Ofițerul antidrog Robert Badea a fost eliberat din arest

0
427

Fostul ofițer antidrog, arestat preventiv după ce a fost acuzat că acorda protecție și consiliere uneia dintre cele mai mari și mai periculoase grupări specializate în traficul de droguri, a fost eliberat din arest. Comisarul șef Robert Badea va fi judecat sub control judiciar, alături de un alt inculpat din dosar, în timp ce restul membrilor grupării rămân în arest. Conform procurorilor DIICOT, fostul polițist ajunsese mâna dreaptă a temutului Marian Bejan, care, din poziția de șef al grupării, ar fi ordonat inclusiv patru crime.

Fost ofițer în cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate a fost acuzat că, din polițist sub acoperire ar fi devenit omul de încredere al interlopului Marian Bejan, considerat de procurorii antimafia drept unul dintre cei mai periculoși infractori români. Fost traficant de carne vie, Bejan ar fi ajuns să controleze traficul de stupefiante din principalele cluburi din Capitală. Conform anchetatorilor DIICOT, spre deosebire de alți traficanți, Bejan obișnuia să-și elimine concurența, drept pentru care ar fi ordonat patru asasinate. Niciodată, însă, atacatorii nu au reușit să-și omoare victimele, care au scăpat, însă, cu răni grave.

Avea investiții pe piața imobiliară

Ajuns să lucreze, peste program, ca agent de securitate, sub comanda unui alt interlop, zis Cătălin Chioru, comisarul șef Badea a reușit să se apropie de Marian Bejan și să-i intre în grații. În schimb, îi proteja afacerile, îi învăța pe traficanți să folosească aparate de bruiaj, să verifice dacă sunt filați și oferea consiliere de specialitate ori de câte ori era nevoie de el. În schimb, polițistul devenise un om cu o avere apreciabilă, care conducea mașini de lux și cu investiții pe piața imobiliară.

Mai mult, activitățile extraprofesionale ale lui Robert Badea ajunseseră subiect de discuție inclusiv la vârful Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile în care numele său a fost pronunțat, publc, chiar de fostul ministru Marcel Velea.

Odată cu descinderile polițiștilor și procurorilor DIICOT, Robert Badea a fost arestat prevenriv alături de liderul grupării, Marian Bejan și de restul locotenenților controlați de acesta. După ce, la data de 23 martie,  dosarul a fost trimis în judecată, Badea a încercat, permanent, să scape de arestul preventiv. În cele din urmă, magistrații au fost de acord să admintă solicitarea fostului polițist și au hotărât că acesta poate fi judecat în control judiciar.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here