STB reintroduce temporar linia de autobuz 780, între Gara Basarab și Aeroportul Otopeni

0
65

Societatea de Transport București (STB) a anunțat, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat că va reînființa linia de autobuz 780, între Gara Basarab și Aeroportul Otopeni, pentru a asigura transportul de călători pe această rută, având în vedere lucrările de modernizare a căii ferate de pe traseul Gara de Nord – Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

Astfel, începând de luni, 13 septembrie, până vineri, 17 septembrie, între orele 09:30 – 13:50 (când circulația trenurilor va fi suspendată), autobuzele liniei 780 vor circula, la intervale de aproximativ 30 de minute, între terminalele „Gara Basarab ” și „Aeroport Henri Coandă”.

Acestea vor avea pe următorul traseu: Gara de Nord, Calea Griviței, Bd. Mărăști, Piața Presei, Șos. București-Ploiești, Aeroport Băneasa, Șos. București-Ploiești, Calea Bucureștilor.

Vor efectua opriri în 11 stații amplasate pe sensul de mers către aeroport, precum și în 10 stații amplasate pe sensul de mers către Gara Basarab.

Pentru efectuarea călătoriilor pe linia 780 poate fi utilizat oricare titlu de călătorie din noua ofertă tarifară a STB, valabilă din 1 august 2021.

Linia 780 a fost desființată, din prima zi a lunii august

Linia de autobuz 780 (de pe traseul Gara Basarab – Aeroport Otopeni) a fost desființată, din data de 1 august 2021, legătura dintre Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni fiind asigurată pe calea ferată, la o frecvență de 40 de minute, cu program non-stop și o durată a călătoriei de 20-25 de minute, se arăta într-un comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

TPBI a precizat, încă de atunci, că în cazul în care circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” va fi întreruptă, va dispune reluarea temporară a funcționării liniei de autobuz 780.


CITEȘTE ȘI:


Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here