MAI întărește supravegherea frontierei terestre: Poliția de Frontieră, dotată cu 50 de autospeciale cu termoviziune

0
442

Poliţia de Frontieră Română va fi dotată, până la sfârșitul anului, cu 50 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune, dotate tehnic să detecteze o țintă de la o distanţă de 7 km şi să efectueze recunoașterea persoanelor de la o distanţă de 4 km. Autovehiculele vor fi folosite în misiuni de supraveghere a frontierei terestre, pentru combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile.

Autospecialele au fost achiziționate în cadrul unui contract în valoare de 10,79 milioane de euro, finanţat din fonduri externe nerambursabile

Primul lot, format din 26 mijloace de mobilitate terestră, va intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române până la finele lunii septembrie, urmând ca, până la sfârşitul anului, sa fie recepţionat şi următorul lot de 24 de autovehicule, precizează sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, autovehiculele sunt destinate misiunilor de supraveghere a frontierei terestre, pentru combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile, reuşindu-se astfel un control mai eficient al fenomenului infracţional transfrontalier şi asigură condiţii moderne de lucru pentru echipaj, deplasare rapidă şi intervenţie oportună în cazul producerii unor evenimente de frontieră.

Aparatura de observare a autospecialei este compusă din cameră cu termoviziune, cameră de vedere pe timp de zi color, telemetru laser şi sistem de poziţionare GPS

Autovehiculul de bază Ford Tranzit Van este dotat cu un sistem video mobil destinat supravegherii zonelor de frontieră, atât ziua cât și noaptea, oferind, totodată, și posibilitatea obținerii de informaţii cu privire la poziţia proprie şi detectarea persoanelor aflate în zona de competenţă, se mai arată în comunicat.

Autospecialele de supraveghere sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat sau greu accesibil, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanţă, printre care se regăsesc cele referitoare la detecţia ţintei (identificarea acesteia) de la o distanţă de 7 km şi recunoaşterea persoanelor de la o distanţă de 4 km.

Fiecare autovehicul este dotat cu mijloace tehnice specifice, respectiv: sisteme de comunicaţii mobile, proiectoare portabile, sistem de supraveghere perimetral, baterie suplimentara, autonomie extinsă-rezervor de combustibil mărit (95 l) etc.

Aparatura de observare a autospecialei este compusă din cameră cu termoviziune, cameră de vedere pe timp de zi color, telemetru laser şi sistem de poziţionare GPS.

Implementarea acestui proiect la nivelul Poliţiei de Frontieră se înscrie în priorităţile conducerii MAI de a asigura tehnică, echipamente de protecţie şi mijloace auto moderne pentru structurile operative ale MAI.

Luna aceasta, 26 de astfel de autospeciale vor intra în dotarea Poliției de Frontieră, urmând ca până la sfârșitul anului să fie achiziționate încă 24. Achiziția a fost făcută din fonduri europene nerambursabile.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here