„România Educată” ajunge într-o faza finală a părții de concept și vom începe pregătirea punerii în practică

0
215

Dacian Cioloș, a vorbit luni seară, despre deciziile luate în cadrul ședinței coaliției care a vizat programul președintelui, România Educată și anunță că noul concept  pe care educația îl va avea va fi sprijinit atât din punct de vedere al viziunii curiculare cât și financiar prin PNRR, unde Guvernul a alocat patru miliarde de euro.

„Am avut astăzi la invitația domului președinte o prezentare a viziunii privind „România Educată” care ajunge într-o faza finală a părții de concept și vom începe pregătirea punerii în practică, domnul președinte ne-a prezentat documentul și viziunea generală care cuprinde foarte multe elemente pe care le avem și în programul de guvernare a coaliției, în ce privește conceptul de educație pe care îl vrem în România și din perspectiva viziunii curiculare dar și a nevoii de investiții, a rolului învățământului profesional în viitor, a accesului la educație a tuturor categoriilor sociale”, a precizat Cioloș, luni seara, la ieșirea din cadrul ședinței coaliției.

„Evident am discutat cum poate fi finanțată o astfel de viziune și cum trebuie pusă în practică. Aspectele legate de buget, atât dimensiunea alocării pentru educație, dar mai ales capacitatea de absorție și de utilizarea banilor care sunt alocați, aici vorbim și de fonduri europene, e o suma consistentă în Programul de Redresare și Reziliență (PNRR), patru miliarde de euro pentru educație pentru următorii ani, în celelalte programe, fonduri europene, dar trebuie asigurată și o continuitate și a contribuției bugetului de stat. Am avut un schimb de opinii deja legat de câteva idei și reforma instituțională din educație  și cum să creștem performanță sistemului instituțional printr-o mai mare descentralizare, prin implicarea mai mult a școlii, a consiliilor de administrație, al părinților la nivel local”, de declarat Dacian Cioloș.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here