La Suceava, pacienții Covid au liber să primească vizite! Cine și în ce condiții poate intra în saloanele bolnavilor

0
129

La Suceava, pacienții Covid au liber să primească vizite! Vorbim despre o decizie fără precedent luată în România. A fost luată de managerul Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou”, care este de părere că o astfel de măsură ajută bolnavii în primul rând din punct de vedere psihologic.

Astfel, conform deciziei luate luni, 5 aprilie, pacienţii Covid pot fi vizitaţi de rudele de gradul I.

La Suceava, pacienții Covid au liber să primească vizite! Condiții speciale de acces în saloane

Protocolul stabilit de conducerea Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou” prevede că vizitatorii au acces numai în combinezon de protecție! În plus, este obligatorie respectarea strictă a regulilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. Dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou”, a declarat că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog. Cei doi s-au gândit la această soluție încă de când dr. Calancea a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în iulie 2020!

Dr. Dănuț Barbunc,  coordonatorul secției ATI Covid din spital, a explicat că, pentru a vizita un pacient aflat la Terapie Intensivă COVID, aparţinătorul, rudă de gradul I, trebuie să facă o cerere către directorul medical. De asemenea, trebuie să semneze un formular în care își asumă potențialul risc de infectare. În opinia medicului Barbunc, utilitatea unor astfel de vizite din partea rudelor apropiate, îndeosebi pentru pacienții conștienți din ATI, este de necontestat.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here