Răzvan Constantinescu, medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu COVID-19, agresat într-un magazin: “Nu-l serviți pe boul ăsta!”

0
82

Răzvan Constantinescu, medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu COVID-19, a fost agresat într-un magazin, în timp ce se afla la cumpărături.

Cadrul medical a dezvăluit că un individ a intrat după el într-un magazin, iar acesta ar fi somat-o pe vânzătoare să nu-l servească.

Suntem în sesiune. Ieșisem de la examen și cumpăram pâine de la magazinul meu preferat din cartier. Eram elegant, cu costum negru și cravată roșie.

La un moment dat, a năvălit unul în magazin (mă zărise încă de când intrasem), răcnind: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic! Și face campanie împotriva virusului la TV!’

Mă gândeam că-l adun de pe jos dacă-i trăznesc una. Am renunțat și am zâmbit. Vânzătoarele au fost foarte încântate.

Lumea este alienată, iar această alienare nu este întâmplătoare, e una programatică”, a precizat Răzvan Constantinescu, potrivit bugetul.ro.

Răzvan Constantinescu, dispus să se infecteze cu COVID-19

Reamintim că încă de la începutul pandemiei de COVID-19, medicul Răzvan Constantinescu a criticat modul în care sistemul sanitar românesc pune eticheta virusului pe mulți dintre pacienții decedați din cauza altor afecțiuni. La momentul respectiv, chiar s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus.

Ca să-i lămuresc pe imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi, mă ofer voluntar să mă infectez cu virusul vieții. Să vadă și ei un medic nevaccinat ”antigripal” (o tâmpenie, având în vedere polimorfismul virusurilor gripale) care nu moare, frate, deși ”a susținut ciuma roșie” (!)

Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este ușor de manipulat. Ea nu poate înțelege că astfel de virusuri nu prezintă pericol vital decât pentru categoriile cu risc maxim: cirotici, neoplazici, vârste extreme, pacienți cu insuficiență cardiacă severă, BPOC, imunodeprimați (aș adăuga eu, și cei care s-au vaccinat aiurea pentru orice prostie). Generația ”i-phone” poartă barbă și glezne goale, mască de pânză pe facies, urlă că vrea nu știu ce țară ca afară, iese la proteste în mod ovin, se vaccinează în draci ca să-și facă rost de vreo leucemie și apoi se plânge că statul nu face nimic pentru ei, nu îi pune biberonul.

Mortalitatea gripei ”Covid-19” este de 2,4%, comparativ cu 2,1% cât a fost cea a epidemiei de gripă din 2018. Și atunci de ce vă isterizați, glezno-barbișoanelor?”, preciza anul trecut, în februarie, Răzvan Constantinescu.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here