Peste 64.000 de tablete, distribuite în toată țara / Monica Anisie: „Procesul continuă”

0
172

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că  s-a atins numărul de 64.270 de tablete distribuite la nivel naţional, iar porcesul va continua”.

„6010 dispozitive electronice au ajuns în judeţul Teleorman. După Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Braşov, Harghita, Mureş, Prahova, Sibiu, Argeş, aceste dispozitive electronice au ajuns şi la elevii din Teleorman! Odată cu acestea, s-a atins numărul de 64.270 de tablete distribuite la nivel naţional. Procesul continuă”, a scris Monica Anisie pe Facebook.

„Vă reamintesc că în toţi aceşti ani nu s-a făcut nimic pentru digitalizarea sistemului educaţional”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Guvernul a alocat în luna mai 150 de milioane de lei pentru achiziţia a 250.000 de tablete în cadrul programului „Şcoala de acasă”.

Peste 200 de şcoli au intrat în scenariul roşu de funcţionare în ultimele 24 de ore

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat miercuri că 4.265 de unităţi de învăţământ sunt incluse în scenariul roşu de funcţionare, număr cu peste 200 mai mare decât cel de marţi.

Potrivit unui comunicat al MEC, 4.265 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 3 sau roşu, care presupune participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. Marţi, numărul şcolilor în care cursurile se desfăşurau exclusiv online era de 4.036.

„Menţionăm că dintre cele 4.265 de unităţi aflate în această situaţie, 366 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.899 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a transmis MEC.

Conform datelor prezentate de minister, alte 8.339 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 1 sau verde, cu participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

Alte 5.052 de unităţi de învăţământ sunt incluse în scenariul 2 sau galben. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here