stabilitatea fiscală a României. Riscul legat de ratingul de țară este uriaș. Avem nevoie de un buget realist, să ne menținem în ținta de deficit stabilită, de 6,2%. Doar respectând regulile putem avea mai mulți bani la buget, inclusiv pentru salarii și pensii. În caz contrar, riscăm să ajungem la mâna piețelor. Vom fi extrem de atenți să acționăm cu mult echilibru. Trebuie să oprim risipa banului public. Digitalizarea este esențială; ea va ajuta enorm ca statul să devină mai prietenos în relația cu mediul privat”.


Ce urmează dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament. Dominic Fritz a dezvăluit planul lui Nicușor Dan

Miza PNRR și promisiunea de „a lucra 7 zile din 7”

Una dintre principalele provocări pentru un eventual executiv condus de Eugen Tomac este deblocarea fondurilor europene și recuperarea întârzierilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premierul desemnat recunoaște dificultățile, dar spune că se bazează pe un consens minim între partide

„Sunt realist și nu m-as hazarda să vă spun că… dar eu cred că, prin angajamentul asumat de partide de a nu pierde banii din PNRR, dincolo de jocurile politice, vom găsi consensul necesar de a împinge lucrurile înainte. Vom munci 7 zile din 7, până în ultima clipă. Cred că avem șansa de a salva cât mai mulți bani”, spune Eugen Tomac.

Ce spune despre relația României cu Republica Moldova 

Premierul desemnat Eugen Tomac spune că relația României cu Republica Moldova va reprezenta o prioritate majoră în eventualul său mandat, mizând pe apropierea legislativă, cooperarea media și o viziune comună în educație.

„Eu nu am dorit să intru în politică; am fost invitat în 2008, la 27 de ani, să candidez și am obținut aproape 50% din voturile oferite de cetățenii români pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. Legătura mea cu Republica Moldova a devenit din ce în ce mai puternică”.

Măsuri pentru apropierea București–Chișinău

Eugen Tomac propune o serie de măsuri  pentru consolidarea relației dintre cele două state, în special în zona mass-media și educației. Una dintre inițiative vizează crearea unui cadru legislativ comun care să permită accesul reciproc al instituțiilor media pe cele două piețe.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Inițiem dialogul cu Chișinăul pentru o legislație similară, astfel încât toate entitățile media din România să aibă acces pe piața din Republica Moldova și invers.  Astfel, putem ajuta în mod natural Republica Moldova în combaterea procesului de dezinformare și rusificare”,  a spus Tomac.

Premierul desemnat pledează pentru o apropiere și în sistemul educațional, inclusiv prin introducerea unei programe școlare comune:

„Nu văd de ce nu am avea o curriculă comună. România și Republica Moldova sunt două state independente care se respectă, dar pe teritoriul statelor noastre locuiește același popor. Trebuie să construim punți cât mai solide pentru generațiile viitoare”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației

Publicat

pe

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor de asfaltare pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești–Pașcani, parte a Autostrăzii A7, cunoscută și drept Autostrada Moldovei.

FOTO: Captură video CNAIR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Autostrada Moldovei (A7): a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 (Mircești – Pașcani)! Antreprenorul român (UMB Spedition) așterne stratul de bază pe primii 11 km din cei 28,09 km ai lotului 3”, a transmis Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

Acesta a adăugat că, în paralel, se lucrează la terasamente, structuri, relocarea rețelelor de apă potabilă și montarea elementelor ITS (Intelligent Transport System).

Un ITS este o aplicație avansată care are ca scop furnizarea de servicii legate de diferite moduri de transport și de managementul traficului, permițând utilizatorilor să fie mai bine informați și să folosească rețelele de transport într-un mod mai sigur, mai coordonat și mai inteligent.

Directorul CNAIR precizează că antreprenorul s-a angajat să deschidă circulația și pe cei 28,09 km ai acestui lot din autostrada A7, până la finalul anului 2026.

„Practic, obiectivul nostru este ca anul acesta să putem circula pe 397 km de autostradă de la București la Pașcani:

• A3 (București–Ploiești): 62 km,

• A7 (Ploiești–Pașcani): 319 km,

• Varianta Ocolitoare (VO) Bacău: 16 km.”

Potrivit 130km.ro, lotul 3 Mircești – Pașcani face parte din secțiunea Bacău–Pașcani a Autostrăzii A7.

Această secțiune se află în execuție, are o lungime totală de 77,38 kilometri și este programată pentru deschidere în 2026.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Traseul este împărțit în trei loturi:

  • Lotul 1, Săucești (Bacău) – Trifești Târg, are o lungime de 30,30 kilometri. Contractul a fost atribuit în decembrie 2022 asocierii SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, pentru suma de 1,63 miliarde de lei fără TVA, și a fost semnat în februarie 2023. Termenul de execuție este de 30 de luni.
  • Lotul 2, Trifești – Gherăești, are o lungime de 18,99 kilometri. Constructorul desemnat este aceeași asociere formată din SA&PE Construct SRL, Spedition UMB SRL și Tehnostrade SRL. Valoarea contractului este de 1,28 miliarde de lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 30 de luni. Contractul a fost semnat în februarie 2023.
  • Lotul 3, Mircești – Pașcani, se întinde pe 28,09 kilometri. Contractul, în valoare de 1,76 miliarde de lei fără TVA, a fost atribuit în decembrie 2022 aceleiași asocieri de constructori și semnat în februarie 2023. Durata de execuție prevăzută este de 30 de luni.
Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova

Publicat

pe

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia.

Strâmtoarea Ormuz FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe unde înainte de conflict tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial. Câteva petroliere au reuşit să părăsească Golful recent, dar tranzitul de petrol şi gaze naturale lichefiate este încă sever restricţionat.

„Desigur, această strâmtoare va fi deschisă, dar în condiţii noi care urmează să fie stabilite de autorităţile iraniene şi omaneze”, a declarat ambasadorul iranian la Moscova, Kazem Jalali, pentru cotidianul rusesc Izvestia într-un interviu publicat luni.

„Înţelegem că Iranul şi Omanul oferă anumite servicii legate de această strâmtoare. Şi se vor percepe taxe pentru aceste servicii”, a spus el, fără a oferi detalii.

Iranul susţine că un acord permanent de pace ar trebui să-i permită să perceapă taxe pentru navele care tranzitează strâmtoarea, care ar varia în funcţie de tipul navei, de încărcătura acesteia şi de condiţiile predominante.

Această poziţie este vehement contestată de preşedintele SUA, Donald Trump. În cursul lunii mai, Statele Unite au avertizat Omanul să nu se implice în niciun efort cu Iranul pentru a impune vreo taxă, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a spus atunci că ambasadorul Omanului la Washington l-a asigurat că nu există planuri de a impune astfel de taxe.

Or, luni, Israelul a declarat că a lovit ţinte militare în vestul şi centrul Iranului, chiar şi după ce Donald Trump i-a transmis, se pare, premierului israelian Benjamin Netanyahu să se abţină de la noi atacuri.

Japonia, care înainte de război importa aproximativ 95% din necesarul de petrol din Orientul Mijlociu, afirmă că nu a achitat nicio taxă după ce un petrolier cu ţiţei, care îi aparţinea, a trecut prin Strâmtoarea Ormuz în luna mai.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR

Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge...

Actualitateacum 11 ore

Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor...

Actualitateacum 17 ore

Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o...

Actualitateacum 24 de ore

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională...

Actualitateacum o zi

Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore

Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii...

Actualitateacum 2 zile

A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani

Dinamo și-a ales noul antrenor. Portughezul Nuno Campos va prelua echipa din Ștefan cel Mare, după despărțirea recentă a clubului de Zeljko Kopic....

Actualitateacum 2 zile

Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial

Bucureștiul ocupă unul dintre cele mai slabe locuri în ediția din 2026 a Happy City Index, unul dintre cele mai...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro