De mai bine de patru ani, Cristina este țintuită într-un pat și tot ce poate face este să clipească, să râdă și să plângă. Avea 12 ani și 10 luni când a intrat în sala de operație a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș pentru înlocuirea unei valve la inimă. Fata s-a născut cu o malformație congenitală și a fost operată de două ori. În timpul celei de-a doua operații, creierul Cristinei nu a fost oxigenat timp de 12 minute și fata a rămas paralizată. „Am mers cu fetița mea să o operez la inimă și acum are creierașul negru”, sunt cuvintele unui tată care încearcă să facă dreptate pentru copilul lui.
Medicii spuneau că fata va muri și nu-i dădeau nicio speranță, dar Cristina a învins lupta cu moartea.
După operația din martie 2017, Cristina a ajuns la Spitalul ”Marie Curie” și timp de 30 de zile a stat la ATI, cu temperatură peste 41 de grade, învelită cu saci de gheață pentru a-i scădea febra.
„De ce nu mi-a spus nimeni înainte de operație că i se poate sparge aorta?”, se întreabă Marian Lefter, tatăl fetei.
Aproape patru ani a respirat prin intermediul unei canule. A scăpat de tub datorită injecțiilor cu celule stem.
Un RMN recent arată că fata are un alt diagnostic: encefalopatie hipoxică, o afecțiune care se declanșează atunci cantitatea de oxigen care ajunge la creier este redusă sau întreruptă, provocând leziuni cerebrale.
În prezent, dosarul pentru vătămare corporală din culpă este pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, care efectuează cercetări in rem.
Am fost acasă la Cristina, locul unde fata respiră, clipește și mănâncă printr-un tub digestiv. Cristina are nevoie în continuare de ajutor, iar kinetoterapia și reflexoterapia sunt singurile ei șanse să nu se agraveze deformările mâinilor și picioarelor din cauza paraliziei.
Fata care ”vorbește” prin ochi
Au trecut patru ani și patru luni de când Cristina este captivă într-o lume a tăcerii. Universul fetei este acum în camera din apartamentul familiei, din cartierul Militari. Mănâncă din trei în trei ore, cu ajutorul unui furtun și nu poate vorbi.
Corpul ei este fixat ca într-un costum greoi de scafandru, în patul cu saltea antiescare, care permite o mai bună circulație a sângelui și o bună oxigenare a țesuturilor.
În fiecare zi, mama îi aspiră saliva cu un aspirator medical, pentru că Cristina nu-și mai poate înghiți saliva. Doar respiră”.
Avea o găurică la inimă și a trebuit să fie operată pe 3 aprilie 2017. Am fost programat la domnul Horațiu Suciu, la Institutul din Târgu Mureș. Prima dată a fost operată la cinci ani și mi-au zis că va mai fi operată din nou la 18 ani. Însă nu a fost așa, au operat-o mai devreme. Medicii au spus că va fi un copil normal, doar că nu trebuie să facă efort. Mergeam cu ea anual la control. Pe 3 aprilie, a intrat în operație. După nouă ore, domnul profesor Suciu a ieșit din blocul operator cu lacrimi în ochi. Mi-a spus că-i pare rău și că anestezista îmi va spune ce s-a întâmplat. Atunci a venit și mi-a zis că aorta ei s-a spart și că 12 minute a rămas fără oxigen”, își amintește Marian, tatăl Cristinei.
Foto: Cristina, în patul din apartamentul din Militari
Din ziua aceea, Cristina nu a mai mers și nu s-a mai mișcat singură niciodată. Imediat după operație, fata a ajuns la Terapie Intensivă, în comă indusă.
«De ce nu se mai trezește fetița mea», îl înteba Marian pe medicul Suciu.
„Eu am venit cu fetița mea să o operez la inimă. Fetița mea era un copil de 10, la școală. A doua zi după operație, l-am sunat și pe Raed Arafat. Mi-a spus că îi pare rău, dar numai domnul profesor știe ce s-a întâmplat acolo”, spune tatăl Cristinei.
Patru ani de tăcere peste râsul de copil
Pe deasupra șosetelor cu steluțe, Cristina are picioarele acoperite în ortezele care împiedică îndoirea membrelor. Laba piciorului stâng este aproape atrofiată, iar oasele îi ies prin pielea albă și fragedă de adolescentă.
Marian îi dă jos orteza, apoi șoseta și îi cuprinde piciorul între degete: „Uitați cum au ajuns piciorușele fetiței mele. De ce nu mă ajută cu un kinetoterapeut acasă?”, spune mâhnit Marian.
Durerea din glasul lui te străbate. Simți din vorbele lui că vrea să-i ia toată suferința fetei, brusc, să o cuprindă în palme și să o transfere în corpul lui.
Catastrofa a venit în familia Lefter fără să bată la ușă și le-a luat aprope totul. Râsul de copil al fetei a dispărut acum patru ani. Acum, Cristina își poate mișca doar capul, lent, în stânga și în dreapta.
Deasupra patului, părinții au bătut în cuie câteva icoane pentru ca fata să-și găsească alinarea. Marian și Mihaela și-au promis unul altuia că nu vor renunța și se agață de speranţă cu toată puterea iubirii lor de părinți.
Ochii îi joacă neîntrerupt și își privește părinții cu dragostea ei de copil. Uneori se uită în gol și plânge ca un bebeluș, alteori, râde în hohote, cu o fericire pe care n-o mai poate cuprinde în cuvinte. Mama Cristinei crede că ea aude, simte și înțelege totul. Este speranța în lupta lor.
