Secretarul general al ONU cere menținerea unui dialog cu talibanii și evitarea unui colaps economic în Afganistan

0
61

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut apel joi la comunitatea internațională să mențină un „dialog” cu talibanii din Afganistan.

Acesta spune că este important ca acest dialog să existe pentru evitarea unui „colaps economic” care ar putea duce la „milioane de morți” în Afganistan, informează Agerpres.

„Trebuie să menţinem un dialog cu talibanii, în care să ne afirmăm principiile într-un mod direct, un dialog cu un sentiment de solidaritate cu poporul afgan. Datoria noastră este să ne extindem solidaritatea către un popor care suferă foarte mult, unde milioane şi milioane de oameni riscă să moară de foame”, a spus Guterres în cadrul unui interviu acordat AFP.

Guterres: ONU își dorește un guvern incluziv în Afganistan

Totodată, secretarul general al ONU a mai spus că Organizația își dorește „un guvern incluziv” în Afganistan, un guvern în care să fie reprezentate toate componentele societății afgane.

Cu toate acestea, el a spus că guvernul interimar anunțat în urmă cu câteva zile de către talibani „nu dă această impresie”.

„Avem nevoie de respectarea drepturilor bărbaţilor, femeilor şi fetelor. Terorismul nu trebuie să aibă o bază în Afganistan pentru a lansa operaţiuni în alte ţări, iar talibanii trebuie să coopereze în lupta împotriva drogurilor”, a insistat secretarul general al ONU.

Antonio Guterres a afirmat de asemenea că se teme că exemplul afgan va da idei grupărilor armate jihadiste din Sahel şi a cerut consolidarea „mecanismelor de securitate” în această regiune.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here