Noile medicamente anti-Covid produse de Merck şi Pfizer pot schimba cursul pandemiei

0
310

Medicul american de origine română Theo Trandafirescu consideră că noile medicamente anti-Covid produse de Merck şi Pfizer pot schimba cursul pandemiei. Mai mult, noile tratamente vor reduce mult spitalizările şi mortalitatea.

În opinia sa, noile medicamente anunţate de companiile farma Pfizer şi Merck, Paxlovid, respectiv Molnupiravir, vor reduce mult mortalitatea, scrie Adevărul.

Astfel, următoarele valuri prognozate de epidemiologi ar urma să fie mai puţin letale decât valul 4 care a făcut ravagii în România. Totul depinde, însă, de mai mulţi factori, iar rata vaccinării e printre ele.

„În primul rând depinde dacă virusul va mai avea variabilitate, să treacă într-o nouă variantă. Depinde şi de nivelul de vaccinare, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Şi depinde de nişte măsuri sociale de protecţie, măsuri care reduc transmisibilitatea. Toate lucrează complementar. Noile medicamente administrate pe cale orală vor face o mare diferenţă în controlarea epidemiei. Primul apărut al Merck-ului, care am văzut că s-a aprobat în Anglia, e un medicament promiţător antiviral, la fel şi cel de la Pfizer. Odată cu apariţia lor, pe termen mediu în primul rând se va reduce pandemia la nivel de epidemie. Se va scădea nivelul gradual şi până la urmă vom învăţa să convieţuim cu ea. Va fi tratabilă cam ca şi gripa”, susţine Trandafirescu.

Noile tratamente vor reduce mult spitalizările şi mortalitatea

Medicul mai spune că noile medicamente, care sunt pe cale să fie aprobate în SUA şi Uniunea Europeană, vor putea înclina într-un mod favorabil balanţa, dar tot vaccinurile rămân esenţiale în continuare.

„E mai uşor să previi decât să tratezi, pentru că mereu vor exista pacienţi care nu răspund foarte bine, oricât de eficient ar fi un tratament”, a afirmat Trandafirescu.

În ce priveşte medicamentele actuale folosite în cazul pacienţilor cu Covid, medicul spune că acestea au limitele lor. Cum noua generaţie de medicamente este cu administrare orală şi nu intravenoasă, nu doar va fi redusă mortalitatea, dar va scădea şi presiunea pe spitale, pentru că tratamentele vor putea fi făcute la domiciliul pacientului.

„De exemplu, Remedesivirul e un medicament bunicel, pentru că nu am avut alte alternative terapeutice. Neavând alte alternative terapeutice l-am folosit, dar nu e aşa de spectaculos precum ar crede unii. Apoi, Remdesivirul are numai formă injectabilă, intravenoasă. Deci trebuie să spitalizezi pacientul că să-i dai această formă de tratament. Pe când noile antivirale de la Merck şi de la Pfizer sunt tratamente orale, care fac o diferenţă mare, le dai de la cabinetul de medicină internă. Medicamentele virale care sunt în dezvoltare pot face o diferenţă în controlarea pandemiei”, a mai spus reputatul medic.

Profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universităţii Mount Sinai din New York şi doctor la Queens Hospital Center, are triplă specializare – Medicină Internă, Pneumologie şi Terapie Intensivă, Theo Trandafirescu trăieşte în SUA de mai bine de 25 de ani.


Vă recomandăm și:

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here