Prof. dr. Carmen Dorobăț, după ce s-a vindecat de COVID-19: “Boala îți poate provoca și surprize plăcute!” Ce a observat medicul

0
101

Prof. dr. Carmen Dorobăț susține că persoanele care s-au vaccinat după ce au fost infectate cu COVID-19 ar putea să aibă imunitate cumulată.

Carmen Dorobăț a fost testată pozitiv la coronavirus la doar câteva zile după ce i-a fost administrată prima doză de vaccin. Ulterior a făcut rapelul, deși unii specialiști recomandă amânarea injecției în cazul unei persoane infectate, în timp ce alții sfătuiesc reluarea procesului de imunizare după vindecare.

Am făcut un test pentru depistarea de anticorpi la câteva zile de la prima doză. S-a constat prezența lor, e drept în cantitate foarte mică, dar aceasta a fost sesizată la testare. Faptul că anticorpii erau de tip IgM și IgG, m-au determinat să fac și rapelul”, a declarat Carmen Dorobăț, potrivit Ziarul de Iași.

Carmen Dorobăț, după ce s-a vaccinat anti-COVID: “Se vede clar eficacitatea!”

În continuare, Carmen Dorobăț susține că persoanele care au avut boala și care aleg să se vaccineze anti-COVID ar putea să aibă imunitate la dublu, motiv pentru care este de părere că virusul asiatic îți poate provoca și surprize plăcute.

Am ales din start să fac rapelul, chiar dacă aveam infecția cu SARS COV 2, pentru că știam că în urma vaccinării apar acei anticorpi anti-Spike care blochează receptorii pe unde pătrunde virusul în organism. Sigur, aceiași anticorpi apar și după boala. De aceea, ca specialist, am decis să îmi testez cantitatea de anticorpi după boală și după rapel. În consecință, titrul de anticorpi se apropie foarte bine de 1.000. Titrul este într-adevar mai mare decât normal pentru că ceea ce am dobândit după boală s-a suprapus cu anticorpii oferiți de vaccin. Deci aici se vede clar eficacitatea vaccinului. În același timp, pare oarecum hilar, dar boala aceasta îți poate provoca și surprize plăcute”, a adăugat Carmen Dorobăț.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here