Președintele american Donald Trump și-a exprimat nemulțumirea față de liderii europeni și a pus sub semnul întrebării implicarea SUA în negocierile pentru Ucraina, înaintea videoconferinței „Coaliției celor dornici” de joi, 11 decembrie.

Trump a avertizat că întâlnirile programate în weekend în Europa riscă să fie „pierdere de timp”, pe fondul unor dispute diplomatice și al presiunilor asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind planul de pace și organizarea alegerilor.

„Am discutat despre Ucraina în termeni destul de fermi”, a declarat Trump, referindu-se la un apel anterior cu premierul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz.

Președintele SUA a adăugat că europenii ar dori să organizeze noi discuții în acest weekend, dar că acestea riscă să fie „ineficiente”.

„Cred că am avut mici dispute despre anumite persoane și vom vedea cum se vor desfășura lucrurile. Am spus că, înainte să mergem la o întâlnire, vrem să știm anumite lucruri. Ei ar dori să mergem la o întâlnire în Europa în weekend, iar noi vom lua o decizie în funcție de răspunsul lor. Nu vrem să pierdem timpul”, a afirmat Trump, potrivit theguardian.

Un comunicat britanic a precizat că toți liderii au fost de acord că se află într-un „moment critic” și că „munca intensivă asupra planului de pace continuă și va continua în zilele următoare”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa la apelul de joi, alături de Starmer, Macron și Merz, precum și numeroși alți lideri ai națiunilor care susțin Ucraina.

Zelenski urma să transmită miercuri echipelor de negociere americane o versiune revizuită a planului de pace, înainte de discuția cu oficialii din aproximativ 30 de țări.

„Săptămâna aceasta poate aduce vești pentru toți. Credem că pacea nu are alternativă, iar întrebările cheie sunt cum să-i forțăm pe ruși să oprească uciderile și ce măsuri specifice vor descuraja Rusia de la o a treia invazie”, a scris Zelenski pe X.

Liderii europeni lucrează, de asemenea, la stabilirea de garanții de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace, deși nu este clar dacă vreo țară occidentală este dispusă să ofere garanții reale împotriva unei noi agresiuni rusești.

Trump a oscilat între susținerea și criticarea Ucrainei de la preluarea mandatului, însă recentele sale eforturi de pace, pe termeni care par favorabili Rusiei, combinate cu noua Strategie de Securitate Națională a SUA, care atacă țările europene, i-au alarmat pe aliați.

Într-un ciclu similar eforturilor de pace conduse anterior de Trump, Zelenski a mobilizat liderii europeni să intervină atunci când se simțea presat de Washington.

Trump a susținut că Zelenski nu ar fi citit proiectul său de plan de pace.

„Rusia, cred eu, e de acord cu el, dar nu sunt sigur că Zelenski e de acord”, a spus Trump. 

În paralel, oficiali ruși de rang înalt, inclusiv Vladimir Putin, au lăudat eforturile echipei Trump, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că președintele american este singurul lider occidental care „înțelege motivele care au făcut războiul din Ucraina inevitabil”.

Scepticii avertizează însă că nu există semne că Rusia este pregătită să semneze un acord, chiar și pe termenii propuși de Casa Albă, care includ renunțarea Kievului la controlul întregii regiuni Donețk. Putin a reiterat că Moscova dorește o „soluție cuprinzătoare” a conflictului.

V-ați gândit vreodată cum e să fii persoană cu dizabilități în România? Un exercițiu greu este realitatea cu care se confruntă zilnic sute de mii de români. Teodora Dumitru este una dintre aceștia. O tânără intelgentă și ambițioasă, pentru care viața a fost plină de obstacole.

Nu doar cele puse de diagnostic, ci și de oameni. Pe lângă infrastructura neadaptată, sistemul educațional a fost pentru ea punctul unde a întâmpinat cele mai multe dificultăți. ,,La Bacalaureat, la proba de Limba și Literatura Română mi s-a spus să-mi scurtez eseul de la subiectul al treilea, pe motiv că pe cea care scria o dura mâna și că pixurile pe care le adusesem eu erau incomode”, își amintește Teodora. Cât despre drepturile persoanelor cu dizabilități, acestea trebuie cerute, spune tânăra, deși legea le garantează. 

