Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Analiză: Principalele sectoare din România lovite de Brexitul fără acord. Ce se va întâmpla la 1 ianuarie 2021?

Publicat

pe

Analiză: Principalele sectoare din România lovite de Brexitul fără acord. Ce se va întâmpla la 1 ianuarie 2021?

Zeci de mii de locuri de muncă pierdute doar în România, taxe mai mari la telefonie ori mărfuri mai scumpe, acestea sunt doar câteva dintre problemele generate de ieșirea fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Direct sau indirect, fiecare stat membru va fi puternic afectat.  

De la Financial Times la The Guardian, le Ligaro ori BBC, întreaga presă internațională analizează sectoarele în care Brexitul fără nicio înțelegere va produce turbulențe majore. Timpul rămas la dispoziție este extrem de scurt, în condițiile în care 1 ianuarie 2021 va fi prima zi a despărțirii. Deși data divorțului se știe de trei ani și jumătate, părțile nu doar că nu s-au pus de acord, dar nici nu se întrevăd prea multe șanse de parafare a unei înțelegeri. În acest context, activitatea din mai multe sectoare ar putea fi bulversată încă de la început iar ambele părți vor avea de pierdut, pentru că nu au reușit să închidă „partida de poker european”, cum o numește Le Figaro.

Alimente mai scumpe

Deutsche Welle vorbește despre creșteri de prețuri pe ambele piețe, pentru că după 31 decembrie 2020 se vor aplica taxe vamale în mod reciproc, conform regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Majorările se vor regăsi mai puțin la noi cât în Marea Britanie, care importă 80% din mâncare din spațiul european. Vor fi afectați și exportatorii români, îndeosebi cei din bazinele legumicole. Pe lângă taxe, aceștia se vor confrunta cu noi standardele alimentare.

Nu doar sectorul alimentar va avea de suferit, în condițiile în care s-ar impune regulile OMC, invocate mai sus. Conform BBC, UE ar impune taxe mărfurilor care vin din Marea Britanie. Media este de aproximativ 2,8% pentru produsele neagricole, dar 10% pentru autoturisme și peste 35% pentru produsele lactate.

Șomaj în creștere

Un raport al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Haine şi Textile susține că un Brexit fără acord ar putea trimite în șomaj 130.000 de croitorese europene. Cu 12.000 de locuri de muncă afectate, România ar fi a treia în topul țărilor UE care ar avea cel mai mult de suferit din acest motiv. Vorbim de afaceri cu un impact de 2% din PIB.

Bugetul Uniunii Europene pregătește deja cinci miliarde de euro drept compensații financiare pentru sectoarele lovite direct, în primul val, de efectele unui Brexit fără acord, notează tot The Guardian. Franța a militat, de exemplu, ca pescarii să fie sprijiniți din acest fond deoarece se estimează că industria europeană a pescuitului ar fi printre cele mai vulnerabile.

Internet mobil și telefonie mai scumpe

Pentru cei care vor călători în Marea Britanie dar și pentru englezii care vor intra în spațiul UE, costurile de internet și telefonie mobilă ar putea crește semnificativ. E de ajuns să facem o comparație cu tarifele percepute de vecinii noștri din Ucraina, de exemplu, versus spațiul Uniunii Europene. Vorbim de aproximativ 10 €/1MB pentru traficul de internet și de aproximativ 2 €/ minutul pentru apel efectuat din Ucraina către România. Cam aceasta ar putea fi perspectiva în noul raport UE – UK, față de câțiva cenți sau chiar pachete cu minute gratuite și trafic la costuri infime, cât este în prezent.

Probleme de trafic

Introducerea unor controale suplimentare la frontieră va genera cozi iar termenele de livrare nu vor mai fi la fel, fapt ce-i va pune presiune suplimentară pe exportatori și transportatori. The Guardian susține că, fără acord, accesul în tunelul de sub Canalul Mânecii va fi restricționat.

