Nicușor Dan explică cum poate fi carantinat un cartier sau un număr de străzi din București

0
69

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dezvăluit, într-o intervenție la Digi24, cum poate fi carantinat un cartier sau un număr de străzi din București, în caz că se impune acest lucru. Totodată, noul edil a anunțat metoda prin care vor fi depistate focare de infecție cu noul coronavirus.

În privința Bucureștiului, la acest moment, în ansamblul lui, cred că nu se impune carantinarea.Însă, există un sistem informatic pe care ministerul, cu STS, îl implementează. A început deja implementarea, va fi gata în câteva zile. În baza acestui sistem vom avea distribuția geografică a cazurilor în interiorul municipiului. Atunci, dacă vom constata că pe o stradă, două, într-un mic cartier, avem focare, o astfel de măsură poate fi luată”, a spus Nicușor Dan la Digi 24.

În continuare, edilul a spus că un cartier poate fi carantinat cu ajutorul Poliției Locale, Poliției naționale, Jandarmeriei.

Medicul Alexandru Rafila a declarat, vineri, la Digi 24, că este foarte probabil ca până la sfârşitul anului România să înregistreze peste 10,000 de cazuri COVID-19 pe zi şi, în consecinţă, carantina pe regiuni nu este exclusă.

„Cazurile noi care apar aduc alte cazuri noi, tot mai multe. Probabil, spre sfârşitul lunii decembrie, în limita altor măsuri, cred că numărul de cazuri va înregistra unul cu 5 digiţi, adică vor fi cel puţin 10.000 de cazuri pe zi”, a afirmat, la Digi24, reprezentantul României la OMS.

Cazuri COVID-19 România

România a înregistrat în ultimele 24 de ore un nou record de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Astfel, au fost înregistrate 6.546 de cazuri de COVID-19 în plus față de ziua de joi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 103 decese provocate de COVID-19. Până astăzi, 6.867 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here