„Cât să mai lupt, de patru ani și patru luni? Și eu, și soția trebuie să o întoarcem din trei în trei ore, pentru a nu face aprindere la plămâni și escare”, ne spune Marian, în timp ce strânge la piept o poză cu Cristina dinainte de operație.
Pe frigider, în dormitor, în sufragerie sunt lipite fotografii cu Cristina. Zâmbetul ei de copil este păstrat ca amintire în toate camerele micuțului apartament din cartierul Militari și strălucește în fotografiile puse pe pereții vopsiți în alb: Cristina la grădiniță, în clasa întâi, în bancă, cu colegii, dar și cu ea înainte de operație.
”Creierașul ei e negru”
Săptămâna trecută, Cristina a făcut un examen RMN la nivelul capului. Niciun medic nu voia să i-l facă pentru că sternul i-a fost prins cu sârme după operație și riscurile sunt mari. Diagnosticul de la RMN a fost unul dur, dar a confirmat realitatea trăită zilnic de patru ani: are atrofie cerebrală. O scădere progresivă a numărului de celule nervoase si a conexiunilor interneuronale care, în timp, duc la micșorarea creierului și diminuarea funcțiilor cognitive.
Am fost la un domn doctor și mi-a spus că are creierul atrofiat. Creierașul ei e negru. Eu m-am dus să o operez la inimă și acum are atrofie cerebrală. Cu ce a greșit acest îngeraș? Am făcut două-trei petiții către președintele României. Nimeni nu voia să-i facă acel RMN. Toți voiau o hârtie care să ateste că i se poate face RMN. Atunci am cerut hârtia respectivă unde au operat-o, însă mi-au zis că rămâne decizia RMN-istului”, poveșteste Marian Lefter, tatăl Cristinei.
Foto: Cristina alături de Marian și Mihaela, părinții ei
”Cristina e ca un bibelou”
Banii sunt puțini și Marian este singurul care muncește. Mihaela a trebuit să renunțe la slujbă, pentru a fi lângă Cristina tot timpul. Fata trebuie să fie mutată permanent de pe o parte pe alta, pentru a nu face aprindere la plămâni.
Bărbatul lucrează în depoul tramvaielor, pe timp de noapte, pentru ca ziua să fie alături de soția lui și să o ajute. Are chipul obosit și încercănat, dar cel mai tare îl doare că nu-i poate auzi Cristinei vocea.
Suntem tari pentru că o iubim prea mult. Să ai un copil și să nu-i auzi deloc vocea, să nu o vezi cum mănâncă. E un bibelou. Vorbești cu ea si doar râde, plânge, spune Marian Lefter.
Înainte de operație, Marian era vatman și avea un salariu mai mare. Într-o seară, când era la serviciu, a leșinat în cabină din cauza suferinței și de atunci nu a mai putut să conducă tramvaiul. Acum câștigă doar 3.000 lei pe lună, iar Cristina are nevoie de cel puțin 5.000 de lei, pentru pampers, medicamente, kinetoterapie, reflexoterapie.
Mihaela zâmbește cu credința mamei care nu renunță la puiul ei. „Nu mă las până nu o văd pe picioare. Asta m-a ținut în picioare. Faptul că înțelege”, mărturisește femeia.
”Noi nu plângem, da?”, își încurajează Mihaela fiica. ”Ne facem bine, da? Mami te iubește mult. Nu te-ai supărat că a stat mami mai mult la piață”, îi șoptește femeia.
Marian pocnește din degete către Cristina: «Sus, sus, tati! Hai sus!». Niciunul nu renunță. Cu mâinile bărbătești, o apucă de brațe și îi lipește capul de piept masiv, pentru a-i echilibra corpul.
Foto: Cristina alături de Marian, tatăl ei
În afară de patul cu saltea specială, Cristina mai stă pe fotoliul din sufragerie. Pentru a o muta într-un alt loc din casă, Mihaela o prinde de picioare și Marian de brațe. E singurul mod în care fata poate fi mișcată.
De două ori pe an, Cristina trebuia să meargă la terapie cu oxigen hiperbaric, într-un centru medical din Caraș-Severin, la peste 500 de kilometri de București. Tot drumul doar pentru a intra într-o cameră în care respiră oxigen pur, cu presiune atmosferică de până la trei ori mai ridicată decât presiunea normală.
Dosarele din sertar
Tot ce s-a întâmplat în sala de operații în urmă cu patru ani este încă în investigație. Marian scoate dintr-un sertar două dosare groase, învelite în folie transparentă. Sunt paginile din ancheta pentru ”vătămare corporală din culpă” care a început în 2017, la Parchetul Judecătoriei Târgu Mureș.
După patru ani, dosarul a fost clasat, în februarie 2021. O lună mai târziu, decizia procurorului de caz a fost infirmată de prim-procurorul Parchetului, iar instanța a confirmat recent redeschiderea dosarului și continuarea urmăririi penale, așa cum a relatat Gândul în luna iunie.
În prezent, dosarul penal este la Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Mureș, ancheta fiind făcută sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Am întrebat la Parchet care este stadiul dosarului. Fiind o anchetă penală în desfășurare, procurorii au refuzat să ne precizeze dacă medicul Horațiu Suciu sau altcineva din dosar a fost audiat. Am aflat doar că cercetarea este încă în faza in rem, pentru fapta de vătămare corporală din culpă, încă fără nicio persoană pusă sub acuzare.
Cei care vor să o ajute pe Cristina să ducă o viață mai bună, o pot face donând în următoarele conturi deschise pe numele tatălui, Marian Lefter:
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Lifeacum 2 zile
Comunicateacum o zi
Lifeacum 2 zile
Comunicateacum 2 zile
Comunicateacum 2 zile