EURO 2020. Ungaria – Franța 1-1.

0
139

EURO 2020, rezultat șoc la Budapesta. Ungaria ține piept campioanei mondiale, Franța, și oferă o adevărată lecție de fotbal în echipă. Dăruirea maghiarilor a fost totală și cu mult deasupra individualităților din lotul lui Didier Deschamps. Cu un public fenomenal, care a dat aripi vitejiștilor antrenați de italianul Marco Rossi, Ungaria complică situația în grupa F, supranumită și „Grupa morții”.

Tot azi, 19 iunie, de la orele 19.00, are loc cealaltă partidă din grupă, între Germania și Portugalia. Calificarea în faza următoare este deschisă și se va juca până în ultimele minute din etapa a treia.

60.000 de unguri în tribune, atmosferă incendiară

La fel ca la partida cu Portugalia marelui Cristiano Ronaldo, Budapesta a luat foc. Zeci de mii de suporteri în tribune (peste 60.000, conform televiziunii maghiare) și încă pe atât în centrul capitalei ungare. Totul pentru o atmosferă incendiară, cum Franța se aștepta să aibe parte.

Prima repriză a fost una perfectă, dar numai pentru gazde. Maghiarii s-au apărat excelent, au alergat ca niciodată, iar poziționarea în teren, una trasată parcă la milimetru, tipic școlii italiene, a făcut diferența. Și a făcut-o bine de tot, căci o minge recuperată la mijlocul terenului i-a permis lui Attila Fiola (32 de ani), fundaș la MOL Fehervar, să marcheze un gol nesperat. A fost cursa cariere pentru golul carierei, la reușita din cel de-al doilea minut al prelungirilor primei reprize.

Calcule de calificare pentru „Grupa morții” de la Euro

În partea secundă, exceptând golul marcat de Antoine Griezmann (gafă în lanț a defensivei maghiare), Franța nu a mai produs nicio fază periculoasă la poarta lui Gulacsi. Doar Mbappe ce a insistat, cu un șut puternic din lateral, spre deziluzia fanilor veniți din Hexagon să vadă o defilare fotbalistică din partea favoriților.

După două meciuri în grupa F, Franța are 4 puncte (a fost 1-0 cu Germania, în prima etapă), iar Ungaria a obținut primul ei punct. Pentru „cocoșii galici” urmează duelul-șoc împotriva Portugaliei, meci între campioana mondială și campioana europeană; va fi ziua revanșei pentru francezi, care au pierdut titlul continental în 2016, acasă la ei, în fața lusitanilor. În optimi se califică primele două clasate din fiecare grupă, dar și cele mai bune patru formații de pe locurile 3. Astfel, grație acestui rezultat de egalitate cu Franța, și Ungaria păstrează șanse să meargă mai departe la Euro 2020.

Portugalia și Germania se duelează tot azi, de la 19.00.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here