Viața dincolo de etichete

,,Obișnuiam să vorbesc despre mine ca și cum am trecut peste orice cu zâmbetul pe buze. Aveam impresia că, dacă spun de câte ori m-am simțit descurajată, caut atenție, atrag milă și reprezint greșit comunitatea. Pentru că viața unei persoane cu dizabilități se întinde mult mai departe decât dificultățile cu care ne confruntăm zi de zi. Maturizându-mă, mai ales în ultimii doi ani, am realizat cât de important este să recunoaștem că nu ne-a fost ușor să ajungem unde suntem și să obținem ce am obținut. Ar trebui să ne simțim mândri pentru reușitele noastre? Absolut. Ar trebui să fie atât de dificil să ne trăim viața cât mai aproape de cea a unei persoane tipice? Categoric nu”.

Așa își începe prezentarea Teodora, cunoscută în mediul online ca ,,Teo on the wheels”.  Tânăra s-a născut în urmă cu 25 de ani. A avut cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, iar lipsa oxigenului i-a afectat partea motorie, de la vorbire, la mâini și picioare. La un an fost diagnosticată cu paralizie cerebrală şi tetrapareză spastică.

Viața unei persoane cu dizabilități în România nu este ușoară, spune Teodora. Ba din contră. 

,,De la infrastructură până la drepturile de bază, toate trebuie cerute, chiar dacă în teorie ne sunt asigurate prin lege. M-am născut și am crescut în București. Aici, accesibilitatea nu este deloc așa cum ar trebui să fie. Bordurile trebuie escaladate, rampele de acces nu există peste tot (iar unde există sunt imposibil de urcat), toaletele adaptate nu se găsesc la toate localurile și restaurantele”.

Felul în care sunt privite persoanele cu dizabilități de societate reprezintă o altă problemă, spune tânăra. 

,,Sunt doar două etichete în care ne „încadrăm”. Pe de o parte, suntem infantilizați, subestimați și ar trebui să ne mulțumim cu minimul pe care îl primim. Aici vom auzi mereu sintagme precum <<săraca, e în căruț>>. Pe de altă parte, suntem considerați superiori pentru simplu fapt că avem curajul să ne trăim viața dincolo de dizabilitate. Ne lipsește linia de mijloc, unde trebuie să fim văzuți ca persoane „normale” (urăsc cuvântul ăsta), care fac parte dintr-o societate cu adevărat inclusivă, în care aceste etichete nu își au locul”.

Problemele cu care s-a confruntat la școală și la examene

Prima durere a discriminării a simțit-o chiar la școală, în România de acum 18 ani. Tot acolo a întâlnit însă și partea frumoasă a oamenilor, întruchipată de o profesoară pentru care un copil a însemnat mai mult decât un diagnostic.

,,Eu am intrat în clasa întâi în 2007. Părinților mei le-a fost recomandat să mă înscrie la o școală de stat, în urma evaluărilor psihologice. Am fost refuzată de prima învățătoare la care mama a fost să discute, pe motiv că nu știa cum să mă noteze dacă nu pot scrie de mână. Nu pot spune că îmi pare rău, pentru că am ajuns la o altă școală, unde am avut noroc să fiu în clasa unei învățătoare care a văzut potențialul meu academic, ca să spun așa. A venit cu soluții acolo unde cealaltă mi-a spus că nu se poate; îmi făceam temele la laptop și le scoteam la imprimantă. În loc de caiete, eu aveam dosare”, își amintește Teodora. 

Nu toți profesorii au fost precum doamna învățătoare. Unii au provocat răni adânci unei tinere care nu își dorea altceva decât să învețe. Un drept avut teoretic de toți elevii din România. 

,,Pe parcursul anilor de școală, m-am confruntat cu subestimare și bullying din partea profesorilor (o profesoară suplinitoare de limba engleză a râs de felul în care plâng, după ce a refuzat să mă asculte pe motiv că nu mă poate înțelege ce spun.). La Bacalaureat, cum nu pot scrie de mână, mi s-a organizat comisie specială, formată din doi profesori supraveghetori, un altul care să scrie după dictare ceea ce eu voiam să scriu pe foaie de examen și un altul interpret. La proba de Limba și Literatura română mi s-a spus să-mi scurtez eseul de la subiectul al treilea, pe motiv că pe cea care scria o dura mâna și că pixurile pe care le adusesem eu erau incomode. Pentru mine, la momentul respectiv, asta a sunat ca <<ești cu dizabilități, chiar ai nevoie de notă mare?>>. Dacă mă întrebați acum, problema este mult mai adâncă și are legătură cu sistemul de învățământ, care nu știe să adapteze examenele la nevoile fiecărui tip de dizabilitate în parte.”