Industria românească auto va avea de suferit, în condițiile în care principalii exportatori către Maria Britanie sunt companii precum Ford, Takata-Petri, Automobile Dacia, Sews România şi Draexlmaier.

Relațiile bilaterale româno – britanice

Conform datelor postate de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, anul 2018 a fost unul record în istoria relațiilor bilaterale. Schimburile comerciale au atins 4,62 miliarde euro (2,87 miliarde euro exporturi, 1,75 miliarde euro – importuri). Valorile record înregistrate în anul 2018 marcau o traiectorie pozitivă de durată, reprezentând al 9-lea an consecutiv de creștere a schimburilor comerciale bilaterale și a exporturilor românești către UK.

Marea Britanie reprezintă pentru Romania al șaptelea partener între statele membre UE în ceea ce privește comerțul total cu bunuri.

La export, UK este a 5-a țară între piețele de destinație a exporturilor românești, iar în topul țărilor partenere la import ocupă locul 13 în cadrul statelor UE.

Sectoarele sensibile în cazul Brexit

Conform datelor furnizate de Ambasadă, principalele grupe de bunuri exportate din România sunt maşini,  aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora; vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport; materiale textile și îmbrăcăminte; metale comune și articole din metale comune; materiale plastice și articole din material plastic, cauciuc și articole din cauciuc; produse alimentare; mărfuri şi produse diverse (în majoritate mobilă).

Conform Registrului Comerțului, în 2019 Marea Britanie se situa pe locul 13 în topul investitorilor străini din România, cu o valoare a capitalului social subscris de 1,56 miliarde euro (2,35% din totalul investițiilor străine) în 5.781 societăți comerciale cu participare britanică.

Patru din primele 40 de societăţi ca importanță după participarea străină la capitalul social total subscris, în echivalent valută, sunt cu capital britanic. Este vorba de British – American Tobacco Romania, TT Elektronics Integrated Manufacturing Services SRL și Provident Financial Romania si Pilkington Automotive Romania SA.

Pe 23 iulie, în urma unui referendum, cetățenii din Marea Britanie au decis retragerea țării lor din Uniunea Europeană. În lipsa unui acord, de la începutul anului viitor regatul va avea același regim cu alte state non – UE, precum Ucraina sau Turcia.

Comentarii Facebook

Actualitate

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Publicat

pe

De

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.

Ce nu poți schimba

Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.

Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.

Tensiunea, diabetul și colesterolul

Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.

Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.

Auzul și vederea, factori subestimați

Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.

Mișcarea, fumatul și alcoolul

Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.

Mintea activă și oamenii din jur

Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.

Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Publicat

pe

De

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un risc prezent în fiecare minut al turei. O piesă ridicată fără protecție, un strop de metal topit sau o talpă care cedează pe o suprafață fierbinte pot transforma o zi obișnuită într-un accident. Vestea bună este că echipamentul potrivit reduce mult aceste riscuri, iar Hoffmann Group explică în ghidurile sale pentru protecția personală cum se aleg corect mănușile și încălțămintea pentru astfel de medii.

Mâinile, primele expuse la căldură

Mâinile ating direct piesele, sculele și suprafețele încinse, de aceea sunt cele mai vulnerabile. Pentru turnătorii, bucătării mari, producția de sticlă sau sudură, alegerea firească sunt modelele de manusi termice certificate pentru riscul concret de la post. Potrivit Hoffmann Group, mănușile rezistente la foc pot face față unor temperaturi de până la 500 °C și oferă, în același timp, protecție mecanică, însă valoarea exactă diferă de la un model la altul și trebuie verificată pe etichetă.

Eticheta unei astfel de mănuși face trimitere la standardul EN 407, care testează șase comportamente: rezistența la aprindere, la căldura de contact, la căldura de convecție, la căldura radiantă, la picăturile mici de metal topit și la cantitățile mari de metal topit. Fiecare primește un nivel de la 0 la 4, iar cu cât cifra este mai mare, cu atât protecția este mai bună. Pe aceeași mănușă apare adesea și standardul EN 388, pentru riscurile mecanice: abraziune, tăiere, rupere și perforare.

