Bătrânul de 84 de ani care și-a omorât nevasta cu satârul și a încercat să se sinucidă, i-a șocat pe anchetatori. A dat o explicație halucinantă!

0
116

Pensionarul de 84 de ani care și-a omorât soția după care a încercat să se arunce în fața metroului a povestit anchetatorilor bucureșteni care a fost, de fapt, motivul pentru care și-a omorât cu bestialitate soția, de care îl legau peste 50 de ani de căsnicie. După ce i-au auzit povestea, procurorii l-au dus direct la instanță pentru emiterea mandatului de arestare. 

Polițiștii au intrat în alertă după ce, sâmbătă, una dintre casierele stației de metrou Dristor s-a pomenit la geam cu un bărbat gârbovit de bătrânețe și boală, care ținea la vedere o sondă urinară. Umil, acesta a rugat-o pe femeie să-i permită să treacă gratuit, pentru că nu vrea călătorească, ci doar să se arunce în fața trenului.

Femeia de la ghișeu a sunat imediat la Poliția Metrou, iar în scurt timp bătrânul a fost abordat de o echipă de agenți. Fără să stea prea mult pe gânduri, omul le-a explicat polițiștilor că a venit să se sinucidă pe motiv că nu mai suportă greutățile specifice vârstei.

În plus, ca și cum ar fi fost un fapt firesc, acesta a explicat că, înainte să plece de acasă, și-a omorât și soția.

A ucis-o ca „să nu rămână singură”

Imediat ce au auzit grozăvia, agenții i-au cerut bătrânului să le arate unde locuiește. Ajunși într-un apartament de bloc din zona Pieptănari, polițiștii au anunțat, îngroziți, Serviciul Omoruri. Femeia zăcea, fără suflare, într-o baltă de sânge.

Dus la audieri, bătrânul le-a explicat anchetatorilor că se săturase de viață și că luase decizia să-și pună capăt zilelor. Singura problemă pe care o avea era, însă, soția lui, alături de care trăise mai bine de 50 de ani și pe care nu putea s-o lase singură. Deși era cu zece ani mai tănără, femeia avea pensie mică și era, la rândul ei, chinuită de boală.

Ca urmare, bărbatul spune că a decis s-o omoare ca să fie sigur că nu se chinui singură pe lume. Totuși, conform vecinilor, femeia nu ar fi fost de acord cu planul soțului. Ca urmare, din casa lor s-au auzit strigăte puternice, dar de scurtă durată.

Grăbit să ajungă la metrou, bătrânul a adus de la bucătărie un satâr și a lovit-o în cap până când a fost convins că rănile sunt fatale. Apoi, a plecat, în grabă, la Dristor, să se arunce în fața metroului.

La finalul audierilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis reținerea acestuia, iar duminică bărbatul a fost dus în fața magistraților care au decis arestarea lui pentru 29 de zile.

 

 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here