Soluții pot exista, crede Teodora:

,,În cazul meu, mi-ar fi fost mult mai ușor dacă mi-ar fi fost asigurat un dispozitiv electronic pe care să pot scrie singură. Așa, nu aș mai fi depins de nimeni, iar viitorul meu ar fi fost doar în mâinile mele”.

Accesibilitatea, normalitate în alte țări; la noi, provocare

Am întrebat-o pe Teodora care crede că este aspectul cel mai ușor de schimbat și care ar îmbunătăți viața persoanelor de dizabilități, dar care totuși nu se întâmplă. Răspunsul ei este accesibilitatea. 

,,Sunt lucruri care se pot face rapid, ieftin și eficient, dar rămân ignorate. Sunt de părere că nu putem fi vizibili într-un spațiu în care nu ne este permis să ne desfășurăm. Rampă corectă la intrarea în clădiri, spațiu suficient pentru un scaun rulant între mese în localuri, semnalizare adaptată pentru persoanele nevăzătoare, anunțuri audio în transportul public, site-uri accesibile pentru cititoare de ecran. Sunt lucruri simple care pot face o diferență enormă. Avem modele în țări din Europa în care aceste lucruri sunt standard și care sunt privite ca făcând parte din normalitate. La noi, încă ne blocăm în mentalitatea <<lasă că merge și așa>>, deși schimbările sunt extrem de ușor de implementat dacă există voință„, atrage atenția tânăra. 

Îmbunătățirea din ultimii ani e că oamenii cu dizabilități au început să fie mai vocali și să își facă problemele auzite. 

,Ce este puțin frustrant este faptul că drepturile există pe hârtie, dar trebuie să tragem cu dinții ca să ne fie respectate. De multe ori, este necesar să mergi cu legea în mână pentru a obține ceea ce ar trebui să vină de la sine înțeles”, explică Teodora. 

Cuvântul care rănește

Dincolo de ce se poate implementa la nivel de stat sau administrație locală, rămân și lucrurile simple care pot fi făcute de fiecare membru al societății. Iar la limbaj se poate lucra ușor, cu un pic de voință și empatie. 

Un cuvânt folosit încă de mulți, fie pentru a descrie persoanele cu dizabilități, fie ca insultă, poate părea doar o înșiruire de litere pentru cei care îl rostesc. De cealaltă parte lucrurile se simt diferit. 

,Îmi vine în minte un subiect pe care l-am abordat de curând pe TikTok. Am vorbit despre de ce nu este în regulă să folosim cuvântul cu „h”, după ce, recent, a fost folosit într-un film românesc pe post de „glumă”. Termenul are o încărcătură istorică negativă, folosit ani la rând ca insultă, nu ca descriere neutră a unei condiții. Ajunge să dezumanizeze, să reducă o persoană la dizabilitatea ei și să sugereze automat lipsă de valoare, dependență sau „defect”. În societate se simte încă reflexul de a asocia acest cuvânt cu inferioritatea, iar asta perpetuează prejudecăți, rușine și excluziune. Există termeni corecți și respectuoși, precum persoană cu dizabilitate, care pun identitatea umană înaintea condiției și permit discuții mature, fără stigmat”, atrage atenția Teodora. 

3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Din 1992 încoace, ziua de 3 decembrie este dedicată persoanelor cu dizabilități și drepturilor acestora. 

Tânăra crede că cei care au în viața lor astfel de oameni ,,au oportunitatea să vadă totul dintr-o altă perspectivă. Pot învăța ce înseamnă răbdarea, adaptarea, creativitatea și solidaritatea. Dizabilitatea nu este o tragedie, iar societatea are de câștigat când își privește membrii cu respect și curiozitate, nu cu milă sau frică”. 

Teodora se  gândește, de asemenea, la cei care au tendința să se izoleze, din cauza lipsei accesbilității și integrării deficitare.  

,,Îmi doresc din toată inima ca toate persoanele cu dizabilități să prindă curaj de a ieși în față, de a vorbi tare despre experiențele lor, de a spune răspicat „Existăm!” Dizabilitatea nu este o rușine, nu este semn de inferioritate, nu este defect. Este doar un mod diferit de a ne trăi viața. Suntem mult mai mult decât ni se spune și, chiar dacă lumea tinde să ne limiteze, barierele sunt construite să fie doborâte”, spune Teodora. 

