Spania – Franța, exploziv la Euro 2024: avem prima finalistă, iar miercuri aflăm adversara ei de la Berlin

0
88

Finala“ din semifinale. Așa a fost descrisă confruntarea Spania – Franța, găzduită de Munchen, iar meciul s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Mai ales în primele 45 de minute, când spectatorii au avut de toate: o partidă splendidă, un gol fabulos și un moment care a intrat direct în Cartea Recordurilor.

Lamine Yamal, un copil de 16 ani, cu un gol fabulos la Euro 2024. FOTO: Facebook

Lamine Yamal, un copil de 16 ani, cu un gol fabulos la Euro 2024. FOTO: Facebook

Puțin surprinzător poate, având în vedere ce a jucat în drum spre semifinale, Franța a lovit prima. După un gol marcat cu capul de Kolo Muani (8) din pasa lui Mbappe, „inexistent“ până acum la Euro 2024. La 1-0, Franța chiar a început să joace și mai bine și a trecut de puțin pe lângă majorarea scorului.

Golul doi avea să vină, însă în poarta cealaltă. După o reușită fantastică care i-a aparținut unui copil-minune: spaniolul Lamine Yamal. La 16 ani și 362 de zile, acesta a devenit cel mai tânăr jucător care a intrat pe teren într-o semifinală de turneu final! Astfel, fotbalistul legitimat la Barcelona a doborât recordul care până acum era deținut de regretatul Pele. Brazilianul a avut 17 ani și 244 de zile, atunci când a evoluat pentru naționala țării sale în semifinala Mondialului din 1958.

Revenind la Lamine Yamal, acesta a celebrat intrarea sa în Cartea Recordurilor cu un gol splendid. Șutul său din afara careului, cu mult efect, s-a dus direct la vinclu, în ciuda plonjonului disperat al lui Maignan. Franța – Spania, scor 1-1, după 21 de minute.

Descătușați după golul fabulos al lui Lamine Yamal, spaniolii au trecut în avantaj, patru minute mai târziu, când decarul Dani Olmo l-a învins și el pe Maignan, de această dată cu un șut din interiorul careului.

Franța – Spania a fost 1-2 la pauză, scor care s-a păstrat până la ultimul fluier al centralului Slavko Vinčić (Slovenia, 44 de ani).

Pentru a 5-a oară în istorie, Spania va juca o finală de Campionat European. În precedentele patru partide cu trofeul pe masă, ibericii au devenit campioni europeni de trei ori (1964, 2008, 2012), pierzând doar finala din 1984, în fața Franței.

Adversara Spaniei în finala de duminică, 14 iulie (ora 22.00, Pro TV, Berlin), se va alege după semifinala Olanda – Anglia. Acest meci e programat pentru miercuri (ora 22.00, Pro TV, Dortmund).

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here