„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

Munca unui inginer evoluează odată cu societatea. Cheia acestui raport constă în aprofundarea înțelegerii lumii în care trăim și adaptarea continuă la condiții noi. În prezent, această profesie are nevoie de o nouă abordare profesională, dublată de o manieră afectivă, îndreptată spre dăruire și respect pentru beneficiarul suprem, cetățeanul.

”Societatea evoluează și noi odată cu ea. Țara noastră are nevoie de exemple în orice domeniu. Noi am fost pregătiți mai mult să fim angajați, învățământul fiind structurat pentru era industrială. Acum trăim în era informațională/digitală și lucrurile se mișcă foarte repede”, subliniază Georgiana-Larisa Roșca. În opinia sa, ”a ști să cauți informația și unde să o cauți, a ști să citești/interpretezi un normativ/standard și, bineînțeles, a ști să citești/interpretezi un proiect de specialitate”, sunt principalele abilități pe care un proaspăt absolvent le deține când face primii pași în afara facultății.

Când am scris ”Povestea unei familii de ingineri este o inspirație pentru o Românie întreagă” am stârnit multă curiozitate? Aș dori să aprofundăm tainele acestei meserii și legătura strânsă cu domeniul infrastructurii. 

Legătura cu acest domeniu a început în anul 2008, după terminarea liceului, când ne-am înscris la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Eu, la Construcții Civile și soțul meu, la Inginerie și Management în Construcții. Pe atunci, nu ne cunoșteam, deși, cumva, aveam cunoștințe comune. 

Facultatea de Construcții am ales-o la îndrumarea profesorului meu de meditații la matematică, Moga Dan, care rămâne o persoană de referință în evoluția mea, alături de părinții mei și doamna învățătoare Caraneaga Maria.

Am oscilat între Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Drept. Țin să precizez că, la momentul înscrierii, deși nu știam foarte bine ce face un inginer constructor, mi-am depus dosarul doar la Facultatea de Construcții în vederea intrării la Buget. Fiind concurs de dosare în acel an, acum realizez că puteam foarte bine să rămân pe dinafară, deoarece mediile erau destul de mari și concurența pe măsură. Dacă îmi amintesc bine, eram aproximativ 3 pe un loc și, în total, am intrat în jur de 900 de studenți la Facultatea de Construcții – Buget și plată, împreună.

Fiind la Construcții Civile, de la sfârșitul anului II am avut posibilitatea să îmi aleg specializarea. Secția de Căi Ferate, Drumuri și Poduri mi s-a părut foarte interesantă, deși nu avea o reputație foarte bună pe atunci. Cumva, cei cu medii mai mari alegeau mereu secția de Construcţii Civile Industriale şi Agricole însă, în generația mea, a fost concurență mare la CFDP și cu o pondere mare de fete. În toți cei patru ani am avut bursă, fiindcă am învățat cu drag și plăcere. Cel mai mult învățam în sesiune, prin scris… parcă toată informația intra prin mână și se ducea la creier unde se întipărea inclusiv fotografia paginii. Așa, în timpul examenului, ”răsfoiam” prin imaginile bine imprimate în memorie și, astfel, răspundeam la subiectele date.  

Nu este ușor să fii mamă și să ai un job full-time. După ce termini schimbul de inginer, trebuie sa treci la schimbul II și III, unde copilul te ia ”de bună”.

La sfârșitul anului III l-am cunoscut pe soțul meu și, din noiembrie 2011, suntem împreună. În anul 2012 ne-am luat amândoi licența și ne-am înscris la Masteratul de Ingineria Infrastructurii Transporturilor. În anul 2013, am revenit în Alba Iulia unde eu am fost angajată la S.C. Florea Grup S.R.L., ca inginer ofertare-decontare, și el la Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. în cadrul proiectului de „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160km/h, Secțiunea 3 Coșlariu-Simeria, lot 2, tronsonul Vințu de Jos-Coșlariu.”, ca inginer planificare.

Ce e cel mai greu când lucrezi la un proiect de infrastructură?

Sincer, pentru mine nu a fost greu, pentru că, pur și simplu, îmi iubesc meseria. Totuși, dacă e să numesc ceva, ar fi faptul că tot timpul lucrezi contracronometru. Cel puțin la Biroul tehnic am lucrat în acest ritm încă dinaintea obținerii Autorizației de Construire. De asemenea, pe astfel de proiecte, corespondența cu Beneficiarul este foarte importantă. Aceasta se realizează folosind termenii contractuali. 

Este foarte interesant fenomenul …  cu toate că ești vorbitor de limbă română, în momentul în care trebuie să concepi un răspuns oficial la un e-mail sau o adresă, formularea lui durează foarte mult timp. În aceeași categorie aș introduce și vorbitul la telefon. Cu toții avem telefoane și le folosim, dar lucrurile se complică în momentul când trebuie să ai o discuție oficială și să rezolvi o problemă.