La 25 de ani, are cu ce se mândri. Cu ajutorul părinților care au crezut în ea, și-a format o educație solidă, a scris o carte, iar pe rețelele sociale face activism civic. 

,,Vreau să se știe despre mine că sunt o femeie care a căzut de atât de multe ori, încât a pierdut șirul, dar s-a ridicat de tot atâtea ori. Că am învățat să fiu vulnerabilă, dar să-mi păstrez optimismul în același timp. Și că mereu îmi voi dori să fac o schimbare în ceea ce privește felul în care persoanele cu dizabilități sunt văzute”.

Statele Unite au elaborat o nouă propunere de pace pentru Ucraina, care prevede instituirea unei zone demilitarizate, garanții de securitate, un amplu program de reconstrucție și accelerarea integrării europene a Ucrainei. Potrivit jurnalistului Washington Post David Ignatius, planul introduce și un model de reglementare inspirat din „scenariul coreean” pentru teritoriile ocupate temporar.

Documentul, relatat de Ignatius, avansează ideea unei Ucraine suverane, ale cărei frontiere ar urma să fie protejate prin garanții internaționale, în timp ce țara ar fi sprijinită să se apropie de Uniunea Europeană și să-și refacă economia cu investiții consistente din partea SUA și a Europei. Jurnalistul notează că, deși președintele Donald Trump manifestă uneori simpatie față de Kremlin și adoptă o tactică dură în negocieri, o eventuală înțelegere nu este exclusă.

„Trump încă poate complica situația, exercitând o presiune atât de mare asupra președintelui Zelenski și a partenerilor europeni, încât aceștia să aleagă continuarea luptei, în ciuda costurilor enorme. Ar fi în detrimentul tuturor”, scrie Ignatius.

Elementul central al propunerii îl reprezintă combinația dintre garanțiile obligatorii de securitate și un pachet economic robust. Planul include trei documente: propunerea de pace propriu-zisă, un acord privind garanțiile de securitate și un program amplu de reconstrucție. Printre măsuri se numără un proces accelerat de aderare la UE până în 2027, garanții americane comparabile cu articolul 5 al NATO și protejarea suveranității Ucrainei împotriva oricărei ingerințe ruse.

Un element important este instituirea unei zone demilitarizate de-a lungul liniei de încetare a focului, cu interdicție asupra armamentului greu — model inspirat de zona care separă cele două Corei. Ajustările teritoriale ar urma să fie gestionate după o logică „coreeană”: părțile își mențin revendicările formale, dar controlul efectiv este stabilit printr-o zonă demilitarizată atent monitorizată.

„Zona demilitarizată“

„Zona demilitarizată se va întinde de-a lungul întregii linii de încetare a focului, din regiunea Donețk în nord-est, până la orașele Zaporijjea și Herson în sud. În spatele acestei linii va exista o zonă mai largă în care armamentul greu va fi interzis, supravegheată la fel de strict ca zona dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud”, explică un expert citat.

Planul examinează și opțiunea ca centrala nucleară de la Zaporijjea să fie plasată sub administrare americană, pentru a garanta securitatea instalației. În privința reconstrucției, ar putea fi utilizate activele rusești înghețate, completate de investiții americane masive, inclusiv printr-un Fond de Dezvoltare a Ucrainei și sprijinul Băncii Mondiale.

„În loc să încerce să-l forțeze pe Zelenski să accepte un acord, negociatorii lui Trump ar trebui să colaboreze cu aliații europeni pentru a construi un pachet de garanții și stimulente economice suficient de convingător pentru Ucraina”, subliniază Ignatius.

Jurnalistul avertizează că succesul planului depinde de un proces atent și lipsit de presiuni ultimative, care să îmbine securitatea, stimulentele economice și integrarea europeană.

„Trump ar trebui să urmărească un acord solid și durabil. În caz contrar, riscă să nu obțină nimic, iar conflictul — deja devastator — ar putea intra într-o fază și mai distructivă”, se arată în articol.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirmase că Trump ar fi singurul lider occidental care înțelege motivele Moscovei pentru declanșarea invaziei, susținând că Washingtonul își pierde răbdarea, iar Uniunea Europeană nu poate accepta ceea ce el numește „victoria” Rusiei.