Sorin Cîmpeanu: Prezența fizică la simulări va fi permisă indiferent de scenariu

0
403

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a anunțat că este permisă prezența fizică la simulări și evaluări, indiferent de scenariul în care se află localitatea, excepție făcând zonele care se află în carantină.

Conform ultimul ordin de ministru comun, prezenţa pentru simulări şi evaluări la clasa a doua, a patra şi a şasea este permisă cu prezenţă fizică, indiferent de scenariu, în toate şcolile, cu excepţia zonelor care sunt carantinate, caz în care, prin suspendarea tuturor activităţilor şi a celor didactice, din păcate va trebui să vedem ce soluţie alternativă putem găsi pentru derularea evaluărilor şi simulărilor în cazul în care ele vor fi în continuare carantinate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Când încep simulările pentru clasa a 8-a şi a 12-a

Acesta a spus că simulările pentru clasa a 8-a şi a 12-a încep în data de 29, respectiv 22 martie.

Ministrul Educaţiei îndeamnă la respectarea regulilor de protecţie, care includ aerisirea sălilor, purtarea măştii, distanţarea adecvata şi testarea. Cîmpeanu a anunţat că se fac demersuri pentru a susţine o testare non-invazivă, care va fi mai uşor de efectuat şi mai acceptată de către părinţi.

Sorin Cîmpeanu, despre ordinul comun cu Ministerul Sănătății: „Am ales răul cel mai mic”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări despre ordinul comun cu Ministerul Sănătății, care se referă la funcționarea școlilor în scenariul roșu.

Sorin Cîmpeanu a explicat faptul că măsura de a limita efectivul de elevi la 50% a fost impusă de ministrul Sănătătății, iar dacă ministrul Educației nu ar fi fost de acord, Vald Voiculescu nu ar fi semnat ordinul.

Sorin Cîmpeanu: „Educația nu îmbolnăvește, te învață să respecți regulile”

Ministrul Educației a recunoscut faptul că a făcut compromisuri astfel încât școlile să poată funcționa și în scenariul roșu, chiar dacă, potrivit acestuia, nu a fost de acord cu unele măsuri impuse de Ministerul Sănătății.

„Educația nu îmbolnăvește, te învață să respecți regulile, să nu te îmbolnăvești. Nu am competențe medicale să apreciez inflexibilitatea unor restricții sanitare dar am dreptul ca om de educație să mă întreb care este diferența între elevii claselor I-IV care pot veni cu prezență fizică integral și cei de a VIII-a și a XII-a care nu pot veni cu efective întregi. Am dreptul să mă întreb chestia asta”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here