În cadrul Biroului tehnic am avut o muncă foarte variată, de la proiectare și avizare, la coordonarea și corelarea proiectelor de specialitate, monitorizarea și elaborarea corespondeței de interes pentru Biroul tehnic, asistență tehnică pentru Birourile de planificare, calitate și achiziții, întocmire Ordine de Modificare, ședințe cu Beneficiarul (ex: avizare în CTE CNAIR), Inginerul FIDIC (ex: ședințe de progres), subcontractorii și în cadrul societății.

Practic, în astfel de proiecte, un inginer din cadrul Biroului tehnic nu face doar parte de proiectare, dar dacă ar fi să mă refer doar la partea de inginerie, o să îmi rămână mereu în minte câteva subiecte precum calculul bazinelor de retenție a apelor, realizarea proiectului de scurgere a  apelor și întocmirea proiectului de semnalizare rutieră. Proiectul de semnalizare rutieră a avut șase revizii, bazate pe obsevații ale Beneficiarului prin Direcția de Siguranța circulației și IGPR.

Care e diferența dintre facultate și șantier?

Foarte mare, sincer. Din facultate ai un fel de ”guideline”, ca și când ai primi o hartă, și după facultate, ești trimis cu harta în mână să te descurci. Politehnica nu e ușoară dar, pe șantier, e ”the real life”, deciziile se iau rapid, vin de pe șantier tot felul de solicitări de lămuriri referitoare la proiect. Ca inginer la Biroul tehnic, trebuie să reușești să îi lămurești, deși proiectul nu l-ai întocmit personal. 

Munca în cadrul Biroului tehnic mi se pare foarte complex, fiindcă face o legătură între toate birourile, șantier și proiectanții de specialitate. Pe Sebeș-Turda, am avut proiectanți de specialitate din Italia și din diverse zone ale țării care a trebuit să fie ajutați să se coordoneze și să se coreleze. Mai exact, proiectantul de structuri era în Italia și proiectantul de lucrări de drumuri la București. Unul proiecta linia roșie și celălalt amplasa structura, astfel încât să se încadreze. Dacă se revizuia ceva, trebuia ca toți să fie în posesia ultimei variante. Poate părea foarte simplu, dar nu este atunci când ai un proiect de așa mare amploare și în care, pe o porțiune de 50 de metri sau mai puțin, ai utilități relocate, lucrări de scurgere a apelor, ITS, panouri fonoabsorbante, iluminat pe lângă lucrările specifice de drum.

Munca unui inginer e destul de complexă, poate ar trebui ca și în facultate să se meargă mai mult pe practică, pe exemple concrete, pe ce se așteaptă de la tine ca inginer. Nu știu, sincer, câți folosesc integralele triple zi de zi, deși nu neg că și ele au rolul lor în dezvoltarea ”creierului de inginer”. 

În anul trei, la Tehnologie, ni s-a desenat pe tablă, cu creta, stația de mixturi asfaltice și de betoane. Până nu am fost în practică, eu nu mi-am dat seama de proporția fiecărui element aparținător. De asemenea, nu aveam nicio idee despre cum se desfășoară lucrurile într-o firmă de construcții – mai tehnic spus, ”circuitul apei în natură”. La primul job, la Diferit în Cluj Napoca, m-am angajat fix după ce am terminat facultatea. M-au pus prima dată să fac o copie la un proiect și nu am știut de unde să “apuc” copiatorul. 

Ce îți dorești să faci mai departe?

Îmi doresc să lucrez pe proiecte de infrastructură majoră, consider că mai am de învățat, și după aceea, să trec, poate, de partea Beneficiarului, toate acestea într-un echilibru cât se poate de stabil cu familia.

De asemenea, aș vrea să reușim să ne ducem la final stagiul de doctorat și să ne luăm certificările de Responsabil Tehnic cu Execuția și Diriginte de șantier.  Pe scurt, aș vrea să ne ridicăm propria ștachetă căt mai sus și să încercăm mereu să o ajungem. Ne plac provocările.

Cum e să lucrezi pentru o societate a statului?

Din exterior, pare mai simplu decât la Antreprenor, începând cu programul. Am întâlnit și mulți angajați ai statului nepregătiți și aroganți, fără să își asume nimic. Din acest considerent, aș vrea să mai capăt experiență înainte să merg spre o carieră în sectorul public. 

Consider că multe întârzieri și blocaje au ca principal motiv neasumarea răspunderii, neasumarea unei decizii. Spre exemplu, de multe ori, în cadrul cererilor de clarificări la licitații am primit răspunsul: ”se va respecta caietul de sarcini”, foarte general și ambiguu de cele mai multe ori, având în vedere necorelările din caietul de sarcini. Dar, dacă cineva și-ar asuma răspunderea și ar spune mai exact ce anume din caietul de sarcini, atunci ar da un exemplu concret și, astfel, toți ofertanții s-ar adapta. 

Când lucrezi la o firmă internațională îți asumi munca pe care o faci, competiția, procedurile societății, un program prelungit, la nevoie, un contract pe perioadă determinată, relocarea. Acestea sunt motivele pentru care, ca societate a statului, aș opta pentru o pondere mai mare a persoanelor cu experiență similară în domeniul privat.

Sursă: CNAIR