Inundații în staţiunea Durău din Neamţ. Zeci de gospodării rămase izolate, iar mai multe autoturisme au fost blocate în trafic

0
604

Inundații de proporții în județul Neamț au avut loc luni seară, acolo unde Drumul Județean 155F (drumul axial Bicaz – Durău) a fost blocat pe ambele sensuri de mers din cauza aluviunilor și copacilor căzuți. Mai multe case au fost luate de ape în Durău. Un podeț s-a rupt pe un drum comunal și 30 gospodării riscă să rămână izolate. Un grup de copii a fost blocat la Duruitoarea. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Roșu pentru mai multe localități din Neamț. Sunt vizate în special localitățile de pe Valea Muntelui și sunt în vigoare și avertizări hidrologice de inundații.

Primele probleme, conform informărilor ISU Neamţ, s-au ivit în comuna Ceahlău. În comuna Ceahlău, anexa Poieni, un podeț s-a rupt pe un drum comunal, iar 30 gospodării sunt izolate.

Potrivit ISU Neamț, un podeț s-a rupt pe un drum comunal și 30 gospodării riscă să rămână izolate.

A început o misiune de  degajare a unui arbore căzut peste DJ155F, în comuna Ceahlău, sat Durău, unde sunt blocate în trafic 5 autoturisme.

Pompierii au precizat că este necesară degajarea unui arbore căzut peste DJ155F, în comuna Ceahlău, sat Durău.

”Sunt blocate în trafic 5 autoturisme. Intervine un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare de la Garda nr. 2 de intervenţie Poiana Teiului”, au transmis pompierii.

Luni seară, drumul a fost deblocat pe un sens de mers pentru a asigura accesul în caz de urgențe, însă traficul rutier este în continuare închis, potrivit ziarbicaz.ro.

Tot în satul Durău, pe muntele Ceahlău, mai multe persoane au solicitat ajutorul Salvamont, printre persoanele blocate fiind și grup de copii aflați în zona Duruitoarea. Salvamontiștii au reușit abia spre seară să ajungă la ei și să-i ajute să coboare în siguranță la Durău.

Salvamont Neamț a publicat fotografii și înregistrări video cu inundațiile care au măturat localitățile din județ.

Totodată din cauza ploilor abundente apele au ieșit din matcă și în satul Mastacăn – Dragomirești.

În urma ploilor abundente, în Durău oamenii s-au retras în pensiunile situate pe dealuri. Potrivit ziarbicaz.ro, martorii spun că torenții au luat două căsuțe din lemn și au doborât un stâlp de iluminat.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here