Materialul face diferența

În spatele cifrelor stă materialul din care este făcută mănușa, iar gama Hoffmann Group include mai multe variante, fiecare cu rolul ei. Țesătura de aramidă sau Kevlar rezistă la căldură și la tăiere, iar țesătura de sticlă face față expunerilor la temperaturi ridicate. Pielea este apreciată la sudură pentru rezistență și flexibilitate, în timp ce tricotul cu acoperire de nitril sau neopren asigură o priză sigură.

Pe lângă marca proprie HOLEX, gama include producători precum Ansell, JUTEC sau uvex. Rețineți că o mănușă prea groasă pentru o operație de precizie ajunge să fie scoasă, așa că merită să alegeți cel mai subțire model care oferă nivelul de protecție cerut.

Picioarele, protejate de jos în sus

Căldura nu vine doar de sus. Stropii de metal topit, pardoselile încinse și obiectele grele care cad fac din încălțăminte a doua linie de apărare. Pentru astfel de medii, perechile de bocanci de lucru certificați conform EN ISO 20345 oferă bombeu de protecție, iar clasele superioare adaugă talpă antiperforare și rezistență la apă. Marcajul suplimentar HRO arată că talpa rezistă la contactul cu suprafețe fierbinți, un detaliu esențial lângă cuptoare sau în turnătorii.

Hoffmann Group amintește că bocancii de siguranță diferă nu doar prin clasă, ci și prin materiale, design și culoare. Bombeul poate fi din oțel, aluminiu sau plastic, iar fața din piele, microfibră sau textil. Gama include modele pentru bărbați și femei, de la mărci precum GARANT, ELTEN sau Haix. Iar confortul nu este un detaliu: site-ul notează că nu este neobișnuit ca picioarele să stea în încălțămintea de lucru 50 de ore pe săptămână sau chiar mai mult.

Un plan, nu o achiziție la întâmplare

Într-o întreprindere cu mai multe tipuri de posturi, sudorul, operatorul de la cuptor și mecanicul de întreținere au nevoie de echipamente diferite. Pentru a evita confuziile, Hoffmann Group întocmește un plan personalizat de utilizare a mănușilor, care stabilește, pe baza analizei de risc, ce mănuși sunt necesare în fiecare zonă. Specialiștii în echipamente de protecție personală pot sprijini și alegerea încălțămintei, testele de purtare și instruirea angajaților, astfel încât echipamentul să fie nu doar cumpărat corect, ci și purtat corect.

Lucrul la temperaturi înalte va rămâne solicitant, dar riscul de arsuri poate fi redus considerabil atunci când fiecare om poartă echipamentul potrivit postului său. Începeți cu o trecere prin zonele cele mai calde ale producției și notați ce ating angajații zilnic cu mâinile și pe ce calcă: de acolo pornește orice alegere corectă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Publicat

pe

De

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele se scurtează, soarele stă mai jos pe cer, iar fiecare rază de lumină care ajunge în cameră contează. Tocmai acum geamurile poartă urmele unei veri întregi: praf, polen, stropi de ploaie și insecte lipite de sticlă. Înainte să vină frigul, merită să le acorzi puțină atenție, pentru că o fereastră curată și bine întreținută te ajută să treci mai ușor prin lunile reci.

Lumina naturală, mai prețioasă decât oricând

În lunile reci, multe dintre activitățile de zi cu zi se mută în interior, iar lumina naturală devine un lux. Un strat subțire de murdărie pe sticlă, pe care vara aproape nici nu-l observi, reduce vizibil luminozitatea camerei în zilele înnorate. Pe lângă efectul asupra stării de spirit, o casă mai luminoasă înseamnă și mai puține ore cu becurile aprinse. Geamurile curate fac, practic, ca zilele scurte să pară ceva mai lungi.

Ce s-a adunat pe sticlă de-a lungul verii

Murdăria de pe ferestre nu e doar praf. Vara, pe geamuri se depun polen, funingine de la trafic, urme de insecte și reziduuri lăsate de ploile de vară, care se usucă și formează pete greu de îndepărtat. Dacă locuiești lângă un bulevard sau lângă un șantier, stratul e și mai consistent. Aici, o simplă ștergere cu spray și prosop nu mai e suficientă, însă gamele de servicii spalare geamuri făcute cu degresanți și echipament profesional scot murdăria fără să lase dâre, inclusiv pe fața exterioară, unde ajungi cel mai greu.

Ramele, garniturile și glafurile, verificate înainte de frig

Pregătirea ferestrelor pentru iarnă nu se oprește la sticlă. Toamna e momentul potrivit să te uiți și la elementele din jurul ei, care țin căldura în casă și apa afară. Garniturile de cauciuc trebuie curățate de praf și verificate, ca să nu fie crăpate sau întărite. Orificiile de scurgere din partea de jos a ramei se înfundă ușor cu frunze și praf, așa că merită desfundate. Nici glafurile exterioare și pervazurile nu trebuie uitate, pentru că pe ele se strâng apa și resturile vegetale.

O garnitură uscată sau un orificiu de drenaj înfundat pot duce, în timp, la infiltrații, curent rece și condens. Iar acolo unde condensul persistă, pe colțurile ramelor apare adesea mucegaiul, mult mai greu de îndepărtat decât de prevenit.

Nu uita de jaluzele și plasele de insecte

Plasele împotriva insectelor și-au făcut treaba toată vara, iar acum sunt pline de praf și polen. Le poți demonta, spăla cu apă călduță și depozita până în primăvară, ca să nu se degradeze sub efectul frigului și al umezelii. Jaluzelele și rulourile exterioare merită și ele curățate și verificate, pentru că un mecanism blocat de murdărie e mai greu de folosit tocmai în lunile în care vrei să le tragi seara, ca să păstrezi căldura în casă.

Alege bine momentul

Spălatul geamurilor are și el sezonul lui. Ideal e să-l faci într-o zi uscată, fără vânt și fără soare puternic direct pe sticlă, pentru că soluția se usucă prea repede și lasă urme. Toamna oferă destule astfel de zile, dar fereastra de timp se închide odată cu primele nopți geroase. La temperaturi foarte scăzute, apa poate îngheța pe suprafața exterioară, iar garniturile devin mai rigide și se pot deteriora la curățare.

Restul casei, în același ritm

Odată ce ai început cu ferestrele, e firesc să continui cu restul casei: perdelele și draperiile, caloriferele pline de praf înainte de pornirea căldurii, covoarele pe care le scoți din nou după vară. Dacă lista pare prea lungă pentru un singur weekend, o firma curatenie poate prelua sarcinile care consumă cel mai mult timp, iar tu te ocupi doar de ce îți face plăcere.

Iarna petrecem mai mult timp în casă decât în orice alt anotimp, așa că merită să o întâmpini cu un spațiu luminos și bine pregătit. Alege o zi senină din următoarele săptămâni, începe cu ferestrele și lasă lumina să intre. Diferența se vede din prima dimineață.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum o oră

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum o oră

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum o oră

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum o oră

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Actualitateacum 10 ore

Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile

Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...

Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Actualitateacum 16 ore

Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice

Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de...

Real Madrid, pe lista neagră. Chinezii nu mai transmit la TV meciurile echipei lui Mbappe Real Madrid, pe lista neagră. Chinezii nu mai transmit la TV meciurile echipei lui Mbappe
Actualitateacum 23 de ore

Real Madrid, pe lista neagră. Chinezii nu mai transmit la TV meciurile echipei lui Mbappe

Chinezii nu mai difuzează meciurile formației din capitala Spaniei deranjați că Mbappe a insinuat că Mao că ar fi fost...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro