Actualitate
Ședință de guvern înaintea moțiunii de cenzură. Măsurile pentru HoReCa și atragerea de fonduri europene, pe masa Cabinetului Orban
Luni, începând cu ora 10.00, guvernul se reunește într-o ședință. La ora 14.00, va fi dezbătută moțiunea de cenzură PSD. Ziua se anunță cel puțin interesantă din punct de vedere politic. Pe ordinea de zi a ședinței de guvern se află inclusiv proiecte legate de resuscitarea HoReCa și atragerea de fonduri europene în pandemie.
Reuniunea Executivului este programată să înceapă la ora 10.00, înainte de ședința comună a Parlamentului, în care va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură inițiată de social-democrați, transmite romaniatv.net.
Potrivit unui comunicat guvernamental, în ședința de luni, ar putea fi analizat proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.
Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la București la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/PL.pdf
II. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/OUG-18.pdf
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri referitoare la susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri temporare de sprijin ale acestora
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/OUG-19.pdf
3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru instituirea unei măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii, precum și pentru modificarea unor acte normative
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/OUG-23.pdf
4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare “ELECTRIC UP“
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/OUG-21.pdf
5. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/OUG-20.pdf
III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 299/2020 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2020 – 2021
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-57.pdf
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2020 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2020 – 2021
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-58.pdf
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexelor nr. 1-3 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2008 privind stabilirea uniformei, a însemnelor distinctive, a insignei și a documentului de legitimare pentru personalul militar din Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-61.pdf
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexelor nr.1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr.1301/2006 privind stabilirea uniformei și a însemnelor distinctive pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din unitățile și instituțiile subordonate acestuia
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-65.pdf
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar și schimbării unității de administrare pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Centrul Național SIS
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HGNFANEXE.pdf
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru protecția populației împotriva COVID 19, prin amenajarea Centrului de Urgență, amplasat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Galați
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-62.pdf
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Unității de Coordonare și Implementare a Recensământului, respectiv ale Unităților Județene de Implementare a Recensământului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-63.pdf
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea UZINA MECANICĂ ORĂȘTIE S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HGNF-2.pdf
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind comasarea a două imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății, actualizarea valorii de inventar a imobilului rezultat din comasare, transmiterea unei părți a acestuia din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., precum și trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a clădirii, a amenajărilor la terenuri și a altor active fixe din cadrul acestui imobil, în vederea scoaterii din funcțiune și casării
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/HG-64.pdf
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aranjamente instituționale pentru stabilirea poziției naționale și reprezentării României în Grupul de experți al statelor membre pentru finanțarea durabilă în vederea implementării Regulamentului (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru de facilitare a investițiilor durabile
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/08/MEMO-14.pdf
Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.
Actualitate
Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și județele Ilfov și Ialomița, precum și o avertizare de Cod portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea. În zonele vizate au fost transmise și mesaje RO-Alert.
FOTO: Shutterstock
Potrivit ANM, primul Cod roșu este valabil între orele 18:00-18:45, fiind vizată Capitala. Va fi o vijelie puternică cu rafale de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
Cetățenii au fost avertizați și prin RO-Alert.
FOTO: Mesaj RO-Alert pentru bucureșteni
Al doilea Cod roșu este valabil între orele 17:50-18:40, fiind vizate următoarele localități din Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Afumați, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Dascălu.
Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 20–40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).
Al treila Cod roșu este valabil între orele 17:35 – 18:20, fiind vizate două localități din Ialomița (Fierbinți-Târg, Sinești) și patru din Ilfov (Găneasa, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu).
Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula între 20 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).
Ultimul cod, cel portocaliu, este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 17:20 și 18:30, pentru localități din județele Constanța (Gârliciu, Saraiu) și Tulcea (Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud).
Meteorologii anunță averse torențiale ce vor acumula între 35 și 40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm), frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 55–70 km/h.
Recomandările DSU
Dată fiind avertizarea de Cod roșu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a transmis cetățenilor următoarele recomandări:
- Să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
- Să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
- Să închidă ferestrele locuințelor și ale altor categorii de construcții;
- Să nu atingă stâlpii sau conductoarele electrice căzute la pământ.
„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, adaugă sursa citată.
Actualitate
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.
Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI
Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.
România nu depinde integral de petrolul din
import
Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.
În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.
În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.
Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.
Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.
Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții
Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.
Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.
Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.
„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.
Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării
Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.
Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.
Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.
În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.
Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.
Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective
Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.
Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.
Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie
În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.
Situația este diferită în cazul benzinei.
Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.
Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.
De ce motorina se scumpește mai repede
Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.
Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.
Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.
Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.
Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol
Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.
Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.
„Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.
În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.
Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”
„Nu e normal, asta nu e concurență”
Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.
„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.
Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.
În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.
„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor”, a adăugat acesta.
Ce măsuri ar putea stabiliza piața
În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.
Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:
Actualitate
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.
Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării
Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.
„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.
Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.
„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.
„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”
Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.
„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.
Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.
Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale
Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate
Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).
„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,
Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.
Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.
„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.
De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.
„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.
„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.
7 riscuri majore pentru România
Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara
Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.
Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.
Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.
„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 18 oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 13 oreAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





